O boală invizibilă

Zilele trecute am primit un mail și m-am gândit mult dacă să îl fac public sau nu, dar cum o prietenă mi-a amintit că sunt „un prieten invizibil” pentru acei ce au nevoie de cineva care să îi asculte, am decis să vă redeau fragmente din acest mail în speranța că mai sunt și alți care se confruntă cu aceiași problemă și împreună putem schimba mentalitatea celor care ar trebui sa ne ajute.

„Nimeni nu știe cât de dureros este o dată ajunsă la spital, după ce ai luptat cu gândul, rușinea și oroarea să fi tratată cu „Pune mână și mănâncă!” sau să fi păzită de o asistentă ca un copil mic până când mănânci tot din farfurie”.

Din păcate în România anorexia este încă privită ca o fiță, capriciu și lipsește conștiința faptului că acestă boală omoară mii de tinere în fiecare an. Din păcate în facultățile de profil (medicină, psihiatrie, psihologie) nu se predă nici măcar un curs de specialitate și cadrele noastre medicale nu sunt pregătite pentru a face față nivelului tot mai mare de tinerii afectați de TCA.  Contrar concepției comune această tulburare este mult mai mult decât dorința de a fii slabă și are o componentă genetică care este declanșată de mediu și de experiențele de viață. Boala este opusul vanități, o condiție alimentată de anxietatea incontrolabilă pe un fond depresiv. Din păcate nu exista un centru de reabilitare și singurul spital care se ocupa de TCA este Al.Obreja unde fetele și asa speriate sunt internate la psihiatrie.

„În cazul în care ajungi la un psihiatru care a auzit de anorexie ești tratat cu pastile și cu indiferență ca și cum tu, boala ta, nu ai fi importantă

Pentru astfel de persoane care au nevoie de un prieten, de o comunitate care să le înțeleagă și să le susțină afectiv, pentru asta suntem aici, pentru a împărtăși poveștile voastre și a da voce neputinței.

Valențele TCA
Comunitatea Prietenul invizibil este alături de tine. Te așteptăm pe Facebook.
Anunțuri

„Greutatea ideală este greutatea oaselor mele”

Tulburările de comportament alimentar ocupă locul al treilea între problemele cu care se confruntă adolescenți. Acestea apar pe fondul unor caracteristici ale personalități ca perfecționismul, frica de maturitate, nivel ridicat de anxietate și neîncredere în sine.

Cuvântul „adolescent” provine din latină și înseamnă a crește, a căpăta putere, a se maturiza. Este considerată „a doua naștere” sau „vârsta oglinzii, vârstă la care adolescentul caută să corespundă cu sine”. În această perioadă se realizează autoeducarea și dorința de perfeționare ca revers al dorinței de independență. Criza adolescentină este generată și de ambiguitatea statusului adolescentin, adolescentului i se neagă identitatea de copil, dar nu i se recunoaște nici capacitatea de a îndeplini roluri de adult. Sentimentul cel mai des întâlnit este de frustrare, acesta apare când „subiectul se înșeală în speranțele sale”. Reacțiile sunt de agresivitate față de ei în cazul TCA și de agresivitate față de ceilalți în cazul bullyingului. Un alt sentiment des întâlnit este Depresia. Dar cele care atrag atenția asupra patologiei sunt procesele de compensație.

O alimentație corectă este esențială în perioada adolescenței, fiind o perioadă cu necesități nutriționale majore atât din punct de vedere energetic cât și calitativ,  pentru a face față schimbărilor din organism. Necesarul de nutrienți este marcat de procesul de maturizare sexuală, creșterea în înălțime și creșterea  în greutate. Greutatea corporală crește în această perioadă cu până la 50% de aceea băieți se îndreaptă către sport iar fetele încep primele regimuri alimentare pentru a compensa creșterea în greutate.

Anorexia își face debutul în această perioadă mai ales la fetele care provin dintr-un mediu de extremă dependență, ascultătoare, studioase, perfecționiste, cu un istoric de tulburări alimentare în copilărie sub forma capriciilor alimentare, inapetență și rejectarea alimentelor. Deși până acum anorexia era considerată o tulburare preponderent feminină, din ce în ce mai multe cazuri de Manorexie apar între adolescenți.

Anorexia nervoasă poate fi declanșată de excluderea celorlalți, de sentimentul de vulnerabilitate și ironii. Pierderea în greutate reprezentând un semn de putere, persoanele cu anorexie sunt persoane stăpânite de frica de a fi adulți, frica de a pierde controlul. Patologia se instalează treptat parcurgând următoarele etape.

