Burnout-ul terapeutului

 Sindromul de burnout a fost introdus de către psihologul H. Freudenberger în lucrarea sa „Burn Out: The High Cost of High Achievement”.  Termenul este definit ca:  „epuizare emoțională, performanțială și o atitudine de nepăsare sau indiferență ce poate rezulta în urma solicitărilor excesive, legate de activitatea profesională.” Sindromul epuizării profesionale reprezintă o stare de extenuare, atât fizică cât și psihică, care apare în special la persoanele a căror profesie implică o responsabilitate deosebită și o interacțiune frecventă cu oamenii. Sindromul burnout se aseamănă cu depresia prin: tulburări de somn și de digestie, senzația de epuizare și de scădere a randamentului profesional, scăderea capacității de dialog și de interacțiune cu cei din jur, senzația de goliciune sufletească și sentimentul că viața profesională invadează viața privată. În cazul psihoterapeutului simptomele pot fi:

  • Afective: anxietate, depresie, descurajare, sentimente de vinovăție, îndoială în sine, detașare emoțională, dorința de retragere atât față de client cât și față de prieteni; dar și o atenție scăzută față de client.
  • Cognitive: atitudine de intoleranță, inflexibilitate, rigiditate mentală, cinism, pesimism, depersonalizare, omnipotență, plictiseală și chiar idei paranoice.
  • Comportamentale: productivitate scăzută, labilitatea atenției, comportament agresiv, lipsa scopurilor în terapie și chiar comportamente adictive sau de risc.
  • Fizice: oboseală, tulburări ale somnului, tensiune musculară, imunitate scăzută, tulburări gastro-intestinale, hipertensiune.

Studiile efectuate asupra sindromului de burnout în rândul  psihoterapeuților, au evidențiat că: „32% dintre terapeuți au recunoscut că au avut un episod de extenuare sau de depresie, care le-a afectat performanța în muncă, dar și că 46% dintre respondenți, au exprimat insatisfacție cu privire la cariera lor în psihoterapie, după douăzeci și cinci de ani în domeniu.”* Principalul factor care contribuie la sindromul extenuării, după Farber (1983), apare atunci când „stresul continuu și trăsăturile adverse ale activității clinice depășesc resursele personale ale individului”, care alături de entuziasm, a aspirațiilor înalte, a plății scăzute, a incapacității de măsurare a rezultatelor, a vizibilități publice asociate cu o înțelegere populară greșită alcătuiesc tabloul clinic numit „burnout-ul terapeutului”.

Sussman consideră că și  motivația inconștientă de a deveni psihoterapeut  contribuie la dezvoltarea sindromului de extenuare a psihoterapeuților. Astfel:

  • terapeuții care utilizează situația clinică pentru a obține direct sau indirect satisfacții libidinale, pot trăi un sentiment de vinovăție sau stimă de sine scăzută;
  • satisfacerea tendințelor agresive poate duce la o suprasolicitare a terapeutului și pot îngreuna procesul psihoterapeutic, creând un climat advers;
  • terapeuții care caută stimă de sine profesională sau personală prin admirația, recunoștința sau progresul terapeutic al clientului vor suferi schimbări de dispoziție frecvente și intense;
  • tendința terapeutului de a atinge un Ideal exagerat al Eului, va duce la un eșec, ei neputând fi niciodată suficient de buni, în timp ce  tendința de perfecționare a sinelui va fi umbrită de transferuri negative ce pot duce la depresie sau auto-dezamăgiri;
  • terapeuți care se supra-identifică cu clienții, lăsând granițele Eului deschise și empatizează cu suferința clientului, pot fi copleșiți de durerea emoțională pe care o întâlnesc zilnic;
  • terapeuți impulsionați de nevoia de „a da”, tind să facă prea mult pentru clienții lor și prea puțin pentru satisfacerea propriilor nevoi, mai mult ei pot crea dependență, subminând astfel procesul terapeutic;
  • terapeuți cu o anxietate de separare pot interfera, fără să vrea, cu procesul de maturizare psihologică și cu procesul de individuație a clientului;
  • terapeuții preocupați de obținerea puterii/controlului în relație pot deveni nerăbdători și pot pierde din vedere cadrul de referință al clientului.

Soluția? – este întotdeauna la noi, ascultă-ți corpul, setează-ți limitele și nu ezita să ceri ajutor de specialitate.

„Filozofia de viață nu o poți explica prin cuvinte; ea se exprimă prin alegerile pe care le facem, iar aceste alegeri ajung să fie, în cele din urmă, responsabilitățile noastre.”                    (Eleanor Roosevelt)

 

*Sussman, M. B. 2011, „O chemare curioasă”, Editura Trei, București.

