Beneficiile dependenței

Orice relație pe care o stabilim, fie cu o persoană fie cu un obiect, o dependență, tulburare sau patologie, aduce individului beneficii. Freud descrie trei tipuri de beneficii pe care o patologie le poate aduce individului: beneficiul primar extern, beneficiul primar intern și beneficiul secundar. Berne a preluat conceptul și l-a extins asupra relațiilor personale, în cadrul jocurilor psihologice, iar Adultul meu și-a permis să extindă conceptul asupra relațiilor de dependență. Beneficiu era înțeles, în feudalism, ca o concesiune făcută de un suveran (starea eului dominantă) unui vasal (stare eului dominat) ca recompensă în schimbul unor obligații.  Astfel, în cazul tulburărilor de comportament alimentar sau orice altă dependență, subiectul obține următoarele beneficii:

  • beneficiul exterior primar – este că dependența/tulburarea te ajută să eviți lucrurile de care te temi;
  • beneficiul interior primar  – este că te ajută să diminuezi sentimentul de vinovăție, anxietate, cu privire la temerile tale. „Dacă nu ar fi fost tulburarea/dependența/boala; aș fi putut să…..”
  • beneficiul secundar – constă în avantajul de care te bucuri, în primul rând îți permite să controlezi anumite aspecte ale vieții; în al doilea rând te ajută la satisfacerea nevoilor bazale, prin atenția și grija primită de la cei dragi.

Extrapolând, orice relație poate fi analizată prin prisma beneficiilor primare și secundare (relația persoană-vocație, persoană-job, relația mamă-copil). Deasemenea putem afirma că dependența/tulburarea îți oferă „scuza perfectă” pentru a nu îți trăii viața, pentru a nu îți înfrunta temerile și motivația de a rămâne în Copil, nepermițându-i Adultului să fie liber și să testeze realitatea. Starea eului de Adult îți va deveni un bun aliat în lupta cu dependența/tulburarea și îți va aduce satisfacții, echilibru și noi beneficii. Psihologul, psihoterapeutul, reprezintă un alt aliat al Adultului, un Adult suplimentar, ce te poate ajuta la eliberarea și energizarea stării de Adult, în drumul tău spre restructurarea personalității. Alianța terapeutică (Adultul terapeutului+Adultul clientului) va fi cea care va câștiga „războiul” cu Părintele și Copilul clientului. În cazul contrar terapeutul este nevoit să lupte singur contra o „armată” puternică (Părinte, Adult,Copil) a clintului și șansele succesului terapeutic sunt mici.

*Foto: Unsplash by Giulio Magnifico

Deprivarea emoțională

Pot spune că azi am înțeles frustrarea bebelușului, atunci când are nevoie de atenție și aplică toate soluțiile magice învățate în copilărie, de a atrage atenția, de a își satisface nevoia iar cealaltă persoană nu se poate conecta cu nevoia sa, cu suferința sa. De cele mai multe ori percepem incapacitatea celuilalt ca o neputință personală: „eu nu merit atenție” „eu nu merit să fi iubit” ce se traduce în injoncțiunile:  Nu Fi Important! Nu Exista!  Îl scoatem pe celălalt din ecuație, ne concentrăm atenția pe nevoile personale, uitând cât de importantă este relația, conectarea, disponibilitatea celuilalt de a fi prezent și a satisface nevoile noastre.

Prin nevoi Berne (2011) înțelege nevoile fundamentale/bazale ale copilului, nevoia de recunoaștere, nevoia de stimulare și nevoia de structură. Împreună formează o plasă de siguranță ce îi va permite copilului să se dezvolte armonios.

Nevoia de recunoaștere este împlinită prin stroke-uri, la început fizice oferite de mamă, atingeri, mângâieri sau simpla căldură a corpului; ca mai apoi să se treacă la o nevoie socială de recunoaștere atât în cadrul familiei , a anturajului, cât și în mediul în care Adultul își desfășoară activitatea. Foamea de recunoaștere este atât de prezentă în viața noastră încât trece nepercepută, de la simplul „Bună ziua!”,  la un zâmbet, la micile cadouri oferite prietenilor până la nevoia de recunoaștere a statutului social, etalat prin stilul vestimentar, mașina de fițe sau casa de vacanță.

