Relația cu tatăl – o bază de siguranță

Destinul de femeie al fiecărei fete depinde de relația pe care o are cu tatăl ei. Amprenta poate fi pozitivă când relația se dezvoltă normal sau negativă când există fie prea multă, fie prea puțină iubire și astfel această primă relație lasă o rană adâncă în sufletul viitoarei femei. Fetele caută inconștient „bărbatul ideal” care să aibă același calități și defecte ca ale tatălui, să fie o copie fidelă la nivel psihologic, o „umbră” a tatălui.

La naștere tatăl este primul bărbat pentru care contezi, sentimentele sale față de copil influențează direct creșterea și dezvoltarea viitoarei femei. Dacă pentru fiică el (tatăl) este primul bărbat cu care intră în relație, pentru tată ea (fiica) nu este prima femeie pe care o iubește, acesta fiind înainte copilul mamei sale, frate și soț. Tatăl trebuie să știe cum să primească și cum să-i facă loc în viața lui acestei noi femei, acestor noi sentimente față de fiica sa și să îi ofere acesteia o bază de siguranță. Modul în care un tată își ia fiica în brațe, tonul vocii lui, mirosul lui, primele sentimente pe care i le trezește copilei, toate acestea vor influența modul de relaționare al viitoarei femei cu bărbații din viața ei. Copiii au nevoie de părinți „suficienți de buni” asta înseamnă că părinții (tatăl) să îi arate copilului că a fost dorit și să fie prezent în viața copilului său, să fie capabili de o conectare emoțională și să înțeleagă că copiii, în primii ani de viață (0-7 ani) nu trăiesc într-o lume materială ci într-o lume emoțională.

În copilăria mică, fiica încearcă să își facă simțită prezența adoptând și îmbrățișând comportamentul tatălui, va căuta o stare de complicitate cu acesta ce va avea ca scop întărirea imaginii de sine și confirmarea că este înțeleasă și apreciată de către tată. Ignorarea acestui comportament sau lipsa de interes din partea tatălui va duce la o lipsă de încredere a fetei în propriile forțe și sentimentul că nu este la înălțimea așteptărilor lui.

La adolescență fetele au nevoie de validare din partea părintelui, validare ce va contribui la definirea rolului de femeie. Adolescența este o perioadă când relația celor doi are de suferit, când eșecul din relația tată fiică se observă în eșecul școlar, absenteism, fuga de acasă, probleme de comportament și toxico-dependențe. Este important ca părintele să își amintească că prin venele lor curge același sânge și că de cele mai multe ori copila pune în acțiune același comportament ca al părintelui. Multe din crizele adolescenței sunt declanșate, mai mult sau mai puțin conștient, din dorința fetei de a fi recunoscută și validată de tată. Adolescentele au tendința să se revolte, să spună „nu”  ca să se distanțeze de imaginea mentală a tatălui sau să joace „provocarea”. Când o fată joacă „provocarea” ea defapt își caută tatăl, caută protecția și liniștea pe care nu o primește de la tată. Astfel adolescenta descoperă dragostea și se luptă între iubirea paternă și iubirea pasională. Neacceptarea băiatului ales de fată, poate duce la ruptura relației (tata-fiică), la o distanțare brutală între cei doi și chiar la transformarea sentimentelor de iubire în contrariu.

Copila nu are nevoie de un tată ideal, imaginar, care să fie perfect; ea are nevoie de un tată real, prezent care să o vadă și să o valideze ca femeie. Fără această atenție a tatălui copila riscă să devină o „fiică invizibilă” și să dezvolte sentimente de inferioritate și inadecvare ce îi vor marca viața. Există trei tipuri de relație cu consecințe dureroase pentru tânăra femeie:

  • relația strict imperativă – „Fă ca mine, în ritmul meu, dacă vrei să reușești”. Sentimentul copilului „Nu sunt suficient de bun”
  • relația de tip proiectivă – „Fii ceea ce eu nu am putut să fiu”. Sentimentul copilului „Nu voi atinge niciodată idealul”
  • relația de tip regresiv – întâlnită la tații dominați de pulsiuni erotice sau agresive, care fug de orice contact cu fiica lor, ce le-ar putea scoate la iveală fragilitatea. Sentimentul copilului „Nu exista”.

caroline-hernandez-177784

A fi tată este o poveste de suflet. O fată nu așteaptă de la tatăl ei să gândească în locul ei, ci să îi pese de ea, să o înțeleagă, iar pentru aceasta este necesar ca el să își facă timp să o asculte la orice vârstă a vieții. Când este mică își dorește ca tatăl să fie interesat de jocurile ei, de prietenii ei; la adolescență își dorește să îi accepte independența; tânăra femeie își dorește să aibă încredere în alegerile ei amoroase; devenită mamă își dorește ca tatăl ei să o sprijine în educația copiilor și să o asculte. Dar mai presus de toate o fiică își dorește să fie iubită de către tatăl ei, să fie mândră de tatăl ei pentru a se putea identifica cu el.

Bibliografie și biblioterapie: „Cum să fii un tată bun pentru fiica ta” A. Braconnier.

Foto: Unsplash by Caroline Hernandesz

Anunțuri