Consilierea prenatală

Un adult furios ascunde un copil speriat. M. intră nervos în cabinet, e prima întâlnire dar el a mai fost și la alți psihoterapeuți: „Sper că tu ești altfel, sper să nu începi și tu cu problemele din copilărie, nu toți am fost traumatizați în copilărie!!”

Îi explic că copilăria este o perioadă intensă de dezvoltare, care poate avea un impact major asupra vieții noastre, dar nu este toată povestea noastră de viață. Tiparele timpurii (dezvoltate în copilărie) ne permit să reacționăm rapid (automat) în diferitele situații de viață fără a fi nevoie de un control conștient permanent, este ca o hartă mentală pe care adultul o folosește pentru a se descurca, o hartă învățată în primii ani de viață. Mai mult aceste automatisme sunt cele care rezistă în timp, fiind rezistente chiar și la procesul terapeutic, dar schimbarea este posibilă atunci când se dorește și se lucrează conștient la formarea unor noi hărți.

Tulburările adultului își au originea într-o copilărie cu un reglaj emoțional deficitar, Cadoret afirmă că bebelușii sunt afectați de cele mai timpurii experiențe, de un mediu supra-stimulat ce îți lasă amprenta asupra proprie sale combinații genetice. Noile cercetări prezintă importanța sarcinii și al primului an din viață atât în formarea tiparelor afectiv-comportamentale cât și asupra trăsăturilor temperamentale. Dacă mama a fost stresată în timpul sarcinii, nivelul ei ridicat de cortizol va fi transmis fătului, afectându-i adaptarea și reacția la stres încă dinainte de naștere.

În primele zile și chiar încă din pântec sunt formate legături de reglare emoțională, prima legătură și cea mai importantă fiind cu mama. Dacă aceasta are o stare de agitație internă și nu se poate conecta cu bebelușul, poate duce la crearea unor dificultăți de auto-reglare emoțională a noului născut. Siguranța emoțională se construiește în relație directă cu mama dând naștere la diferite tipuri de atașament (vezi teoria atașamentului). Dacă relația timpurie este una negativă  va rezulta un atașament evitant, dacă mama reușește uneori să se conecteze la nevoile bebelușului în timp ce alte ori le ignoră total vom avea un atașament anxios, iar dacă cei doi reușesc să se conecteze, mama fiind conștientă de emoțiile ei și de nevoile copilului, acesta va dezvolta un atașament securizat. O relație sigură generează opiate (alcaloizi naturali) ce ajută la creșterea și dezvoltarea cortexului prefrontal, observându-se o dezvoltare deficitară la bebelușii neglijați.Traduse în plan comportamental, un copil ce provine dintr-un mediu precar emoțional va dezvolta o sensibilitate și o reactivitate la comportamentele celorlalți, interpretate de el ca agresive. Dezvoltarea cortexului prefrontal depinde direct de relațiile de afecțiune și de experiențele sociale (în cadrul familiei) ale copilului. Astfel, copilul introvertit încearcă să își ascundă sentimentele, să facă pe plac; în timp ce copilul extrovertit încearcă să își facă sentimentele observate și să ia ce are nevoie de la ceilalți fără să îi pese de sentimentele celorlalți. Ambele strategii provin din dificultatea mamei/îngrijitorului de a recunoaște sentimentele copilului.