** Foto: Unsplash by Edu Lauton

Anunțuri

Miros corporal sau eliberarea toxinelor

Toxinele sunt eliberate din corpul nostru sub forma transpirației, ca principal mecanism prin care corpul își reglează echilibrul interior, glandele sudoripare sunt localizate pe toată suprafața corpului și joacă un rol important în eliminarea toxinelor,  ele secretă sudoarea ca răspuns la stimulii nervoși, termici și emoționali. Transpirația este alcătuită în principal din apă și electroliți, este o soluție incoloră și inodoră secretată de glandele sudoripare, producția de transpirație variază de la individ la individ, genetica jucând un rol important.

Jacques Martel consideră că mirosul corporal reprezintă emoțiile noastre, iar în cazul mirosului neplăcut, avem de a face cu emoții negative pe care nu le-am exprimat și le reținem în interiorul nostru. Deasemenea lipsa de încredere în propria persoană, teama de a fi criticat sau o nervozitate interioară se manifestă printr-o transpirație abundentă și un miros neplăcut. Prima întrebare pe care este important să ți-o pui într-o astfel de situație este: „Ce motiv am pentru a îi ține la distanță pe ceilalți?” Autorul afirmă că sentimentele reprimate cel mai adesea sunt furie, frică și rușinea. „Sunt în defensivă, pentru că îmi este teamă că voi fi rănit sau prins în capcană”.

Dacă transpirația are rol de „a spăla” emoțiile captive, mă întreb,  de ce ne sperie atât de tare mirosul corporal încât suntem dispuși să folosim antiperspirant pentru a bloca eliberarea emoțiilor și a toxinelor din organism. Prin blocarea acestui mod de eliminare a toxinelor obligăm corpul să le depoziteze, aceste depozite se numesc noduli limfatici. Numeroase studii atenționează că tumorile canceroase la nivelul sânului sunt localizate în jurul acestor noduli limfatici care stochează atât toxinele cât și emoțiile negative. Cel mai precoce semn clinic este mărirea ganglionilor limfatici, care se face progresiv prin inflamarea unuia și răspândirea prin rețea către ceilalți ganglioni, ajungându-se la o afecțiune tumorală primară.

image002
Rețeaua canalelor limfatice.

Principalul rol al anti-perspirantului este de a inhiba, a bloca transpirația și implicit eliminarea toxinelor. La o simplă citire a etichetei unui astfel de produs vom gasi: aluminiul, principalul rol de a stopa transpirația; o listă lungă de parabeni (methyl/poyl/butyl-paraben), care au fost găsiți în țesuturile cancerigene în urma testărilor.; uleiuri minerale (petrochimicale), care inhiba funcțiile naturale ale pielii; propylen glycol – responsabil pentru numeroase alergi; sorbitol (E-420), întâlnit și în alimente și medicamente și care accelerează deteriorarea celulelor, inclusiv a celulelor nervoase; sodium hydroxid, soda caustică, pe care o cunoaștem cu toții și ne-o dorim în contact cu pielea noastră.

Întrebarea logică este: Putem trăi fără antiperspirant?

În cazul meu, pot spune că da, eu am renunța la acest produs cosmetic și pot spune că o igienă corespunzătoare (apă și săpun zilnic) este suficientă pentru ca organismul tău să își desfășoare activitatea. Înțeleg că transpirația este un mod esențial de eliminare a toxinelor din organismul meu și aleg să nu blochez acest proces, să îl înțeleg și să îi susțin buna funcționare. Ceilalți pot simții sau nu mirosul, dar important este să ști ce spune despre tine acel miros și  să nu îl ascunzi, exprimându-ți sentimentele captive, eliberând toxinele, conștientizând că vrei să te protejezi, vei face loc echilibrului în viața ta. În cazul în care transpirația este acidă, poți folosi bicarbonat de sodiu, pentru a contracara aciditatea și a restabili pH-ul pielii.

„Emoțiile neîmpărtășite se transformă în regrete urât mirositoare”

*Jacques Martel, 2007, „Marele dicționar al bolilor”, Editura Ascendent, București.

*Limfadenopatiile și importanța lor în vigilența oncologică, Universitatea de Medicină și Farmacie, suport de curs, 2001, Chișinău.

