„Nu sunt alcoolic, eu sunt nealcoolic!”

Abuzul și dependența de alcool oscilează între 2-6% în cazul anorexiei restrictive și crește până la 50% atunci când ne referim la pacientele diagnosticate cu bulimie. În cazul pacientelor cu bulimie predominantă este imaginea corporala spre deosebire de pacientele dependente de alcool care au o problemă în recunoașterea sentimentelor; în ambele cazuri s-a regăsit sentimentul de nemulțumire personală, nesiguranță, tedinţa de regresie la ani preadolescenți, așteptări mari de la propria persoană și o rezistență în a menține relațiile apropiate. S-a ajuns la definirea „personalități adictive” comune pentru aceste două tipuri de paciente caracterizate prin pierderea controlului și compulsia obsesivă pentru aliment sau băutură. Lacey introduce termenul de „personalitate multi-impulsivă” bazându-se pe coexistența abuzurilor multiple de substanțe ce ar putea fi relaționate cu eșecul în ceea ce privește controlarea comportamentului impulsiv.

În cultura actuală alcoolul este prezent în viața noastră de la botez până la moarte, în toate sărbătorile, evenimentele sportive sau orice alte circumstanțe pe care le udăm din belșug cu licoarea  lui Bachus. Relația cu alcoolul este ca o întâlnire metaforică cu moartea „A băut până a căzut lat! E dus! E mort de beat!”, după care totul se șterge, trecutul și viitorul dispar, pentru a învia după o noapte de somn sub propria privire devalorizantă.

Nu sunt alcoolic, eu sunt nealcoolic!”

Negarea este primul element prezent în comportamentul dar și în cuvintele alcoolicului, el este absent mare parte din timp de la viața lui. În interiorul lui se duce o luptă între cele două forțe binele și răul, des auzim :„E un om extraordinar dacă nu ar bea!”

Întâlnirea inițiatică cu alcoolul poate veni pe mult căi, de la anturaj, dorința de a fi altfel, până la mediul familiar. Atunci când singurul mecanism de a face față greutăților vieții în familia ta de origine este alcoolul, cu siguranță copil fiind vei adopta acest mod de rezolvare al problemelor, fie ele supărări, bucurii sau momente de neputință. Vei regăsi în alcool acel prieten care nu te lasă la greu, care îți este mereu aproape și vei crea o relație specială cu acea parte din tine care îți dă puterea să treci peste orice, să muți munții din loc. Este modalitatea prin care Eul încearcă să se debaraseze de acele părți mute, de acest teritoriu dureros pe care refugiul în alcool îl compensează.

„Mă ascundeam de dragoste și eram agățat de modul meu de funcționare derizoriu, băutura era singura certitudine din viata mea!”

Alcoolul

În rândul adolescenților și nu numai pare singura distracție existentă, se întâlnesc pentru a bea și nu pentru a fii împreună, băutorii sociali îi întâlnești pe toate terasele. Ce prileji mai bun să bei o bere decât o întâlnire cu colegii.  În cluburi se fac concursuri de băut, tinerii sunt încurajați să doboare recorduri de shot-uri pentru a primi cadou o sticla de alcool, un astfel de concurs s-a sfârșit vara trecută cu moartea unui tânăr de 20 de ani după ce a băut 30 de shot-uri de tequila și a câștigat sticla mult visată. Prietenii l-au dus acasă. De dimineață tatăl său  l-a găsit mort în pat. Nimeni nu a fost tras la răspundere, pentru că vina nu era nici a companiei care oferea premiul, nici a clubului, nici a organizatorului și nici a prietenilor care l-au încurajat să participe la concurs. Vina a fost a lui, că nu a știut când să se oprească și nu a evaluat corect situația și cantitatea de alcool consumată. La aceste concursuri femeile beau pentru a se menține la același nivel cu bărbații dar ele merg un pas mai departe și transformă alcoolismul primar într-o formă de tulburare de comportament alimentar ele refuză să se oprească atunci când nu mai pot și își provocă voma pentru a ține pasul cu băieții din grupul lor. Această nouă tulburare le afectează percepția despre capacitatea lor de control și întărește negația comportamentului „nealcoolic”.

