Anxietatea sau frica fără obiect

Anxietatea nu cunoaște un „de care” sau „pe care” de aceea a fost definită ca frică fără obiect, în timp ce frica este o stare afectivă, ce ne avertizează de un pericol. Fricile iraționale apar atunci când persoana se simte și se comportă ca în cazul unui pericol major, chiar dacă situația, realitatea prezintă un pericol minimal.

Persoana dominată de anxietate trăiește într-o încordare continuă, se simte într-un pericol permanent, sub o amenințare care plutește în aer, ce se poate fixa pe diferite subiecte (relațiile interumane, sănătatea proprie sau a unui familiar) găsind tot timpul noi motive de îngrijorare. Persoana se află într-o permanentă stare de tensiune și supra-încordare, este în permanență îngrijorată, împiedicând-o să se simtă confortabil, prezintă o hipersensibilitate la relațiile interpersonale, simțindu-se adesea inadecvată sau respinsă.

Reacțiile corporale ce însoțesc anxietatea sunt: tensiune musculară în zona gâtului, a cefei, a umerilor și a părții superioare a spatelui; tranzit intestinal lax; tulburări de somn; transpirație abundentă; o ușoară hipertensiune arterială; palpitații și tulburări respiratorii – fără o legătură fiziologică sau un alt diagnostic medical. Mai mult persoanele anxioase dezvoltă o teamă de propriile stări și reacții: se tem de palpitații, amețeli, senzația de leșin…etc. Astfel, de teama propriilor reacții încep să evite anumite situații ce i-ar putea declanșa anxietatea. O altă caracteristică, ce apare la persoanele anxioase, este teama de propriile gânduri, care îl loc să trateze rațional o reacție fiziologică sau o stare afectivă, dezvoltă o serie de gânduri automate ce îl conduc întotdeauna spre o boală gravă, incurabilă – crescând astfel nivelul anxietății. Clark afirmă că oamenii au tendința de a interpreta o serie de simptome corporale într-un mod catastrofic pe sistemul:„eu simt…..; eu gândesc…..”. În continuare vom prezenta câteva exemple, urmând ca voi să va identificați singuri legătura dintre senzațiile corporale și gândurile automate.

  • Eu simt palpitații; eu gândesc că am o boală de inimă sau că voi face un atac de cord”
  • Eu  simt dificultăți în respirație; eu gândesc că respirația mea se va oprii, mă voi sufoca și voi murii”
  • Eu simt o amețeală, senzație de leșin; eu gândesc că voi leșina, voi cădea, mă voi lovii și voi murii

Persoanele învață repede cum se pot elibera de această angoasă. Ele adoptă fie un comportament de evadare (ex: dacă panica se declanșează într-un mijloc de transport public, coboară imediat la prima stație) fie un comportament de evitare (ex: refuză să mai călătorească cu acel mijloc de transport sau evită locurile aglomerate). Comportamentul de evadare sau de fugă din situația anxiogenă duce la comportametul de evitare care chiar dacă pentru moment are ca scop diminuarea anxietății, cele două pattern-uri comportamentale nu fac altceva decât să contribuie la creșterea și fixarea anxietății, ce va da naștere mai târziu la o anxietate anticipatorie, de fiecare dată când persoana se va gândi să călătorească. Astfel se închide cercul vicios al anxiosului, devenind incapabil să se elibereze.

document-fara-titlu

 

Am spus la început că anxietatea este o frică fără obiect, cu toate că dacă am intra în lumea unei persoane anxioase, am vedea că aceasta privește lumea internă și cea externă ca un mediu amenințător și anxiogen, astfel anxietatea este un răspuns logic la o interpretare eronată a realității înconjurătoare. Principalele simptome sunt: supra-încordare musculară, tremurături, neliniște, oboseală, tulburări respiratorii, palpitații, transpirație, senzația de gură/gât uscat, amețeli, senzația de greață, diaree, micțiuni frecvente, dificultate de concentrare a atenției, senzația de nod în gât, insomnie, irascibilitate.

