O boală invizibilă

Zilele trecute am primit un mail și m-am gândit mult dacă să îl fac public sau nu, dar cum o prietenă mi-a amintit că sunt „un prieten invizibil” pentru acei ce au nevoie de cineva care să îi asculte, am decis să vă redeau fragmente din acest mail în speranța că mai sunt și alți care se confruntă cu aceiași problemă și împreună putem schimba mentalitatea celor care ar trebui sa ne ajute.

„Nimeni nu știe cât de dureros este o dată ajunsă la spital, după ce ai luptat cu gândul, rușinea și oroarea să fi tratată cu „Pune mână și mănâncă!” sau să fi păzită de o asistentă ca un copil mic până când mănânci tot din farfurie”.

Din păcate în România anorexia este încă privită ca o fiță, capriciu și lipsește conștiința faptului că acestă boală omoară mii de tinere în fiecare an. Din păcate în facultățile de profil (medicină, psihiatrie, psihologie) nu se predă nici măcar un curs de specialitate și cadrele noastre medicale nu sunt pregătite pentru a face față nivelului tot mai mare de tinerii afectați de TCA.  Contrar concepției comune această tulburare este mult mai mult decât dorința de a fii slabă și are o componentă genetică care este declanșată de mediu și de experiențele de viață. Boala este opusul vanități, o condiție alimentată de anxietatea incontrolabilă pe un fond depresiv. Din păcate nu exista un centru de reabilitare și singurul spital care se ocupa de TCA este Al.Obreja unde fetele și asa speriate sunt internate la psihiatrie.

„În cazul în care ajungi la un psihiatru care a auzit de anorexie ești tratat cu pastile și cu indiferență ca și cum tu, boala ta, nu ai fi importantă

Pentru astfel de persoane care au nevoie de un prieten, de o comunitate care să le înțeleagă și să le susțină afectiv, pentru asta suntem aici, pentru a împărtăși poveștile voastre și a da voce neputinței.

Valențele TCA
Comunitatea Prietenul invizibil este alături de tine. Te așteptăm pe Facebook.
Anunțuri

Stiloul este limba gândului

Aceasta este o invitație la a scrie într-o formă terapeutică, dat fiind faptul că scrierea reprezintă un spaţiu de reflexie care susține, activează și alină psihicul. Sinele este un sine narator pe care dacă nu l-am avea pentru a ne povesti istoriile de viaţă l-am inventa.

„Viața este șansa ta de a exprima Sinele în cel mai palpitant și creativ mod cu putință”

Avantajul scrierii terapeutice este transformarea unui moment traumatic în sănătate psihică și fizică, fiind cunoscut faptul că experiențele personale sunt procesate cu ajutorul limbajului. Așezarea sentimentelor pe hârtie este un mod de a recupera ceea ce se credea pierdut și reprezintă primul pas în vindecarea sufletului. Pierderea unei persoane dragi este întotdeauna dureroasă, să vorbești despre această pierdere nu este ușor, dar scriindu-i o scrisoare persoanei care te-a abandonat face ca pierderea să fie mai ușor de suportat și ne permite sa ne continuăm viața și să înțelegem că modul în care noi am trăit evenimentele din trecut reprezintă doar o parte a realității, realitate trăită de către copil dar nu și de către ceilalți implicați.

„Scrisul este un mod de a te apropria de ceea ce nu știai că ști!”

Personal am început să îi scriu tatălui meu. La început scrisorile erau pline de resentimente și reproșuri dar în timp au început să apară amintirile frumoase pe care le-am închis într-un sertar uitat al memoriei. Am înțeles de ce iubesc să conduc, pentru că de fiecare data când mergeam cu mașina mă ținea în brațe și conduceam împreună. Am înțeles de ce iubesc Tae bo, de ce îmi plac ceasurile bărbătești și de ce refuz să vorbesc cu el. Sunt încă pe drum, dar sunt cu un pas mai în față datorită scrierii terapeutice. Şi chiar dacă el nu o să primească niciodată scrisorile mele, ele sunt pentru mine nu pentru el căci poți vindeca sufletul tău dar nu și pe al celuilalt, dacă nu este pregătit să se schimbe.

Iubesc să conduc, mă liniștește să fiu iar în brațele tale
Iubesc să conduc, mă liniștește să fiu iar în brațele tale

Scriind despre un subiect dificil învățăm să controlăm „monstrul”, să ne obișnuim cu situația și astfel aceasta își pierde din forță ocupând mai putin spațiu în gândurile noastre. Scrierea terapeutică este o oportunitate de a fi liber, de a împărtăși secretele și astfel se eliberează energia pe care psihicul o folosește pentru a fugi de realitate. Etichetarea emoțiilor reprezintă trecerea de la analogic la digital, generând o poveste pe care copilul a trăit-o într-un fel dar pe care adultul are acum posibilitatea să o rescrie, având un nou cadru de referință prin care privește lumea. Utilizarea scrierii terapeutice crește capacitatea de exprimare și înțelegere a sentimentelor, gândurilor și reacțiilor într-un mod mult mai profund. Eliberarea pe care o oferă scrisul va permite o eliberare în plan social, o deschidere spre noi experiențe pozitive.

„Stiloul este limba gândului!”

Cu ajutorul scrierii terapeutice transformi monologul vocilor interne într-un dialog în care fiecare voce să aibă dreptul la replică, să fie combătută sau înțeleasă. Folosind capacitatea de a dialoga cu noi înșine pentru a gândii, pentru a înțelege, pentru a descrie sentimentele și trăirile noastre ne ajută să conștientizăm acele idei sau sentimente cărora nu le-am acordat suficientă atenție. Se poate folosi scrierea terapeutică pentru a da voce ruminațiilor, pentru a te învârti în cerc, în jurul acelorași idei și să te întorci în punctul inițial sau poți construi un drum nou, un nou cadru de referință pentru a înțelege mai bine universul tău și lumea în care trăiești.

Exercițiu:

Poți pune în cuvinte emoțiile care te sperie?

Cum să scrii:

  • Urmărește primul impuls, nu gândi.
  • Uită în timpul exercițiului de regulile gramaticale.
  • Nu te preocupa pentru conținut, scrie pur și simplu.
  • Fii cât mai descriptiv, detaliile pot fi importante la recitirea textului.
  • Nu te opri, păstrează mâna în mișcare, pauzele invită la cenzură.
  • Du-te direct la rană și scrie, scrie chiar și atunci când doare, chiar și atunci când plângi.

Încearcă să îți imaginezi viața ca pe o poveste și scrieți ție, cea care vei fi peste 5/10 ani continuând să te comporți la fel, folosind aceleași mecanisme de apărare și de soluționare a problemelor și vezi unde te vei afla peste 5/10 ani, și dacă viața pe care ți-ai imaginat-o este viața pe care ți-o dorești? Dacă povestea pe care ai scris-o nu este ceea ce îți dorești de la viața ta, ai acum ocazia să o schimbi, ai ocazia să îți creezi propria poveste în care tu ești și naratorul și eroul vieții tale. Să scrii despre tine este un mod de a pune ordine în lumea ta, de a te descoperii și de a face terapie, unde tu joci atât rolul de client cât și de terapeut.

„Viața ta se va schimba la un cuvânt de al tău!”