Există un test de patru întrebări care te poate ajuta să înțelegi dacă tu sau un apropiat al tău are o problemă cu alcoolul:

  1. S-a întâmplat să bei la prima oră a dimineții pentru a te simții mai bine?
  2. Te-ai gândit că este cazul să renunți la băutură?
  3. Te-ai simțit vinovat din cauza consumului de alcool?
  4. Te deranjează remarcile prietenilor asupra cantități de alcool pe care o consumi?

Dacă răspunsul este afirmativ la două dintre întrebări atunci ai o problemă cu alcoolul, dacă răspunsul este afirmativ la toate întrebările atunci ești dependent de alcool. În ambele cazuri ar trebui să cauți ajutor de specialitate pentru a recupera controlul asupra vieții tale.

Ai o problema cu alcoolul atunci când:

  • ești incapabil să te oprești la un singur pahar de băutură, oricât de specială ar fi ocazia;
  • simți nevoia să bei pentru a te calma într-o situație stresantă, acesta fiind singurul mod de a face față stresului și anxietăți generale;
  • când adevarul, despre cantitatea de alcool consumată, este prea rușinos pentru a fii împărtășit în mediul tău social;
  • când apare toleranța la alcool și simți nevoia de a crește cantitatea pentru a obține același efect.

Un minut de istorie în TCA

Multe dintre sintomele care astăzi definesc TCA au fost descrise încă din antichitate, referințe despre anorexie întâlnim în scrierile lui Hipocrate, el afirmă că  „ un regim strict în urma unei reflexi excesive este periculos și poate duce la o boală cronică” iar despre mâncatul copulsiv și bulimie în Talmud scrie: „îndepărteză-ți mâna de la mâncarea care îți va face plăcere” iar pentru „lecuire” se recomandă o „vărsătură”. Galeano a scris despre „kinos orexia”, foamea canină, ca descendentă directă a bulimiei și a fost definită ca o stare a sinelui anormală, termenul a aparut în dicționarele medicale ca o curiozitate până în secolul XIX. Despre romani se știe că organizau banchete la care mâncarea era regina festivităților și despre obiceiul lor de a vomita și a continua să manânce.

Primul caz de anorexie a fost descris în scolul XIV, era vorba de o prințesă numită Sfânta Wilgenfortis, care a refuzat să mai manânce și s-a rugat la Dumnezeu să îi ia frumusețea ca să nu mai fie curtată de bărbați. Prințesa Sisi , Lady Di și Victoria de Suedia sunt doar câteva dintre cele care au recunoscut că s-au luptat cu această tulburare.

În secolul XVIII se înființează un ordin de călugărițe numit „ Sfintele Ascete”.Postul ascetic reprezintă abținerea de la anumite mâncăruri, băuturi și reducerea substanțială a regimului alimentar în vederea eliberării de sub stăpânirea poftelor trupului, ele țineau posturi lungi cu rugăciune săptămâni la rând. Se știe că unele dintre ele au murit de inaniție și de stop cardiac. În istoria catolică cazurile de anorexie sunt comune. Sfânta Catalina de Siena a murit după câțiva ani de post cu doar 25 de kilograme. Sfânta Teresa de Avila este prezentată în scrierile vremi cu o crenguță de masline cu care își provoca voma

În sec. XIX se stabilește modelul de femeie slabă ca succes social, ceea ce a dus la răspândirea TCA, încă de atunci pentru a părea mai slabe femeile foloseau corseturile și sunt numeroase poveștile depre leșinurile lor la petrecerile vremi. Astfel a fi slab a intrat în standardele sociale și mai târziu în modă.