*Foto: Unsplash by Seth Doyle

Scapă de balonare ascultându-ți corpul

Cunoașteți cu siguranță senzația de dilatați a abdomenului, meteorism abdominal sau balonare care nu te lasă să îți vezi de viață. Remediile farmacologice sunt la tot pasul, suntem bombardați de reclame care mai de care mai distractive la medicamente minune ce ne vor salva de „rușinea” balonări. Balonarea reprezintă un exces de gaze la nivel intestinal, frecvent cauzele balonări se află în spatele unei alimentații necorespunzătoare, mese luate pe fugă sau vorbitul în timpul mesei, dar cauzele balonări pot fi și de natură psihologică. Iar în acest caz rezolvarea se găsește la tine, căci corpul nostru este cea mai deșteaptă mașinărie și este capabil să capteze toate informațiile legate de sănătatea noastră, chiar mai mult decât mintea noastră conștientă.

Jacque Martel leagă balonarea de frustrarea afectivă, de sentimentul de insatisfacție pe plan afectiv „ sentimentul de balonare este o creați a mentalului” această umflare a stomacului ne vorbește despre nevoia de atenție și afecțiune, sentimentul de prea-plin ne poate indica că ne simțim obligați, angrenați în foarte multe activități și că nu mai avem timp pentru noi. În acest caz, mă pot oprii și verific în interiorul meu cât sunt de mulțumit de viața mea, dacă nevoile mele afective sunt acoperite sau dacă acord prea multă atenție lucrurilor materiale. Dacă ești o persoană predispusă la balonare în afară de introiecție și acceptarea vieții tale ar fi indicat să acorzi mai multă atenție corpului tău. Fiecare dintre noi este o lume unică și minunată, organismul tău îți va da semnalele necesare pentru a învăța să te alimentezi corespunzător, corpul tău știe ce este bun pentru tine și știe și care sunt cantitățile necesare unei bune funcționări. Există câteva alimente care predispun la balonare: fasole, linte, mazăre, soia, varză, conopidă, broccoli, ai pute să începi prin evitarea lor și introducerea în meniul tău alimentar a unor alimente care se știe că ne scapă de balonare: avocado, mărul, pepenele roșu, iaurtul, castraveți, țelină. Desigur că acestea sunt exemple generale, este nevoie să experimentezi și să descoperi care dintre aceste alimente ți se potrivesc, nu este nevoie să renunți la un aliment care îți place doar pentru că se găsește pe „lista neagră”, dar poți acorda o mai mare atenție corpului tău pentru a învăța să îți manageriezi  dieta în funcție de mesajele pe care corpul tău ți le transmite.

Desigur că balonarea nu vine singură, ea este însoțită și de alte semne și simptome:

  • Eructația (râgâitul), este erupția zgomotoasă a gazelor provenite din stomac. Orientali îl consideră un gest de apreciere și de mulțumire pentru o masă copioasă, dar în general este considerat un gest nepoliticos. La nivel psihosomatic eructația are legătură cu tensiunea în a digera iedei noi și nevoia de a te elibera de această tensiune, fie pe plan personal sau profesional. Este direct legată de nevoia de a merge mai repede și a nu îți acorda suficient timp pentru a digera problemele care te macină.
  • Borborisme (chiorăitul mațelor). Sunetele făcute de stomac sunt rezultatul contracțiilor musculare ale peretelui intestinal în prezența unui lichid sau gaz. Intestinele au legătură directă cu interiorul tău și cu starea de bine, la nivel somatic și psihic ele transportă energia și rețin ceea ce este bun pentru corp și elimină restul. Ne vorbesc despre capacitatea de a ne relaxa, de a ne simții în siguranță, de a lăsa să circule evenimentele din viață. Nevoia de a controla și a reține poate provoca congestionarea intestinelor, reținând tot ce nu este folositor, până la colici intestinale, constipație sau cancer intestinal.
  • Flatulența (emisia de gaze), la nivel somatic reprezintă acumularea de gaze la nivelul tubului digestiv, la nivel psihologic reprezintă nevoia de a reține o persoană sau o situație chiar dacă aceasta îți face rău, ce se manifestă sub forma emisiilor de gaze toxice. Nevoia de a te agăța, frica de a pierde și anxietatea fermentează în interior, te umfli și astfel își fac „simțită” prezența,  poate însemna că există lucruri în viața ta care „nu miros bine” de care este nevoie să te eliberezi.
  • Dureri abdominale. Durerea este primul mod prin care corpul îți atrage atenția că ceva este în neregulă, că trebuie să te oprești, că comportamentul sau stilul de viață adoptat nu este benefic pentru corpul tău. Indiferent de ce formă este durerea aceasta are legătură cu suferința de natură emoțională ce se canalizează într-o anumită zonă mascând adevăratele cauze ale problemei. Durerea are rol de a ne conecta cu suferința morală, ea ne obligă să ne oprim și să ne reconectăm cu corpul nostru, dacă o ignorăm sau o tratăm cu pastile ea se va croniciza căci nu am rezolvat cauzele ci doar am amânat rezolvarea problemei. Astfel, putem privi caracterul pozitiv al durerii ca un semnal de alarmă pentru a ne conecta la interiorul nostru și a deveni conștienți de cauzele ei.