Dacă și tu ai experimentat aceste simptome, cu siguranță că ai căutat informații în mediul online, lucru care nu a făcut decât să te neliniștească și mai rău, ce a condus la creșterea anxietății tale. Următorul pas logic este consultarea medicului de familie, analize de rutină și unul sau doi specialiști. Majoritatea s-ar opri aici, constatând că nu este o problemă medicală, dar nu și anxiosul „ cu siguranță am o boală rară, nediagnosticată” , „doctorul era prea tânăr / prea bătrân” etc. Al treilea pas logic ar fi consultarea unui psiholog clinician, care să aprecieze nivelul anxietății și să construiască un program de intervenție menit să aducă în lumina conștiinței fricile cele mai ascunse. Însă majoritatea sar peste acest pas la pasul următor – medicul psihiatru și pastiluța din dotare, care nu este greșit dacă s-ar face cu o psihoterapie de susținere sau de suport. Pastila acționează în aici și acum eliminând manifestarea simptomului (a fricii) dar fără să acționeze asupra momentului inițial de declanșare a simptomului (a fricii). Rolul psihologului clinician este să evalueze nivelul de anxietate (cu ajutorul bateriilor de teste) și împreună cu clientul să descopere acel prim moment de teamă, comportamentele asociate de evadare și evitare, dar și factorii de susținere ai anxietății. Factorii de susținere sunt reprezentați de gândurile automate și de afirmațiile și regulile cu caracter general „nimeni” „toată lumea” „întotdeauna”.

Am văzut că anxietatea se caracterizează printr-o stare permanentă de tensiune psihică, iritabilitate, lipsă de încredere în propria persoană, incapacitate sau rezerve în asumarea unui risc, diverse reacții neuro-vegetative, tulburări ale somnului, dar și simptome psihosomatice. O anxietate ridicată produce persoanei dificultăți de adaptare și ineficiență în rezolvarea problemelor de viață. Un nivel mediu al anxietății face ca persoana să acționeze prudent și reflexiv, cântărind situațiile și soluțiile. O anxietate de nivel redus coincide cu o bună capacitate de adaptare, în timp ce lipsa anxietății denotă o agresivitate puternică. Dacă  vrei să îți evaluezi nivelul de anxietate completează testul și un psiholog clinician îți va face o evaluare gratuită a anxietăți tale.

 

„Îngrijorarea este o stare negativă a minţii care cauzează anxietate, suferinţă şi constrângere. Ea lucrează încet şi insistent până la distrugerea completă a iniţiativei și a  încrederii în sine”.(Herbert Harris)

  • Foto: Unsplash by Cassidy Kelley
  • Bibilografie: Holdevici, Psihoterapia Tulburărilor Anxioase.

Depresia și tulburările de comportament alimentar

De curând am fost la un curs despre „Depresie” susținut de Dr Mark Widdowson, în care am descoperit că atât depresia cât și  tulburările de comportament alimentar (T.C.A.) au elemente comune și interferează cu capacitatea persoanei de a munci, de a merge la școală, de a socializa și de a fi în relație. Caracteristicile principale mi-au atras atenţia:

  • stări depresive în majoritatea zilelor, sentimentul de tristețe, de gol, de vid interior;
  • pierderea interesului în activitățile cotidiene;
  • fluctuaţia greutăţi cu mai mult de 5% într-o lună, ori scăderea sau creșterea apetitului aproape în fiecare zi;
  • insomnie sau hipersomnie;
  • agitaţie sau lentoare în mișcările corporale:
  • sentimente de culpabilitate;
  • ideei suicidale.

Aproape 50% dintre persoanele cu T.C.A. îndeplinesc criteriile pentru depresie. Un studiu făcut în 2004 a demonstrat că două treimi dintre pacienții diagnosticați cu T.C.A. suferă de depresie și că circa 42% au dezvoltat o tulburare de anxietate în copilărie, înainte de a dezvolta T.C.A.

Obiectivele din procesul depresogen sunt valabile și în cazul T.C.A .

