Beneficiile dependenței

Orice relație pe care o stabilim, fie cu o persoană fie cu un obiect, o dependență, tulburare sau patologie, aduce individului beneficii. Freud descrie trei tipuri de beneficii pe care o patologie le poate aduce individului: beneficiul primar extern, beneficiul primar intern și beneficiul secundar. Berne a preluat conceptul și l-a extins asupra relațiilor personale, în cadrul jocurilor psihologice, iar Adultul meu și-a permis să extindă conceptul asupra relațiilor de dependență. Beneficiu era înțeles, în feudalism, ca o concesiune făcută de un suveran (starea eului dominantă) unui vasal (stare eului dominat) ca recompensă în schimbul unor obligații.  Astfel, în cazul tulburărilor de comportament alimentar sau orice altă dependență, subiectul obține următoarele beneficii:

  • beneficiul exterior primar – este că dependența/tulburarea te ajută să eviți lucrurile de care te temi;
  • beneficiul interior primar  – este că te ajută să diminuezi sentimentul de vinovăție, anxietate, cu privire la temerile tale. „Dacă nu ar fi fost tulburarea/dependența/boala; aș fi putut să…..”
  • beneficiul secundar – constă în avantajul de care te bucuri, în primul rând îți permite să controlezi anumite aspecte ale vieții; în al doilea rând te ajută la satisfacerea nevoilor bazale, prin atenția și grija primită de la cei dragi.

Extrapolând, orice relație poate fi analizată prin prisma beneficiilor primare și secundare (relația persoană-vocație, persoană-job, relația mamă-copil). Deasemenea putem afirma că dependența/tulburarea îți oferă „scuza perfectă” pentru a nu îți trăii viața, pentru a nu îți înfrunta temerile și motivația de a rămâne în Copil, nepermițându-i Adultului să fie liber și să testeze realitatea. Starea eului de Adult îți va deveni un bun aliat în lupta cu dependența/tulburarea și îți va aduce satisfacții, echilibru și noi beneficii. Psihologul, psihoterapeutul, reprezintă un alt aliat al Adultului, un Adult suplimentar, ce te poate ajuta la eliberarea și energizarea stării de Adult, în drumul tău spre restructurarea personalității. Alianța terapeutică (Adultul terapeutului+Adultul clientului) va fi cea care va câștiga „războiul” cu Părintele și Copilul clientului. În cazul contrar terapeutul este nevoit să lupte singur contra o „armată” puternică (Părinte, Adult,Copil) a clintului și șansele succesului terapeutic sunt mici.

*Foto: Unsplash by Giulio Magnifico

Anunțuri

Dependența este destinul nostru

Etimologic adicția vine din latinescul ”addictus„ care se referă la un obicei vechi prin care un individ era dat în sclavie, era atribuit altei persoane. O astfel de persoană nu avea putere de decizie, la fel ca în Mitul lui Addictus, când stapânul lui l-a eliberat el a continuat să poarte lanțurile pentru că erau parte din identitatea lui. Termenul francez de ”addiction„ face referire directă la ”toxicomanie„, la dorința individului de aș face rău. Astăzi adicția este înțeleasă ca dependență, dar dacă am combina cei doi termeni cred că am obține o definiție mult mai corectă a adicției ca.

”Sclavul unei singure soluții pentru a scapa de durerea mentală„

Individul este sclavul obiectului sau (fie alimente, alcool, sau celelalte dependențe). Obiectul adicției este investit cu calități benefice, chiar dragoste, este definit ca obiect al plăcerii care este folosit  pentru a  atenua stările afective percepute altfel ca intolerabile. La inceput adicția oferă chiar un sens vietii.

Când conflictul intern sau extern depășește capacitatea noastră de rezolvare a problemelor, cu toți avem tendința să mâncăm, să bem, să fumăm mai mult decât de obicei, în căutarea unei stări de confort provizorie. Aceast comportament nu devine o problemă decât atunci când devine singura soluție de rezolvare a conflictului. O frază care mi-a atras atenția la o prietenă a fost:

” Uneori nici nu știu dacă sunt tristă sau furioasă, atunci când mănânc„

M-am gândit imediat la sentimentele secundare (racket) și la alexitime, incapacitatea de a recunoaște și manifesta sentimentele. Am rugat-o să facă un exercițiu care nu de mult mă ajutase să înțeleg cum se trăiau la mine în casă sentimentele primare (teama, furia, tristeța și bucuria) și am înțeles atunci că decâte ori manifesta furie sau tristețe în copilărie, mama ei îi oferea un bicuite spre alinare. Astfel că sentimenul secundar de foame acoperea un sentiment primar ce nu îi era permis în copilărie.

Așa că mă întreb este cumva scopul comportamentului adictiv, debarasarea de sentimente? Invățăm acest comportament în intenția de a face suportabile dificultățile vieții? Este acesta modul de a vindeca o rană narcisică?

Chiar dacă persoana dependentă se poate simți sclava obiectului ei, scopul este de aș oferi o stare de bine și poate fi percepută ca ceea ce îi dă sens vieții. Cred că primul obiectiv în tratarea dependenței este debarasarea de sentimentele secundare (ca culpabilitate, anxietate, suferință, rușine și chiar sentimenul de plăcere) care sunt trăite inconștient în locul sentimentelor primare ce au fost interzise.

Puterea adicției crește cu fiecare Amintire Confirmatoare, ea fiind un răspuns la o suferință pshică din trecut. O soluție magică găsită de copil pentru a se proteja. Astfel că obiectivele ar trebui să fie mai mult de natură psihologică, de ai oferii o modalitate de a face față absenței sau durerii mentale pentru a-și alina lipsa permisiunilor din prima parte a copilăriei.

Cum niciun element sau obiect aparținând lumii reale nu poate repara neajunsurile lumii intrapsihice, comportamentul adictiv capătă inevitabil o dimensiune compulsivă. Substitutele adictive vor fi întodeauna acolo pentru a compensa funcțiile materne absente și mesajul scenarial devine:

” Nu mă veți mai putea abandona pentru că acum eu va controlez„

Dependența este un element intrinsec al condiției umane. Începem prin dependența de universul matern, continuăm să fim prinși de o serie de dependențe afective, sociale, financiare și suntem cu toții dependenți de standardele socio-culturale ale cadrului nostru de referință

”Dependența este destinul nostru, ca și lupta neîntreruptă și inumană pe care o ducem înpotriva ei, pentru a încerca să scăpăm„