Mirosul fericirii

În secolul imaginii, a pozelor ce captează momente aparente de fericire, mă întreb și vă întreb de câte ori v-ați oprit să simțiți fericirea și oare a ce miroase fericirea?

Simțul olfactiv este primordial pentru supraviețuire, mirosul poate ajuta la găsirea hranei dar tot el mă ajută să fiu recunoscut de către ceilalți, prin mirosul meu corporal . S-a demonstrat că bebelușul își recunoaște mama după miros și se orientează tot după miros în găsirea sânului, în primele zile de viață. Asocierea dintre miros și trăirile noastre emoționale nu este o noutate, se cunoaște că receptorii olfactivi sunt conectați cu sistemul limbic, ce este recunoscut ca centru al emoțiilor primare. Înainte că noi să recunoaștem un miros (recunoașterea cognitivă efectuându-se la nivelul cortexului), acesta deja a activat la nivelul sistemului limbic un răspuns emoțional care poate fi sau nu recunoscut de către subiect.

Pot să adulmec o angoasă „mirosul fricii”, un pericol „se împute treaba” , o afacere proastă „nu îmi miroase bine”, astfel nasul face referire directă la instinct, mă ajută să miros, să simt ceea ce se întâmplă în exterior, sunt numeroase persoane care se lasă ghidate de nas, de instinct, devenind un îndrumător ce le orientează în viață. Deasemenea mirosurile plăcute joacă un rol important în viața noastră s-a demonstrat că ne simțim mai atrași de persoanele care miros bine și chiar au reuși să crească câștigurile unui cazino cu 45% atunci când s-a folosit o anumită aromă.

Dar cum miroase fericirea?

Pentru mine fericirea a mirosit întotdeauna a vanilie, a prăjituri, „dulcele parfum al vieții”, miros ce l-am atribuit experienței personale și faptului că am crescut într-o cofetărie;  astfel că mirosul are un puternic caracter personal. La întrebarea generală „Care este mirosul tău preferat ?” fiecare va răspunde în funcție de experiența personală și de semnificația acordată unui miros specific. Preferința față de un miros poate fi explicată prin experiențele pozitive sau negative atribuite unui eveniment din viața individului, mai mult mirosul poate fi un factor declanșator în trezirea unor amintiri ce păreau uitate sau în rememorarea unor evenimente traumatice. Cercetătorii din diferite domenii au coincis că mirosul asociat cel mai adesea cu experiențele pozitive și căruia i se atribuie denumirea de „miros al fericirii” este  mirosul vaniliei (vanilla planifolia). Termenul provine din spaniolă și înseamnă păstaie mică.

Primi care au remarcat asocierea dintre mirosul vanilat și o predispoziție pozitivă au fost creatorii de parfumuri, astăzi majoritatea produselor de cosmetică având la bază esențe vanilate. Vanilia este asociată  cu căldura, delicatețea și grijea, dar și cu puritatea și simplitatea,  ducându-ne cu gândul la perioada copilăriei. Cel mai celebru „flashback olfactiv” care a condus la pagini de amintiri bazate pe senzații este romanul lui M. Proust „În căutarea timpului pierdut”. În experimentele psihologice efectuate vanilia a fost mirosul cel mai des asociat cu o stare plăcută, de bine. Experimentele medicale au arătat că administrarea  heliotropinei (o nota vanilată) la pacienții cu cancer duce la descreșterea anxietăți cu până la 63%  și de asemenea s-a demonstrat că mirosul de vanilie are efecte calmante și de relaxare atât asupra oamenilor cât și asupra animalelor. În toate aceste experimente s-au folosit esențe de vanilie pură.

Cum miroase, pentru tine, fericirea ?

Rămâne o întrebare deschisă pe care te invit să ți-o adresezi în momentele de fericire, înainte de a face un selfie.  Cum miroase fericirea? Ce senzații trezește în mine? Când am simțit ultima oară acest miros și când l-am simțit pentru prima dată?

  • Referințe: The Smell Report. An overview of facts and findings, by Kate Fox,  Director  of Social Issues Research Centre.
  • Fotto: Unsplash.com