17362552_782401391918614_5672215420216838802_n

#emotionalconnection

Părinții care nu au învățat să își regleze propriile sentimente sunt ușor copleșiți de nevoile bebelușului. În loc să se folosească de aceste reacții pentru a creea o bază de empatie, ei pot ignora nevoile sau chiar pedepsi copilul pentru că le are. Dificultatea mamei de a înțelege și comunica propriile emoții și sentimente se va reflecta în dificultatea de a înțelege nevoile copilului, riscând să își impună propriile nevoi în detrimentul copilului. Mamele singure, adolescente, care nu au un sprijin extern, depresive, anxioase sau dependente sunt mai predispuse la ignorarea nevoilor bebelușului. Părintele cu dificultate de auto-reglare emoțională tinde să explodeze des din cauza frustrărilor, să proiecteze asupra copilului propriile dificultăți în gestionarea sentimentelor, dând deseori vina pe copil. Mama nu reușește să ajute copilul să dobândească un autocontrol, de care ea însăși nu dispune, iar copilul va fi confuz în relație oscilând între a o evita și a căuta contactul matern. Dacă acest comportament persistă în primi doi ani de viață legătura afectivă părinte-copil va fi una negativă ce va avea ca rezultat un copil agitat, nervos, incapabil să se concentreze riscând o diagnosticare prematură. Până la 12 ani se transformă în agresivitate deschisă și în comportamente deviante cu diagnostic psihiatric.

Întrebarea firească este ce se poate face? – prevenția este mai bună decât vindecarea. Din ce în ce mai multe persoane recunosc că este mai eficient să îmbunătățești relația părinte-copil, decât să te lupți cu un comportament dezadaptativ. Mai eficient ar fi ca mama/părinții înainte de a da naștere viitoarei generații să apeleze la o consiliere psihologică care să o ajute cu auto-reglarea emoțională. Așa cum se prezintă la controalele periodice, așa cum are grijă de alimentația sa, la fel ar trebui să aibe grijă și de emoționalitatea sa, de mediul social (familia) în care va veni pe lume fătul. Copilul are nevoie de o reacție contingentă din partea mamei, a părinților, a familiei, așa cum și tu îți dorești atunci când ești supărat/fericit pe cineva care să fie pe aceiași lungime de undă cu tine, cineva care să reacționeze la ceea ce ți se întâmplă, să proceseze și să înțeleagă emoțiile tale. Acest lucru fiind o recunoaștere a sinelui psihologic, atât de utilă în dezvoltarea bebelușului și în construirea unui sine autentic al adultului.

  • Bibliografie și biblioterapie: „De ce dragostea contează” Sue Gerhardt
  • Foto: Umsplash by Chien Pham

 

Anunțuri

Grupul de dezvoltare personală- un loc artificial pentru experiențe reale.

Un loc artificial, construit în cabinetul unui psiholog, unde poveștile de viață și experiențele personale prind viață reconstruind în cadrul grupului, microcosmosul social al fiecărui membru, oferindu-i astfel posibilitatea grupului să devină real. În cadrul grupului de dezvoltare ai ocazia să îți afișezi comportamentul și să primești un feedback real de la toți membrii grupului, asta nu înseamnă să fi pus la zid pentru ceea ce gândești, simți sau pentru faptele tale ci să primești o evaluare a comportamentului tău și mai ales al impactului pe care comportamentul tău îl are asupra celorlalți membri. Astfel, poți deveni martorul propriului tău comportament și conștient de responsabilitatea personală, ca autor a „propriei lumi interpersonale”.

Lucru care dă valoare grupului este înlăturarea măștilor sociale, de status și rol, îndepărtarea acestor comportamente de fațadă care distorsionează realitatea. Principalul scop al grupului de dezvoltare este împărtășirea afectivă a propriei lumi interioare, urmată de acceptarea ei de către ceilalți și de infirmarea unicității personale. Prin infirmarea unicității înțeleg acceptarea că povestea nostră, suferința noastră nu este unică, că mai sunt și alte persoane care au trecut prin aceleași experiențe și că putem învăța din povestea lor.

Grupul de dezvoltare își propune să creeze condițiile necesare pentru explorarea de sine și favorizarea tendinței de actualizare și dezvoltare personală. Această tendință inerentă a vieții, descrisă de Rogers, scoate în evidență nevoia individului de autocunoaștere, astfel sarcina terapeutului de grup rămâne facilitarea călătoriei spre adevăratul sine al clientului, îndepărtând obstacolele care blochează procesul natural de creștere și autodezvoltare.

