Acceptă rușinea ta ca parte a condiției umane

„Omul căruia îi este rușine ar dori să vorbească, să mărturisească faptul că este prizonier, dar dacă va vorbi vinovăția îl va cuprinde că v-a atras în necunoscut”.

Ne este ușor să împărtășim bucuria, fericirea și chiar tristețea persoanelor apropiate. Dar cine ar dori să fie complice la sentimentul de rușine? Nu putem vorbi în public de gândurile noastre, de fantasmele cele mai negre căci ne-ar afecta imaginea socială. Vina apare atunci când nu poți să te accepți pentru greșelile reale sau ireale, când nu poți să te ierți pentru că uneori greșești, când nu poți să te iubești.

„Omul care se rușinează ține un secret dureros, pentru a nu îl tulbura pe cel  iubit”.

Ca să evite disprețul și ca să se apere pe el însuși, el știe că gestul lui, comportamentul lui nu e „normal”. Această otravă este dificil de împărtășit căci presupune o deschidere a sufletului față de ceilalți, o expunere la critică și la prejudecățile socio-culturale. În lumea intimă a celui care îi este rușine locuiește un observator ce strigă: „ Ești jalnic, tu ești singurul vinovat!” și astfel aranjăm strategi costisitoare de ispășire, de autopuniție, de evitare și de ascundere.

Tulburările de comportament alimentar sunt cele mai vizibile atunci când vine vorba de rușinea corporală și a imaginii corporale. Sentimentul de securitate și acceptare a corpului se dobândește în primi ani de viață.

Vindecarea rușinii

  1. Rușinea ajunge să se identifice cu identitatea persoanei și cum rănile sunt adânci este nevoie de răbdare și timp pentru a te simți mai bine. Nu putem începe să ne iubim de la o zi la alta căci nu am ajuns aici în doar o zi, este nevoie de muncă pentru a începe să te accepți, să te respecți și să începi reconstrucția auto-stimei. Dacă te grăbești riști să mai adaugi o cărămidă la castelul rușinii tale, numărând un alt eșec pentru care să te simți vinovat.
  2. Conștientizarea rușinii este un alt pas foarte important, știm cu toți că atunci când cineva se înroșește acesta simte rușine dar același sentiment îl trăiești și atunci când te îndepărtezi de ceilalți, când te retragi fizic sau emoțional din lume și când asculți de gândurile repetitive, în special cele critice la adresa ta.
  3. Cunoașterea mecanismelor de apărare pe care ți le-ai creat pentru a face față rușini. Poate că ai să le recunoști imediat sau poate că ai nevoie de timp să înțelegi că acestea sunt mecanismele tale de a face față rușinii sau poate ai dezvoltat altele decât cele enumerate mai jos. Important este să te întrebi de ce reacționezi așa într-o situație anume și să înțelegi că aceste mecanisme te ajută să te protejezi de durerea provocată de gândurile și sentimentele de rușine.
  • Cel mai des răspuns în fața rușinii este negarea, negarea anumitor momente din viață care ne trezesc sentimentul de rușine: „Neg că am o problemă cu alcoolul pentru a nu fi considerat alcoolic!”, „Neg că dorințele mele sunt importante pentru a nu părea egoist!”, „ Neg că am o problemă pentru a nu îi îngrijora pe ceilalți!”
  • O altă formă este evitarea altor persoane și chiar retragerea din social: „Mă îndepărtez de ceilalți pentru ca îmi este frică de ce o să gândească despre mine!”, „Mă îndepărtez pentru că ma simt diferit și ne la locul meu!”.
  • Perfecționismul este un alt mod de a ascunde rușinea, încercând să fi perfect în tot ceea ce faci: „Destul de des nu spun nimic pentru că îmi este rușine să nu spun o prostie și să par stupid!”, „Îmi doresc ca totul să fie perfect și îmi este rușine dacă cineva observă ceva ne la locul lui!”
  • Aroganța și furia față de ceilalți reprezintă tot mecanisme de apărare împotriva rușini, comportându-ne cu superioritate îi desconsiderăm pe ceilalți pentru a evita eventuale momente de umilire din partea lor: „Mă enervez pe persoanele care îmi spun cum să mă comport pentru că îmi este rușine că nu știu ce trebuie să fac!”, „Îi critic pe alți pentru a nu mă gândi la defectele mele!”
  • Exhibiționismul, expunând comportamentul de care ne rușinăm încercăm să îi convingem pe ceilalți că nu ne deranjează și că suntem ok cu situația dată: „Mă comport că și cum aș fi orgolios de ce am făcut când în realitate îmi este rușine!”

4. Acceptă rușinea ta ca parte a condiției umane, trebuie să acceptăm rușinea noastră înainte de a o putea schimba, nu o putem face să dispară și nu o putem îndepărta cu forța. Încearcă să te împaci cu rușinea ta pentru că ea este doar o altă parte din tine, cu toți ne-am simțit rușinați la un moment dat. Trebuie să respectăm fiecare parte din noi, chiar și rușinea noastră pentru a descoperi amorul propriu.

„Respect și apreciez rușinea pe care o am, cu toate că adesea ea îmi provoacă durere. Știu că face parte din mine, dar și eu sunt om și am dreptul de a fi fericit, sunt valoros și am dreptul să fiu tratat cu respect, onoare și demnitate de persoanele ce mă inconjoară și de către mine însumi. Niciodată nu am sa mai trăiesc o viață plină de rușine.”