  1. Etapa achizițiilor, reprezintă perioada de început caracterizată prin menținerea unui regim alimentar, persoanele din jur întărindu-i comportamentul prin laude aduse aspectului fizic, perseverenței și voinței de care dă dovadă în urmarea regimului. Se produc schimbări la nivel cognitiv în ceea ce privește conceptul de  alimentație sănătoasă și imaginea corporală.
  2. Etapa de securitate compulsivă, regimul alimentar devine mai restrictiv, urmărind pierderea kilogramelor ca un obiectiv personal săptămânal și nu ca o greutate ideală de atins. Poate folosi pastile ce controlează digestia și evacuarea pentru a pierde căt mai repede kilogramele, aceste pastile au ca efect secundar o stare de anxietate crescută și agitație. Cresc cantitatea de cofeină și băuturi energizante oferindu-le o falsă senzație de energie. În această etapă anorexica se retrage din social și evită mesele cu familia.
  3. Etapa asertivă, patologia este vizibilă pentru apropiați care încearcă să o ajute iar anorexica își folosește „puterea” pentru a negocia cu cei din jur, utilizând alimentele ca monedă de schimb. Semnele de alarmă sunt: pielea uscată, căderea părului, temperatură corporală scăzută, deshidratare.
  4. Etapa pseudo-identități, este perioada în care anorexica se identifică cu patologia, identificare ce îi oferă stabilitate emoțională și confort. Este o perioadă de mândrie în care își etalează corpul, în care meta propusă este tangibilă. Greutatea ideala este greutatea oaselor.

Profilaxia sufletului este prevenția”, în cazul adolescenților important este să invețe să își accepte corpul și să înțeleagă că procesul de creștere este unul esențial în dezvoltarea lor fizică si mentală. Să înțeleagă că cel mai important nu este aspectul fizic ci să aibe un comportament alimentar sănătos, să știe să aleagă alimentele naturale în detrimentul celor procesate. Să înțeleagă că a fi un sac de oase nu e sinonim cu frumusețea și dacă întradevăr are nevoie să pierdă în greutate să apeleze la un specialist,  să evite dietele minune, pastilele de slăbit sau sfaturi de la prieteni.

Manorexia

În ultimi ani cazurile de tulburări de comportament alimentar  la bărbați au crescut cu 20%, perioada adolescenței fiind perioada cu incidența cea mai mare. Bărbații care suferă de manorexie prezintă aceleași sintome ca și fetele: pierderea apetitului, scădearea în greutate, comportament obsesiv cu privire la alimentație, obsesia pentru un corp definit, exerciți fizice în exces, întârzierea creșteri în cazul adolescenților, oboseală cronică și infertilitate. În cazul bărbaților problemele sunt ascunse pentru o perioadă mai lungă de timp, ceea ce face ca în momentul diagnosticări boala să fie foarte avansată. Astfel că pierderea musculară și a țesutului adipos la momentul diagnosticului este severă și tratamentul este mult mai complicat.

Manorexia începe prin nevoia de a avea un corp perfect dar se transformă repede intr-o lupă cu moartea, se declanșează la pubertate și poate surveni ca urmare a batjocuri suferită în liceu, abuzul psihic sau fizic, părinți autoritari.

Grupurile cu risc major în dezvoltarea unei tulburări alimentare,  sunt reprezentate de cei care lucrează în medii profesionale unde imaginea corporală este prioritară:

  • actori, modele masculine;
  • sportivi de carieră, de la boxeri, culturiști la alergători, înotători și patinatori;
  • dansatori și balerini;
  • jochei;
  • comunitatea gay.

Modelele masculine promovate de mass-media crează aceiași presiune pentru bărbați ca și în cazul fetelor. În Statele Unite, modelul Jeremy Gillitzer de 38 de ani a murit cu doar 29 de kilograme după o luptă de 10 ani cu Manorexia. Tulburarea de comportament alimentar a început să se instaleze în cazul lui la vârsta de 12 ani când colegi îl tachinau pentru excesul de greutate. La început familia l-a susținut și l-a încurajat și după mult timp au observat că el nu mai mânca aproape nimic. Ultimi doi ani din viață și i-a petrecut încercând să atragă atenția asupra acestei tulburări cu care se confruntă tot mai mulți bărbați. El afirma într-un interviu că se simte scârbit de corpul lui dar că continuă să își restricționeze alimentația chiar dacă știe că asta îi va aduce moartea, afirma de asemenea că: „oglinda a devenit din cel mai bun prieten cel mai de temut dușman”. Prin interviurile pe care le-a oferit a reusit să atragă atenția asupra Manorexiei.