Rezolvarea se găsește la tine, acceptă și acordă-ți permisiunea de a simți ce se întâmplă cu tine, învață să îți asculți corpul și lasă-te purtat de ceea ce simți. Acceptă că ești autonom și că ai toate resursele necesare în interiorul tău pentru a creea lumea așa cum vrei. Tot ce ai de făcut este să îți asculți corpul, el îți poate spune cu precizie ce este bun și ce nu este bun pentru tine, acest computer corporal este conectat cu mintea noastră preconștientă și păstrează captive traumele noastre și emoțiile nerezolvate.

Bibliografie: Jacques Martel „Marele dicționar al bolilor”

Foto: Unsplash


	

„Infertilitatea este pedeapsa naturii revoltate”

Corpul femeii suferă transformări de la o etapă la alta, dacă în adolescență este nevoie de o continuă adaptare între imaginea socială și imaginea reală a corpului, în perioada de fertilitate a femeii corpul se schimbă pentru a îmbrățișa miracolul vieții. Acest proces de transformare poartă denumirea de obezitate ginoidă și apare datorită activități ovariene, când secreția de estrogen crește determinând depunerea grăsimii în partea inferioară a corpului: șolduri, coapse și gambe, pregătind astfel corpul femeii pentru a deveni mamă.

Sistemul genital este sistemul fizic care permite reproducerea și sexualitatea între Yin (femininul) și Yang (masculinul). Dar procrearea nu se reduce numai la nivel fizic, să dăm viață, ci și la capacitatea noastră de a crea, de a da naștere ideilor, proiectelor în lumea noastră materială; cum nici sexualitatea nu se reduce la actul fizic, ci la dorința de a oferi și primi plăcere, la acțiunea noastră asupra celuilalt, la puterea noastră de a ne abandona, de a iubi și de a ne lăsa iubiți. Disfuncționalitățile sistemului genital ne vorbesc de dificultatea noastră de a trăi și de a accepta o nouă viață, ele ne dezvăluie relația cu partenerul în principal, dar și suferințele, frustrările, conflictele și locul pe care îl ocupăm în casă și în lume.

 „Sarcina este un proces care te invită sa te predai forței nevăzute a vieții.”

1-8-5787photo-1415822138156-fd0cd874335a

Patologia care ne atrage atenția în cadrul tulburărilor de comportament alimentar este amenoreea, definită ca absența ciclului menstrual. Aceasta este de două feluri: primară, când apariția menstruației, la tinerele care au depășit vârsta pubertății, întârzie să apară și secundară ce survine după o perioadă de menstruație normală.

Amenoreea secundară hipotalamică este unul dintre efectele pierderii în greutate care dezvăluie problemele hormonale ce se ascund în spatele dorinței de a slăbi, dar și teama de a da viață, lipsa de încredere, sentimente de  vinovăție sau angoasă. Principalul conflict în cazul tulburărilor de comportament alimentar pare a fi neacceptarea feminității, urmat de negarea corporalității, a sexualității și a dorinței de a fi mamă. Patologia începe cu dorința de a pierde kilogramele în plus, dar în spatele acestei dorințe se ascund conflicte interne nerezolvate. Amenoreea ne vorbește de pierderea fertilității feminine, aceasta având o puternică imagine socială inconștientă de inutilitate, ca și în cazul menopauzei.

Controlul ciclului menstrual are loc la nivelul hipotalamusului care funcționează ca un senzor general pentru starea de bine a organismului: percepe semnale legate de temperatura corpului, metabolism și rezervele nutriționale. Dacă greutatea corporală scade sub 15% din greutatea recomandată, funcționalitatea hipotalamusului este alterată cauzând iregularitate menstruală. Acesta este un mecanism de apărare pe care organismul îl pune în aplicare atunci când greutatea corporală nu poate susține o sarcină, punând în dificultate viața mamei și a bebelușului, oprirea menstrei are și rol de protecție pentru a evita instalarea anemie, într-un corp și așa slăbit de restricțiile nutriționale auto-impuse. Astfel producția de estrogen scade, sistemul reproductiv intrând în pauză până ce corpul își recapătă starea normală de funcționare. Consecința directă a scăderii nivelului de estrogen este infertilitatea și instalarea osteoporozei.

