Călătoria perfectă

Iată că a venit și vacanța, încep planurile, stabilirea rutelor, a obiectivelor, a programelor uneori prea încărcate care nu te lasă să te bucuri cu adevărat de vară. Cu toate că este vacanță și avem mai mult timp nu întotdeauna reușim să ne bucurăm de aceste clipe libere.  În loc să ne relaxăm, să rupem rutina și să ne deconectăm ajungem să fim stresați, dezamăgiți, enervați, obosiți și sătui de atâta căldură. călătoria perfectă nu înseamnă călătorii exotice înseamnă regăsire, reconectare și resocializare. Poți petrece clipe memorabile și momente agreabile cu tine. Insula pe care o cauți este în interiorul tău, acel loc special în care să îți încarci bateriile este spațiul tău interior și regăsirea cu tine poate fi o călătorie memorabilă vara asta.

Vara asta descoperă lumea, lumea ta interioară, pornește în călătoria vieții tale către tine, profită de timpul liber pentru a te descoperii, pentru a regăsii scopul în viață și pentru ați reorganiza obiectivele. Drumul către tine însemnă să conștientizezi potențialul tău nativ și să te bucuri de toate darurile vieții. Ca în orice călătorie vom începe cu stabilirea obiectivelor și cu renunțarea la bagajele grele ale trecutului, vom păstra doar acele instrumente, abilități, experiențe de viață și tipare comportamentale care ne ajută în construirea unui nou drum.

Drumul meu spre regăsirea de sine, mi-a adus conștientizarea tiparelor emoționale, cognitive și comportamentale, tipare învățate în trecut, în copilărie, tipare ce îmi defineau prezentul și în baza cărora îmi construiam viitorul. Copilul învață aceste modele în familie, și le însușește ca fiind ale lui și își construiește viața urmând aceste hărți inconștiente. Ca adult poți schimba traiectoria prin conștientizarea tiparelor și construirea de noi drumuri în baza obiectivelor tale.

Călătoria poate începe chiar azi, înscrie-te în programul nostru de socializare și dezvoltare personală și dă-ți voi să construiești un nou drum către tine. Investiția este de 50 de lei/ședință și va dura 12 săptămâni (12 ședințe), timp în care vom lucra cu tiparele emoționale, cognitive și comportamentale pentru a cartografia noua hartă a vieții tale.

Pentru o mai bună organizare te rugăm să te înscrii folosind formularul de mai jos și vei fi contactat cu informații suplimentare privind zilele disponibile și locul unde se vor organiza întâlnirile. Setează-ți intenția să fii alături de noi și toate se vor aranja pentru tine. Nu uita la baza oricărei descoperiri se află curiozitatea și dorința de a cunoaşte o lume nouă, lumea ta interioară.

 

 

 

Grupul de dezvoltare personală- un loc artificial pentru experiențe reale.

Un loc artificial, construit în cabinetul unui psiholog, unde poveștile de viață și experiențele personale prind viață reconstruind în cadrul grupului, microcosmosul social al fiecărui membru, oferindu-i astfel posibilitatea grupului să devină real. În cadrul grupului de dezvoltare ai ocazia să îți afișezi comportamentul și să primești un feedback real de la toți membrii grupului, asta nu înseamnă să fi pus la zid pentru ceea ce gândești, simți sau pentru faptele tale ci să primești o evaluare a comportamentului tău și mai ales al impactului pe care comportamentul tău îl are asupra celorlalți membri. Astfel, poți deveni martorul propriului tău comportament și conștient de responsabilitatea personală, ca autor a „propriei lumi interpersonale”.

Lucru care dă valoare grupului este înlăturarea măștilor sociale, de status și rol, îndepărtarea acestor comportamente de fațadă care distorsionează realitatea. Principalul scop al grupului de dezvoltare este împărtășirea afectivă a propriei lumi interioare, urmată de acceptarea ei de către ceilalți și de infirmarea unicității personale. Prin infirmarea unicității înțeleg acceptarea că povestea nostră, suferința noastră nu este unică, că mai sunt și alte persoane care au trecut prin aceleași experiențe și că putem învăța din povestea lor.