Grupul de dezvoltare se adresează în principal persoanelor care au dificultăți în stabilirea și menținerea relațiilor interpersonale, persoanelor cu dificultăți în menținerea stimei de sine  sau a sentimentului de valoare personală, persoanelor care vor să se descopere și studenților la psihologie, asistență socială și pedagogie, ce vor beneficia de ore de practică  și de dezvoltare personală necesare pentru a integra teoria cunoașterii umane și pentru intrarea în profesie.

Cum m-a ajutat pe mine grupul de dezvoltare personală?! Dincolo de sentimentul de apartenență la grup, un grup în care oameni te înțeleg și te acceptă așa cum ești, am înțeles că nu sunt singura care se luptă cu o „problemă”, o situație de viață dificilă, că mai sunt oameni care se confruntă cu aceleași gânduri, cu aceleași sentimente și că experiența fiecăruia de viață, de familie, este la fel de încurcată ca și a mea.  Posibilitatea de a descoperi universalitatea sentimentelor mele m-a făcut să mă simt bine venită și acceptarea inițială a grupului a devenit autoacceptare, dându-mi permisiunea să îmi exprim atât sentimentele pozitive cât și cele negative. Înțelegerea acestui nou limbaj al sentimentelor m-a ajutat să îmi dezvolt capacitatea asertivă de a îmi împărtăși emoţiile. Știm că una dintre definițiile patologiei psihice este incapacitatea de aș exprima sentimentele. Pot spune azi, că grupul de dezvoltare personală, mi-a oferit posibilitatea de a mă apropria de alți oameni, de a construi o nouă familie și de a relua legăturile cu propria familie. Cea mai mare teamă a mea a fost expunerea în grup, dar am descoperit că nu este nevoie să te expui pentru a beneficia de dinamica grupului. Numeroși autori, printre care și Yalom, vorbesc despre „terapia ca spectator” referindu-se la acel membru care deși venea regulat la ședințele de grup nu a avut nici o participare activă. Cu toate acestea participarea la grup și observarea celorlalți membri, lucrându-și conflictele interioare, l-au făcut să încheie terapia cu mari progrese.  Ajungând să declare că mărturisirile celorlalți și curajul de a dezvălui lucruri stânjenitoare, faptul că ceilalți membri și-au asumat riscul împărtășindu-și sentimentele, l-a ajutat să facă la fel în afara grupului, cu persoanele dragi.

Se ridică două întrebări esențiale: este eficientă terapia de grup și este potrivită pentru tine? Yalom afirmă că „terapia de grup este la fel de eficientă ca terapia individuală” mai mult terapia de grup asigură o învățare socială și posibilitatea dezvoltării și îmbunătățirii relațiilor sociale. Autorul continuă spunând „eu cred cu sinceritate că sunt capabil să ajut orice client motivat care este dispus să lucreze în grup cel puțin șase luni”.

Terapia individuală se adresează persoanelor care necesită o gestionare clinică activă a simptomului, o restructurare a personalității, atunci când cunoașterea și înțelegerea de sine sunt mai importante decât dezvoltarea personală și a competențelor sociale. În timp ce terapia de grup ajută la consolidarea personalității, la reducerea stigmatizării și la autoeficiență, construind și fortificând o stare de bine psihologic.  Autorul recomandă ca terapia individuală să fie urmată de o terapie de grup, aducându-i toate beneficiile relaționării sociale.

Dacă te interesează participarea la un grup de dezvoltare accesează link-ul, lasă-ne datele tale și vei primi informații suplimentare cu privire la grupurile de dezvoltare organizate și la posibilitatea integrări tale într-un program de dezvoltare personală.

Descoperiți-vă pe voi înșivă. Cercetați în interiorul vostru. Învățați despre voi cât de mult posibil” (Yalom)

Informații bibliografice suplimentare:

  • Irvin D. Yalom  „Tratat de psihoterapie de grup”
  • C. Rogers  „A deveni o persoană”

Foto: Unsplash.com