Vocația de psiholog, calitate universal umană

Văzând latura psihică a terapeutului, nu pot să nu mă întreb, în alegerea terapeutului primează mai mult diplomele sau dezvoltarea personală și care ar fi criteriile de bază în alegerea persoanei căreia să îi povestești viața? Este oare posibil ca mulți dintre cei care aleg să practice psihologia să o facă din motive greșite? Criteriul de selecție este minimal, să termini o facultate de profil, dar este oare suficient?

Câțiva dintre noi am mers mai departe, formare profesională, grupuri de dezvoltare personală, terapie individuală, dar chiar și așa nu putem omite aspectele personale. Psihologia este o artă și ca orice artă deține un proces al învățării împărțit convenabil în două părți: însușirea teoriei și însușirea părții practice. Chiar dacă ai toate cunoștințele teoretice nu devii maestru în această artă, este nevoie de exercițiu practic și de contopirea celor două în intuiție. Însă esența stăpânirii acestei arte depinde de un al treilea factor, și anume, de personalitatea psihoterapeutului. Singurul nostru instrument, în procesul psihoterapeutic, este personalitatea noastră și a pretinde că noi nu simțim frica, furia, tristețea, bucuria ar însemna să nu fim autentici față de clienții noștri și față de noi înșine. Libertatea de a îți exprima vulnerabilitatea, dubiile sau emoțiile în cadrul unui grup de susținere alcătuit din colegi, este omisiunea ce îi lipsește teoriei, tehnicii și psihodiagnozei. Această libertate de exprimare ar duce la crearea unei modesti personale și profesionale, prin dezvăluirea erorilor clinice și prevenirea unor viitoare eșecuri terapeutice. Explorarea propriei motivații de a fi terapeut și identificarea nevoilor conștiente și inconștiente în alegerea acestei meserii ar clarifica îndoieli cu privire la activitatea profesională și ar ridicat noi întrebări. Poate că întrebarea din prima ședință pe care o punem clienților – Ce vă aduce aici?–  este important să ne-o punem și nouă.

Ideea unui grup de intervizare pare o soluție viabilă pentru a preveni burnout-ul terapeutului și  constituie o modalitate de formare și perfecționare continuă. Grupul de intervizare la care m-am gândit va fi construit din 3-5 psihologi cu drept de liberă practică în supervizare. Activitățile de intervizare constau în studii de caz sau prezentări, a situațiilor întâlnite în practică, în cadrul cărora se pot formula întrebări, ipoteze, clarificări sau perspective ale colegilor. Este deasemenea bine venită orice activitate ce sprijină formarea continuă și dezbaterile terapeutice, prin prezentări de lucrări sau cursuri. Pentru acei colegi care doresc să participe la un grup de intervizare, de dezvoltare profesională și auto-cunoaștere, vin cu propunerea formări unui astfel de grup, cu o frecvență săptămânală. Cei interesați sunt rugați să completeze formularul de mai jos.

Foto: Unsplasch by Carl Cerstrand

Anunțuri