Grupul de dezvoltare își propune să creeze condițiile necesare pentru explorarea de sine și favorizarea tendinței de actualizare și dezvoltare personală. Această tendință inerentă a vieții, descrisă de Rogers, scoate în evidență nevoia individului de autocunoaștere, astfel sarcina terapeutului de grup rămâne facilitarea călătoriei spre adevăratul sine al clientului, îndepărtând obstacolele care blochează procesul natural de creștere și autodezvoltare.

Grupul de dezvoltare se adresează în principal persoanelor care au dificultăți în stabilirea și menținerea relațiilor interpersonale, persoanelor cu dificultăți în menținerea stimei de sine  sau a sentimentului de valoare personală, persoanelor care vor să se descopere și studenților la psihologie, asistență socială și pedagogie, ce vor beneficia de ore de practică  și de dezvoltare personală necesare pentru a integra teoria cunoașterii umane și pentru intrarea în profesie.

Cum m-a ajutat pe mine grupul de dezvoltare personală?! Dincolo de sentimentul de apartenență la grup, un grup în care oameni te înțeleg și te acceptă așa cum ești, am înțeles că nu sunt singura care se luptă cu o „problemă”, o situație de viață dificilă, că mai sunt oameni care se confruntă cu aceleași gânduri, cu aceleași sentimente și că experiența fiecăruia de viață, de familie, este la fel de încurcată ca și a mea.  Posibilitatea de a descoperi universalitatea sentimentelor mele m-a făcut să mă simt bine venită și acceptarea inițială a grupului a devenit autoacceptare, dându-mi permisiunea să îmi exprim atât sentimentele pozitive cât și cele negative. Înțelegerea acestui nou limbaj al sentimentelor m-a ajutat să îmi dezvolt capacitatea asertivă de a îmi împărtăși emoţiile. Știm că una dintre definițiile patologiei psihice este incapacitatea de aș exprima sentimentele. Pot spune azi, că grupul de dezvoltare personală, mi-a oferit posibilitatea de a mă apropria de alți oameni, de a construi o nouă familie și de a relua legăturile cu propria familie. Cea mai mare teamă a mea a fost expunerea în grup, dar am descoperit că nu este nevoie să te expui pentru a beneficia de dinamica grupului. Numeroși autori, printre care și Yalom, vorbesc despre „terapia ca spectator” referindu-se la acel membru care deși venea regulat la ședințele de grup nu a avut nici o participare activă. Cu toate acestea participarea la grup și observarea celorlalți membri, lucrându-și conflictele interioare, l-au făcut să încheie terapia cu mari progrese.  Ajungând să declare că mărturisirile celorlalți și curajul de a dezvălui lucruri stânjenitoare, faptul că ceilalți membri și-au asumat riscul împărtășindu-și sentimentele, l-a ajutat să facă la fel în afara grupului, cu persoanele dragi.

Se ridică două întrebări esențiale: este eficientă terapia de grup și este potrivită pentru tine? Yalom afirmă că „terapia de grup este la fel de eficientă ca terapia individuală” mai mult terapia de grup asigură o învățare socială și posibilitatea dezvoltării și îmbunătățirii relațiilor sociale. Autorul continuă spunând „eu cred cu sinceritate că sunt capabil să ajut orice client motivat care este dispus să lucreze în grup cel puțin șase luni”.

Terapia individuală se adresează persoanelor care necesită o gestionare clinică activă a simptomului, o restructurare a personalității, atunci când cunoașterea și înțelegerea de sine sunt mai importante decât dezvoltarea personală și a competențelor sociale. În timp ce terapia de grup ajută la consolidarea personalității, la reducerea stigmatizării și la autoeficiență, construind și fortificând o stare de bine psihologic.  Autorul recomandă ca terapia individuală să fie urmată de o terapie de grup, aducându-i toate beneficiile relaționării sociale.

Dacă te interesează participarea la un grup de dezvoltare accesează link-ul, lasă-ne datele tale și vei primi informații suplimentare cu privire la grupurile de dezvoltare organizate și la posibilitatea integrări tale într-un program de dezvoltare personală.