  • Principala țintă este reglarea afectivă.
  • Urmată de tolerarea anxietăţi. Aici Mark ne-a zis un lucu important : „Anxietatea este prietenul tau!”. Anxietatea este un răspuns emoțional la un pericol real sau imaginar din viitor. Persoanele anxioase își spun povești imaginare despre ce s-ar putea întâmpla. Anxietatea este comparată cu săritul de la înălțime în care cei curajoși sar fără să se gândească, cei fricoși nici măcar nu se urcă pe trambulină iar cei anxioși merg până la capătul trambulinei, se uită și își spun povești de groază despre ce s-ar putea întâmpla, ei fac acest drum de mai multe ori.
  • Un alt proces important este focusarea pe negativ. În cazul persoanelor cu T.C.A. singurele strock-uri pe care le primesc sunt pentru pierderea în greutate, corpul perfect, alimentația sănătoasă (vezi articolul despre Ortorexia) pe care o au și astfel își întăresc Convingerile Scenariale. Focusarea pe negativ apare și în cazul Amintirilor Confirmatoare, rememorând doar aspectele negative ale vieții lor. Un exercițiu util din A.T. ( Analiza Tranzacțională) mi se pare repovestirea unui eveniment, a unei zile  dintr-o pozitie optimistă/pozitivă.
  • Ruminațiile, reprezintă un proces cognitiv ce constă în repetarea de manieră obsesivă a gândurilor. Persoanele care fac asta se antrenează într-un comportament pasiv care nu îi ajută să rezolve problema, doar să își întărească Credințele Scenariale
  • Auto-critica, reprezintă un dialog intern între Parinte și Copil, ea este asociată cu perfecționismul, sentimentul de vinovăție și desconsiderări despre sine: „Nu sunt suficient de bun!”, „Nu sunt important!”, „Nu am putere!”; desconsiderări despre ceilalți: „Ei sunt mai buni decât mine și mă vor respinge!”, „Ei sunt egoiști și imorali!”; desconsiderări despre lume: „Viața este grea!”, ”Viața nu are sens!”,„Viața nu merită trăită!”. Mentinerea sentimentului de vinovăție duce la o imagine negativă a sinelui ce poate fi menținută mult timp după încheierea tratamentului; 60% dintre cazuri ajung la recidivă. Aceste sentimente racket întăresc poziția de viață „Eu nu sunt Ok, Tu ești Ok”.
  • Retragerea socială poate exagera și menține patologia, de aceea este recomandat ca persoana să participe la întălniri de grup și să aibă o viaţă socială cât mai activă.

În ceea ce privește tratamentul, pentru ambele tulburări este necesară terapia cognitiv-comportamentală care se bazează pe identificarea, înțelegerea și modificarea tiparelor de comportament. Cele două tulburări pot fi tratate în același timp, dar vindecarea uneia nu implică și vindecarea celeilalte. Important este ruperea cercului vicios în care subiectul se află. Cercul vicios pornește de la Depresie, trecem prin desconsiderări față de propria persoană, pe care le alinăm de cele mai mult ori cu ciocolată sau alimente de tipul „confort food”, după care ne simțim vinovați pentru cât am mâncat și încep ruminațiile de genul: „Uită-te la tine, ești o grasă!”, „Nimeni nu te iubește!” și auto-critica, care duc înapoi spre stări depresive; închizând cercul.

Persoanele reacţionează la situaţiile de stres cu depresie, furie, tristeţe, pierderea stimei de sine şi sentimente de neputinţă. Pentru a opri cercul este nevoie să lucrezi cu un contract pentru a înlătura acţiunile auto-distructive. Astfel timp de 72 de ore nu vei face nimic care să întărească cercul vicios. Nu te vei desconsidera, îţi vei oferi mângâieri în loc de alimente de confort, îţi vei oferi strock-uri pozitive pentru creativitate în cazul ruminaţiilor, vei elimina Părintele Critic şi te vei bucur de starea de bine.