„Dragostea este arta de a controla lipsa de control”

Controlul este cuvântul pe care îl auzim cel mai des în tulburările de comportament. Controlul kilogramelor, a caloriilor, a comportamentului, a vieții. Dar ce faci când toate aceste lucruri nu pot fi controlate și trăiești într-o continuă stare de alarmă, în fața acestei pofte incontrolabile. Conceptul de „locus of control” a fost dezvoltat de către Julian Rotter și definește modul cum o persoană își percepe succesele și eșecurile, prin cauze de tip extern (ceilalți sunt de vină, destinul, soarta) sau intern (puterea de a influența viața și evenimentele o are individul). În cazul TCA a deține controlul alimentației este echivalent cu a deține controlu asupra lumii, dar aceasta este doar o perdea de fum ce ne împiedică să vedem adevărata problemă.

„Dacă nu poți rezolva o problemă încearcă să o ți sub control”

Controlul se manifestă la nivel comportamental, cognitiv, decizional, informațional dar nu poți controla pe cine iubești și cine te iubește. Pierzi controlul asupra efectului pe care îl are acea persoană în viața ta, devii vulnerabil în fața pierderii, în fața durerii și a morții. În lipsa controlului asupra vieții multe persoane se întorc asupra alimentației, lucru pe care cred că îl pot controla – calitatea, cantitatea de mâncare pe care o consumă, regimurile alimentare și chiar momentele compulsive. Chiar dacă pare că ingestia alimentară se centrează pe lipsa controlului, persoana se axează pe controlarea comportamentului, sentimentelor și a acțiunilor.

În timpul perioadelor compulsive se rememorează sentimente de furie, frică, frustrare și desconsiderare. Pierderea controlului se produce într-un spațiu sigur și este plănuită până la ultimul amănunt. Episoadele compulsive au loc în casă, singur, izolat, controlat; frustrarea, furia și frica sunt înghițite odată cu alimentele cumpărate special pentru acest moment iar desconsiderarea apare la sfârșit, față de tine, corpul și comportamentul tău. Pentru multe persoane acest sentiment, că pot controla comportamentul alimentar, este un racket pentru momentele când nu au putut controla alte aspecte ale vieții lor. De aceea când afirmă că dețin controlul dietei, ei cu adevărat cred că sunt în control.

Toți avem inima frântă, fiecăruia dintre noi i-au spulberat visele măcar o dată”

Când visele ne sunt spulberate la o vârstă fragedă, construim mecanisme de apărare pentru a evita să mai suferim. Putem vorbi de dependențe, de izolarea prin muncă, de iubiri pierdute sau de viață, dar până nu ne întoarcem la durerea inițială, suferită în copilărie, și nu ne permitem să retrăim acele sentimente, să cerem ceea ce am avut nevoie și nu am primit, nu vom realiza nici o schimbare în viața noastră. De mici încercăm să ne modelăm după imaginea de „copil perfect”, să fim așa cum ceilalți își doresc pentru a primi dragostea lor, ne punem sentimentele noastre la regim.

Momentele compulsive îți permit să fi tu, să îți oferi ceea ce meriți, dragostea pe care nu ai primit-o. De fiecare dată când îți satisfaci poftele, îți întărești credințele din scenariu, singurul mod de a primi iubire, de a obține ceea ce vrei este să îți oferi singur. În spatele acestor credințe de script se află sentimentul că: „Nu merit să fiu iubit!” Aceasta este adevărata problemă, fie că suntem copii sau adulți, învățăm să nu ne arătăm așa cum suntem căci nimeni nu o să ne accepte cu bune și cu rele, nimeni nu o să ne iubească dacă suntem răi. Ne adaptăm, ne prefacem că suntem diferiți pentru a primi acceptarea celorlalți, a societăți. Ne conformăm cu standardele sociale, ne îmbrăcăm la modă, visăm la trupul „ideal” toate pentru a fi iubiți. Încercăm să controlăm toate aspectele vieții chiar și pe cele incontrolabile cum ar fi dragostea, pe care dacă ne permitem să o simțim vrem să o controlăm. Vrem să controlăm ce face partenerul, cum se comportă cu noi și cum ne iubește. Îl supunem la teste prin care să ne dovedească că ne iubește, așa cum noi ne dorim. Partenerul ar trebui să ne iubească așa cum noi avem nevoie, așa cum părinți noștri nu au făcut-o. Când partenerul refuză să îndeplinească condițiile jocului nostru, și ne iubește în felul lui, ne considerăm neapreciați, nerespectați, nevalorizați și ne refugiem în mecanismele de coping dezvoltate în copilărie (alimente, alcool, droguri sau sex).

„Iubirea pură este eliberată de orice formă de  condiție și control”

Anunțuri

Bulimia nervoasă

Bulimia debutează în adolescența târzie sau la adultul tânăr, în special la femei. Deoarece este o boală cronică, aceasta persistă și pe parcursul vieții adulte. La fiecare 10 femei cu bulimie, un bărbat dezvoltă această boală. Bulimia nervoasă este o tulburare de comportament alimentar caracterizată prin episoadele de supra-alimentație necontrolată mult dincolo de necesitățile organice şi cauzată de o perturbare neuropsihică, urmată de eforturi compensatorii în vederea reducerii surplusului ponderal, prin provocarea vărsăturilor, abuzul de laxative şi/sau diuretice, privare de hrană sau exerciţii excesive. Bulimia nervoasă afectează 1 – 3% din adolescente şi femeile tinere. Vârful incidentei bulimiei nervoase se întâlneşte la 18 ani. Apariţia simptomelor bulimice la o vârstă mai fragedă este corelată cu o gravitate mai mare a tulburării. Pacientul tipic pentru sindromul bulimic este o tânără femeie în jurul vârstei de 20 de ani care se plânge de comportamentul alimentar asupra căruia a pierdut controlul. Deseori prezintă zilnic episoade de bulimie însoţite de suferinţă psihică şi urmate de vomismente autoinduse. Gândurile ei se îndreaptă frecvent spre alimente, dietă, forma corpului, prezentând simptome depresive, cum ar fi stima de sine scăzută, tristeţe, tulburări de somn, lipsa speranţei şi uneori ideaţie suicidară. Episoadele bulimice pot fi spontane sau planificate. Întorcându-se acasă şi asigurându-şi pe cât posibilul intimitatea, pacientul trece la o ingestie alimentară până apare disconfortul abdominal care îi poate provocă dureri. Ingestia alimentară poate fi însoțită inițial de plăcere, dar după un timp, alimentele îşi pierd gustul şi sunt ingerate cât se poate de rapid, de obicei cu sentimente copleșitoare de dezgust de sine şi panică. După episodul bulimic, sentimentele de vină persistă şi ele se pot accentua generând vărsături autoinduse sau alte comportamente de eliberare.