Descoperiți-vă pe voi înșivă. Cercetați în interiorul vostru. Învățați despre voi cât de mult posibil” (Yalom)

Informații bibliografice suplimentare:

  • Irvin D. Yalom  „Tratat de psihoterapie de grup”
  • C. Rogers  „A deveni o persoană”

Foto: Unsplash.com

Vocația de psiholog, calitate universal umană

Văzând latura psihică a terapeutului, nu pot să nu mă întreb, în alegerea terapeutului primează mai mult diplomele sau dezvoltarea personală și care ar fi criteriile de bază în alegerea persoanei căreia să îi povestești viața? Este oare posibil ca mulți dintre cei care aleg să practice psihologia să o facă din motive greșite? Criteriul de selecție este minimal, să termini o facultate de profil, dar este oare suficient?

Câțiva dintre noi am mers mai departe, formare profesională, grupuri de dezvoltare personală, terapie individuală, dar chiar și așa nu putem omite aspectele personale. Psihologia este o artă și ca orice artă deține un proces al învățării împărțit convenabil în două părți: însușirea teoriei și însușirea părții practice. Chiar dacă ai toate cunoștințele teoretice nu devii maestru în această artă, este nevoie de exercițiu practic și de contopirea celor două în intuiție. Însă esența stăpânirii acestei arte depinde de un al treilea factor, și anume, de personalitatea psihoterapeutului. Singurul nostru instrument, în procesul psihoterapeutic, este personalitatea noastră și a pretinde că noi nu simțim frica, furia, tristețea, bucuria ar însemna să nu fim autentici față de clienții noștri și față de noi înșine. Libertatea de a îți exprima vulnerabilitatea, dubiile sau emoțiile în cadrul unui grup de susținere alcătuit din colegi, este omisiunea ce îi lipsește teoriei, tehnicii și psihodiagnozei. Această libertate de exprimare ar duce la crearea unei modesti personale și profesionale, prin dezvăluirea erorilor clinice și prevenirea unor viitoare eșecuri terapeutice. Explorarea propriei motivații de a fi terapeut și identificarea nevoilor conștiente și inconștiente în alegerea acestei meserii ar clarifica îndoieli cu privire la activitatea profesională și ar ridicat noi întrebări. Poate că întrebarea din prima ședință pe care o punem clienților – Ce vă aduce aici?–  este important să ne-o punem și nouă.

Ideea unui grup de intervizare pare o soluție viabilă pentru a preveni burnout-ul terapeutului și  constituie o modalitate de formare și perfecționare continuă. Grupul de intervizare la care m-am gândit va fi construit din 3-5 psihologi cu drept de liberă practică în supervizare. Activitățile de intervizare constau în studii de caz sau prezentări, a situațiilor întâlnite în practică, în cadrul cărora se pot formula întrebări, ipoteze, clarificări sau perspective ale colegilor. Este deasemenea bine venită orice activitate ce sprijină formarea continuă și dezbaterile terapeutice, prin prezentări de lucrări sau cursuri. Pentru acei colegi care doresc să participe la un grup de intervizare, de dezvoltare profesională și auto-cunoaștere, vin cu propunerea formări unui astfel de grup, cu o frecvență săptămânală. Cei interesați sunt rugați să completeze formularul de mai jos.

Foto: Unsplasch by Carl Cerstrand

Am fost acuzată de empatie

Pentru cei care în „empatie” văd doar un cuvânt, să fi acuzat de empatie este o minune. Cu toți am auzit expresii de genul „să te pui în pantofii celuilalt”. Dar pentru o anumită parte a populației empatia este doar un cuvânt pe care femeile îl folosesc mult prea des. Dar ce este empatia?