„ Vreau sa evit ca alti sa pățească același lucru, acum nici nu pot să mă privesc în oglindă”

Fotografia lui înainte și după Manorexie
Fotografia lui înainte și după Manorexie

Un minut de istorie în TCA

Multe dintre sintomele care astăzi definesc TCA au fost descrise încă din antichitate, referințe despre anorexie întâlnim în scrierile lui Hipocrate, el afirmă că  „ un regim strict în urma unei reflexi excesive este periculos și poate duce la o boală cronică” iar despre mâncatul copulsiv și bulimie în Talmud scrie: „îndepărteză-ți mâna de la mâncarea care îți va face plăcere” iar pentru „lecuire” se recomandă o „vărsătură”. Galeano a scris despre „kinos orexia”, foamea canină, ca descendentă directă a bulimiei și a fost definită ca o stare a sinelui anormală, termenul a aparut în dicționarele medicale ca o curiozitate până în secolul XIX. Despre romani se știe că organizau banchete la care mâncarea era regina festivităților și despre obiceiul lor de a vomita și a continua să manânce.

Primul caz de anorexie a fost descris în scolul XIV, era vorba de o prințesă numită Sfânta Wilgenfortis, care a refuzat să mai manânce și s-a rugat la Dumnezeu să îi ia frumusețea ca să nu mai fie curtată de bărbați. Prințesa Sisi , Lady Di și Victoria de Suedia sunt doar câteva dintre cele care au recunoscut că s-au luptat cu această tulburare.

În secolul XVIII se înființează un ordin de călugărițe numit „ Sfintele Ascete”.Postul ascetic reprezintă abținerea de la anumite mâncăruri, băuturi și reducerea substanțială a regimului alimentar în vederea eliberării de sub stăpânirea poftelor trupului, ele țineau posturi lungi cu rugăciune săptămâni la rând. Se știe că unele dintre ele au murit de inaniție și de stop cardiac. În istoria catolică cazurile de anorexie sunt comune. Sfânta Catalina de Siena a murit după câțiva ani de post cu doar 25 de kilograme. Sfânta Teresa de Avila este prezentată în scrierile vremi cu o crenguță de masline cu care își provoca voma

În sec. XIX se stabilește modelul de femeie slabă ca succes social, ceea ce a dus la răspândirea TCA, încă de atunci pentru a părea mai slabe femeile foloseau corseturile și sunt numeroase poveștile depre leșinurile lor la petrecerile vremi. Astfel a fi slab a intrat în standardele sociale și mai târziu în modă.

Psihiatrul francez Charles Lasegne a publicat în 1873 primul articol despre „Anorexia Isterică” iar termenul de anorexie nervoasă a fost introdus un an mai târziu de catre William Gull. Lasegne scria „în unele cazuri pofta de mâncare dispare în altele isterica experimentează o repulsi față de alimente

În 1940  anorexia a fost considerată o tulburare de comportament iar în 1980 bulimia a fost inclusă în Manualul de Psihiatrie ca o tulburare diferită de anorexie.

Istoria ne-a arătat că tulburările de comportament alimentar au fost prezente în toate societățile umane dar abia acum s-a făcut o definire, o clasificare și o cercetare amănunțită. Se știe că TCA este produsul a diferiți factori de la tulburări emoționale la tulburări de personalitate. Dar pe masură ce știința avansează se descoperă și cauzele biolgice și genetice ce stau la baza  acestui tip de comportament. Nu excludem nici factorul social, trăim azi într-o societate bazată pe consum, cu o ofertă de produse alimentare modificate genetic și procesate și o obsesie pentru aspectul fizic.

Anorexia apare la televizor doar când este vorba de persoane faimoase și aici este cea mai mare greșală, pentru că tinerele cred că pot folosi boala pentru a atrage atenția.  Mai grav mi se pare numărul mare de  pagini, bloguri care încurajează acest tip de comportament cu promovarea regimurilor restrictive și provocări care mai de care mai bizare.

Corpul uman s-a transformat în reprezentantul cel mai de seamă al identități personale, în defavoarea valorilor sociale. Dorința de a avea un corp ideal și incapacitatea de a atinge acest ideal provoacă un conflict intrapsihic. Introiecția acestor valori se produce la o vârstă fragedă astfel că astăzi avem cazuri de anorexie diagnosticate la 11 ani, după minim 2 ani de luptă cu boala. Aploarea care se oferă în societatea actuală asupra corpului a dat naștere la tulburări noi de comportament care nu sunt recunoscute oficial dar pe care le vom aborda în articole viitoare. Urmărește-ne pentru a afla mai multe despre acest subiect.