Trasează-ți limitele ca să cunoști libertatea

G. Liiceanu, (1994) aseamănă libertatea cu zborul, care nu ar fi posibil în absența gravitației, astfel, „libertatea nu are sens decât în condițiile existenței unei limite”, pentru autor drumul  care deschide către libertate începe cu „a fi” dar mai ales cu „ a fi conștient de faptul că ești finit”, că tu ca persoană ai anumite limite fizice, psihice și sociale de care este important să ți cont pentru a fi liber. Ideea că ne naștem liberi este combătută de autor, noi nu alegem când să ne naștem, unde sau cine să ne fie părinții, nu alegem cultura, societatea și nici măcar să ne naștem oameni. Acesta fiind paradoxul libertății „ libertatea vine laolaltă cu limitele care o fac cu putință”.

În psihologie limitele reprezintă granițele invizibile care ne asigură individualitatea „ceva există în măsura în care are hotare”, astfel putem afirma că apariția limitelor echivalează cu actul de naștere a personalității. Când suntem mici „ceilalți” ne construiesc granițele, fie direct sau indirect, după un tipar socio-cultural acceptat sau după propriile nevoi; dar asta nu te face să fi tu, să fi liber, ci ești doar un model aprobat, ești premisa a ceea ce ai putea fi dacă ai hotărâ să îți definești granițele. Dacă acceptăm că limita este cea care conferă identitate individului, atunci noi ne definim prin felul în care reușim să punem limite.

Există trei tipuri diferite și clar conturate de a pune limite, conform B. Schaeffer (2009):

  1. Persoanele cu limite rigide,  sunt caracterizate atât prin gândire, atitudine și comportament rigid cât și printr-o izolare afectivă, respingerea iedeii de vulnerabilitate și o empatie scăzută. Aceste persoane vor reacționa agresiv atunci când le sunt încălcate limitele, de cele mai multe ori având o exprimare parentală a furiei și nemulțumiri. „Trebuie să faci cum spun eu!”„ Încetează!”
  2. Persoanele cu limite ferme dar flexibile, aceștia sesizează când ceilalți le încalcă granițele, pot spune „nu ” cu ușurință, dar pot face și compromisuri cântărind situația în aici și acum. Gândirea lor este nuanțată, sunt persoane empatice, capabile de auto-dezvăluire față de persoanele de încredere, au un nivel ridicat de respect față de celelalte persoane, față de propria persoană, dar și față de principiile și valorile morale. „Mă deranjează comportamentul tău, pentru a putea continua, te rog să te oprești!”
  3. Persoanele cu limite flexibile sau slab definite, nu sesizează când le sunt încălcate granițele personale, au tendința de a le face pe plac altor persoane, fiind de multe ori în incapacitatea de a îi refuza, sunt dispuși să renunțe la propriile principii și valori pentru a nu îi supăra pe ceilalți și se angajează în relații și discuții intime chiar și cu persoane străine. „Vai puiuț, te-ai plictisit, hai să ne jucăm împreună!”

În Analiza Tranzacțională, limitele sunt legate de redobândirea identității, de starea eului de Adult, de ceea ce faci în aici şi acum. Berne consideră că putem pune limite din oricare stare a eului (Părinte,Adult,Copil) dar că pentru a fi cu adevărat liberi este nevoie ca limitele să fie puse în aici și acum, în contact cu starea eului de Adult, exprimându-ți nevoile, sentimentele și gândurile în momentul prezent. Atunci când ne sunt încălcate limitele reacționăm de cele mai multe ori cu furie sau frustrare, tocmai pentru că amenințarea hotarelor înseamnă amenințarea eului și riscul de a nu mai exista. În timp ce cunoașterea și exprimarea limitelor se traduce în respect și iubire de sine. Pentru a-ți consolida Adultul ai nevoie, în viziunea lui Berne, de patru stâlpi fundamentali:

  1. Încrederea în sine, stima de sine, sentimentul valorii de sine.„Eu sunt OK”
  2. Respect față de propria persoană, familie, comunitate, societate. „Eu sunt OK, Tu ești OK”
  3. Comunicare eficientă, prin exprimarea nevoilor reale în vederea atingeri unui obiectiv. Tranzacții paralele.
  4. Sentimente autentice, cu rol de busolă, care ne ghidează, orientează și ne motivează

Bibliografie

  • Berne E. 2011, Analiza Tranzacțională în Psihoterapie, Editura Trei, Bucirești.
  • Liiceanu G. 1994, Despre Limite, Editura Humanitas, București.
  • Schaeffer B. 2009,  Dragoste sau dependenţă? Cum să recunoşti iubirea sănătoasă, Editura Trei, Bucureşti.

Foto:  Unsplash by Greg Rakozy

Beneficiile dependenței

Orice relație pe care o stabilim, fie cu o persoană fie cu un obiect, o dependență, tulburare sau patologie, aduce individului beneficii. Freud descrie trei tipuri de beneficii pe care o patologie le poate aduce individului: beneficiul primar extern, beneficiul primar intern și beneficiul secundar. Berne a preluat conceptul și l-a extins asupra relațiilor personale, în cadrul jocurilor psihologice, iar Adultul meu și-a permis să extindă conceptul asupra relațiilor de dependență. Beneficiu era înțeles, în feudalism, ca o concesiune făcută de un suveran (starea eului dominantă) unui vasal (stare eului dominat) ca recompensă în schimbul unor obligații.  Astfel, în cazul tulburărilor de comportament alimentar sau orice altă dependență, subiectul obține următoarele beneficii:

  • beneficiul exterior primar – este că dependența/tulburarea te ajută să eviți lucrurile de care te temi;
  • beneficiul interior primar  – este că te ajută să diminuezi sentimentul de vinovăție, anxietate, cu privire la temerile tale. „Dacă nu ar fi fost tulburarea/dependența/boala; aș fi putut să…..”
  • beneficiul secundar – constă în avantajul de care te bucuri, în primul rând îți permite să controlezi anumite aspecte ale vieții; în al doilea rând te ajută la satisfacerea nevoilor bazale, prin atenția și grija primită de la cei dragi.

Extrapolând, orice relație poate fi analizată prin prisma beneficiilor primare și secundare (relația persoană-vocație, persoană-job, relația mamă-copil). Deasemenea putem afirma că dependența/tulburarea îți oferă „scuza perfectă” pentru a nu îți trăii viața, pentru a nu îți înfrunta temerile și motivația de a rămâne în Copil, nepermițându-i Adultului să fie liber și să testeze realitatea. Starea eului de Adult îți va deveni un bun aliat în lupta cu dependența/tulburarea și îți va aduce satisfacții, echilibru și noi beneficii. Psihologul, psihoterapeutul, reprezintă un alt aliat al Adultului, un Adult suplimentar, ce te poate ajuta la eliberarea și energizarea stării de Adult, în drumul tău spre restructurarea personalității. Alianța terapeutică (Adultul terapeutului+Adultul clientului) va fi cea care va câștiga „războiul” cu Părintele și Copilul clientului. În cazul contrar terapeutul este nevoit să lupte singur contra o „armată” puternică (Părinte, Adult,Copil) a clintului și șansele succesului terapeutic sunt mici.

*Foto: Unsplash by Giulio Magnifico