„Empatia este durerea ta în inima mea”

Termenul provine din greacă și înseamnă „suferință din interior”, se referă la capacitatea de a recunoaște, de a împărtăși sentimentele unei alte persoane chiar dacă aceasta nu le exprimă explicit. În apărarea bărbaților cercetători de la Universitatea Cambridge au constatat că testosteronul diminuează capacitatea de a fi empatic, chiar și în cazul femeilor, o doză mică de hormoni masculini scade capacitatea de a te transpune în locul celuilalt. Joireman a descoperit că atașamentul anxios și cel evitant corelează negativ cu empatia și că cei care au un grad scăzut de comparare socială dau dovadă de mai puțină empatie față de cei care au tendința de a se compara cu ceilalți. Cu cât empatizăm mai mult cu cineva cu atât este mai mare obligația noastră morală față de acea persoană. Dar empatia este mai mult decât atât este „capacitatea de a recepționa prin comunicare trăirile și sentimentele celorlalți, oricât de diferite de ale noastre”. Aici apare întrebarea: Recepționăm sentimente pe care le cunoaștem, care ne agață sau avem capacitatea de a simții trăirile și emoțiile celorlalți chiar dacă noi nu le-am experimentat?

photo-1441749074938-1c6782303919

Martin Hoffman evidențiază cinci modalități de stimulare empatică, dintre acestea trei sunt considerate primitive în sensul că sunt automate și involuntare fiind privite ca contagiune emoțională iar celelalte două fiind considerate tipuri de stimulare imaginativă ce implică cogniție și efort mental susținut. Acestea sunt:

  • mimetismul, o imitare a emoției celuilalt prezentă în special la copiii mici;
  • condiționarea clasică, descrisă ca învățarea unui răspuns emoțional într-o anumită situație;
  • simularea empatică sau asocierea directa în care situația unei persoane amintește empatizatorului de experiențe similare din trecutul personal;
  • asocierea mediată, în care emoția celuilalt este comunicată prin limbaj iar empatizatorul îi răspunde simțindu-i emoția pentru că o înțelege, o apreciază, o consideră adecvată și împărtășește evaluarea acesteia, permițându-i să simtă emoția;
  • stimularea imaginativă, numită și adoptarea de perspectivă sau de rol ce implică punerea în pielea celuilalt. Hoffman descrie trei moduri de adoptare a perspectivei: focusată pe sine, focusată pe celălalt și modul combinat. Piaget introduce noțiunea de „rol”, de schimbare de perspectivă adoptând perspectiva celuilalt dar păstrându-ți propria perspectivă asupra lucrurilor, aceasta ar fi modul ideal de lucru în psihoterapie dar când perspectiva este focusată pe sine atunci poți fi acuzat de empatie. Atunci când nu te pui în locul celuilalt, ci regăsești ceva din tine în cealaltă persoană, încerci să o aperi, să o protejezi apărându-te pe tine. Acesta este un semnal de alarmă ce îți arată că procesul tău terapeutic nu s-a terminat.

„Psihoterapia ca orice arta se învață practicând”

C. Rogers, în modelul său de terapie centrată pe client, definește trei caracteristici esențiale ale terapeutului: acceptarea necondiționată, autenticitatea și empatia. Empatia este baza pe care se construiește alianța terapeutică -relația terapeutică fiind imprescindibilă, și se consideră reușită când clientul se simte înțeles, validat și sprijinit și îl percepe pe terapeut empatic, credibil, uman și dispus la o interacțiune interpersonală autentică. Rolul empatiei în procesul terapeutic este de a clarifica situațiile vulnerabile, problematice, aspectele negative, temute și ascunse ale clientului.

Metode de intervenție în procesul terapeutic:

  1. Reflexia – termen introdus de C. Rogers pentru conștientizarea stărilor emoționale prin clasificarea, identificarea și înțelegerea fără a judeca a emoțiilor negative și pozitive ale clientului. Reflexia se referă doar la sentimente și nu la gânduri, în cazul gândurilor vorbim de insight și nu de o conștientizare a sentimentelor, ceea ce urmărim prin această tehnică.
  2. Sintetizarea – se utilizează pentru a asigura înțelegerea la nivel intelectual a conținutului și constă într-un scurt rezumat făcut de terapeut prin care clarifică comentariile clientului.
  3. Recunoașterea – reprezintă validarea clientului sau a conținutului comunicat în vederea creșteri auto-estimei.
  4. Suportul – reprezintă comentariile destinate să reducă anxietatea, oferindu-i clientului sentimentul de încredere, siguranță și suport.

„Fără o înțelegere empatică a cadrului de referință a clientului și a dificultăților, așa cum el le resimte, nu există bază pentru terapie.”