S-a apelat la anticoncepționale ca tratament pentru a substitui lipsa estrogenului și reluarea ciclului menstrual, dar acest tratament nu redă densitatea osoasă pierdută și nici fertilitatea. Prevenția este cea mai bună armă împotriva tulburărilor de comportament alimentar, nu permite ca o dietă să îți controleze viața nici ție și nici prietenilor tăi, caută ajutor de specialitate cât mai repede cu putință.

„Nu poți căuta fericirea când îți construiești corpul ființei pe baze eronate”

Psihologie gastrointestinală

Perioada vacanțelor este o perioadă dificilă pentru organism și ne putem da seama de asta și din reclamele prezente în media, care zilnic ne bombardează cu Dulcolax, Ciocolax sau alte laxative. Nu există om care să nu fi suferit măcar o dată de constipație, dar când aceasta devine cronică este necesar să îți reorganizezi viața. O alimentație echilibrată, mișcare și un pahar de apa în fiecare dimineață te vor ține departe de problemele intestinale. Dar dacă aceste trei sfaturi simple nu au rezultate, atunci este cazul să îți analizezi viața și concepțiile despre viață.  Din punct de vedere psihologic, persoanele care suferă de tulburări abdominale au experimentat momente în viață „greu de înghițit”, greu de înțeles sau de integrat.

Staehelin consideră următorii factori emoționali ca fiind generatori ai simptomelor gastrointestinale:

  • dificultatea în apucare și stăpânirea lucrurilor (stomatita, afecțiuni ale gingiilor)
  • dificultatea de a „înghiți” ceva (tulburări de deglutiție, anorexie)
  • stări de dezgust sau repulsie (greață, vomă, bulimie)
  • incapacitatea de a termina un lucru început (enterocolite, colon iritabil)
  • incapacitatea de a renunța, de a se agăța de trecut, de a controla (constipație cronică)
  • dorința de a scăpa de ceva (diaree emoțională)

Problemele din domeniul intestinului subțire ar trebui să ridice întrebarea dacă omul nu cumva analizează prea mult, descompune sau pătrunde în detalii. Intestinul gros corespunde în schimb inconștientului, „lumii de jos”, încercarea de a păstra sau elimina conținuturile inconștiente refulate, teama de a lăsa conținuturile inconștiente să apară la lumina zilei. Constipația este un simptom asociat cu nevoia de a nu pierde controlul, de ne stăpânii emoțiile și de a nu spune ceea ce gândim spre deosebire de diaree  care ne arată că ne este teamă și că ne cramponăm prea mult în ceva, dar totodată ne învață să dăm drumul și să lăsăm lucrurile să își urmeze cursul lor firesc.

Psihologia medicală ne amintește că modul în care ne privim corpul este unul limitat, că există un cu totul alt corp pe care noi îl ignorăm conform filozofiei carteziene. Boala trupului nu este altceva decât o terapie pentru minte. Constipația implică o atașare prea puternică de materialitate și o incapacitate de a rupe legăturile.

Predispuși la constipație cronică sunt persoanele care cred că pot controla orice, inclusiv funcțiile corporale, persoanele care își controlează emoțiile, care fac eforturi să pară calme, lucide, focalizate, care nu lasă să se vadă că există o parte „irațională” a ființei lor. Această categorie de oameni aparțin fazei anale descrisă în psihanaliză. Faza anală se fondează pe control atât interior cât și exterior încercând să îi supună pe ceilalți voinței lor.

Este vorba de o personalitate exigentă care tolerează greu mediocritatea, eroarea sau slăbiciunea și care poate conduce la perfecționism. În plan relațional dezvoltă relații de dominație, bazate pe nevoia de a domina sau a fi dominant și nu pe nevoia de a fi iubit. Pe plan social se remarcă nevoia de a conduce și o desconsiderare față de ceilalți, manifestă o posesivitate vădită atât asupra lucrurilor cât și a persoanelor, se remarcă prin spiritul de colecționar „cu cât posed mai mult cu atât exist”, pare să fie motto-ul lor în viață. Ca angajați sunt buni organizatori, metodici și ordonații, dau dovadă de perseverență, continuitate și regularitate. În plan familial dau dovadă de o tandrețe absolută pentru proprii copii fiind considerați o producție personală, o parte din ei însăși de care rămân puternic atașați.

Impactul major pe care îl are psihicul în viața noastră se traduce sub formă de boală, o boală care provine din lumea interioară, din negarea comportamentelor disfuncționale și acumularea frustrărilor emoționale, astfel psihologia medicală pune în centru ei drama persoanei, relația cu mediu și componenta psihică a tulburărilor somatice.

„ Este important să înțelegem că nu boala naște suferință, ci suferința naște boală!”