Psihiatrul francez Charles Lasegne a publicat în 1873 primul articol despre „Anorexia Isterică” iar termenul de anorexie nervoasă a fost introdus un an mai târziu de catre William Gull. Lasegne scria „în unele cazuri pofta de mâncare dispare în altele isterica experimentează o repulsi față de alimente

În 1940  anorexia a fost considerată o tulburare de comportament iar în 1980 bulimia a fost inclusă în Manualul de Psihiatrie ca o tulburare diferită de anorexie.

Istoria ne-a arătat că tulburările de comportament alimentar au fost prezente în toate societățile umane dar abia acum s-a făcut o definire, o clasificare și o cercetare amănunțită. Se știe că TCA este produsul a diferiți factori de la tulburări emoționale la tulburări de personalitate. Dar pe masură ce știința avansează se descoperă și cauzele biolgice și genetice ce stau la baza  acestui tip de comportament. Nu excludem nici factorul social, trăim azi într-o societate bazată pe consum, cu o ofertă de produse alimentare modificate genetic și procesate și o obsesie pentru aspectul fizic.

Anorexia apare la televizor doar când este vorba de persoane faimoase și aici este cea mai mare greșală, pentru că tinerele cred că pot folosi boala pentru a atrage atenția.  Mai grav mi se pare numărul mare de  pagini, bloguri care încurajează acest tip de comportament cu promovarea regimurilor restrictive și provocări care mai de care mai bizare.

Corpul uman s-a transformat în reprezentantul cel mai de seamă al identități personale, în defavoarea valorilor sociale. Dorința de a avea un corp ideal și incapacitatea de a atinge acest ideal provoacă un conflict intrapsihic. Introiecția acestor valori se produce la o vârstă fragedă astfel că astăzi avem cazuri de anorexie diagnosticate la 11 ani, după minim 2 ani de luptă cu boala. Aploarea care se oferă în societatea actuală asupra corpului a dat naștere la tulburări noi de comportament care nu sunt recunoscute oficial dar pe care le vom aborda în articole viitoare. Urmărește-ne pentru a afla mai multe despre acest subiect.

Bulimia nervoasă

Bulimia debutează în adolescența târzie sau la adultul tânăr, în special la femei. Deoarece este o boală cronică, aceasta persistă și pe parcursul vieții adulte. La fiecare 10 femei cu bulimie, un bărbat dezvoltă această boală. Bulimia nervoasă este o tulburare de comportament alimentar caracterizată prin episoadele de supra-alimentație necontrolată mult dincolo de necesitățile organice şi cauzată de o perturbare neuropsihică, urmată de eforturi compensatorii în vederea reducerii surplusului ponderal, prin provocarea vărsăturilor, abuzul de laxative şi/sau diuretice, privare de hrană sau exerciţii excesive. Bulimia nervoasă afectează 1 – 3% din adolescente şi femeile tinere. Vârful incidentei bulimiei nervoase se întâlneşte la 18 ani. Apariţia simptomelor bulimice la o vârstă mai fragedă este corelată cu o gravitate mai mare a tulburării. Pacientul tipic pentru sindromul bulimic este o tânără femeie în jurul vârstei de 20 de ani care se plânge de comportamentul alimentar asupra căruia a pierdut controlul. Deseori prezintă zilnic episoade de bulimie însoţite de suferinţă psihică şi urmate de vomismente autoinduse. Gândurile ei se îndreaptă frecvent spre alimente, dietă, forma corpului, prezentând simptome depresive, cum ar fi stima de sine scăzută, tristeţe, tulburări de somn, lipsa speranţei şi uneori ideaţie suicidară. Episoadele bulimice pot fi spontane sau planificate. Întorcându-se acasă şi asigurându-şi pe cât posibilul intimitatea, pacientul trece la o ingestie alimentară până apare disconfortul abdominal care îi poate provocă dureri. Ingestia alimentară poate fi însoțită inițial de plăcere, dar după un timp, alimentele îşi pierd gustul şi sunt ingerate cât se poate de rapid, de obicei cu sentimente copleșitoare de dezgust de sine şi panică. După episodul bulimic, sentimentele de vină persistă şi ele se pot accentua generând vărsături autoinduse sau alte comportamente de eliberare.