Nevoia de stimul  este satisfăcută inițial prin nevoia de recunoaștere, însă deficitul de stimulare poate conduce la o dezorganizare în viața individului. Foamea de stimuli se observă cel mai bine la persoanele care se plictisesc repede, care au nevoie de o stimulare continuă pentru a simții că trăiesc. Stimuli pot fi obținuți fie prin comportamente de risc, mâncatul compulsiv, consumul de substanțe toxice, ludomanie fie prin angrenarea în activități intelectuale: nevoia de a citi, de a cunoaște, de dezvoltare personală. Foamea de stimul poate fi sublimată în foamea de recunoaștere dând naștere la comportamente de tipul „me, me, me, look at me”.

Nevoia de structură se referă la nevoia de a organiza experiențele de viață pentru a creea sens și predictibilitate. În copilărie părinți structurează timpul bebelușului: ora de masă, ora de joacă, ora de somn, ora de plimbare, etc.. Însă Adultul este nevoit să își organizeze singur timpul după modelele învățate în copilărie. Foamea de structură se observă la persoanele dezorganizate, delăsătoare, împrăștiate, care nu au timp pentru nimic și nu se pot organiza în îndeplinirea unei activități.

Știm din numeroasele experimente realizate, că deprivarea senzorială afectează psihismul și chiar biologicul individului, ceea ce ne conduce la ideea că este nevoie de un mediu senzorial variabil pentru o bună dezvoltare. Deprivarea emoțională este cea care conduce individul la comportamente dezadaptative în căutarea satisfacerii nevoilor bazale. Această foame emoțională a individului îl va conduce la soluții de compromis apelând la forme mai subtile de satisfacere a nevoilor, deși pofta inițială de contact fizic va rămâne nepotolită.

*Berne, E. (2011) Analiza Tranzacțională în psihoterapie, Editura Trei, București.

**Foto Unsplash by Alex Martinez. 

Un masaj? Nu, mulțumesc!

Principalul scop al masajului este cel psihologic, „el îndepărtând prin simțul tactil, preocuparea constantă a minții cu problemele  vieții cotidiene. Detensionarea musculară, ca urmare a masajului, poate conduce la eliberarea emoțiilor, astfel încât durerile de cap, insomnia, tulburările digestive, constipația, artrita, astmul, precum și durerile minore sunt ameliorate  sau chiar vindecate în urma terapiei prin masaj” (Vivaria).  Stimulul tactil este cea mai puternică recompensă oferită copilului mic, atingerea mamei, căldura ei îl calmează și îl eliberează pe copil de stres. Dar atunci când mama este stresată, este la primul copil, cu anxietatea la cote maxime îi va transmite copilului stările ei interioare. Astfel, banalul masaj oferit bebelușului poate deveni o traumă înmagazinată în memoria corporală pe care adultul o poate manifesta sub forma „mie nu îmi plac masajele!”

Cunoașteți cu siguranță astfel de persoane sau poate chiar sunteți una din acele persoane pentru care un banal masaj de relaxare reprezintă un moment de disconfort, un inductor de stres și anxietate fără să știe de ce.  Fiind una din acele persoane am pornit într-o căutare interioară a mesajului ascuns în spatele cuvintelor „mie nu îmi place”. Primul gând a fost: nu îmi place să fiu atinsă, asta presupune că în perioada 0-3 ani (baza memoriei corporale) s-a întâmplat ceva. Ok, cum fac să rememorez amintirea stocată la nivel corporal, fără a fi nevoită să trec prin „chinurile ”unui masaj.  Îmi dau seama că neocortexul nu mă va ajuta să găsesc răspunsuri atât de timpurii și că este nevoie să apelez la creierul reptilian la instinctul bazal de supraviețuire și să mă întreb ce l-ar face pe un animal să nu se lase atins? – e clar- frica, dar frica este o emoție, așa că urc pe palierul următor spre creierul mamifer, tutore al credințelor și emoțiilor.

Ok, ce l-ar face pe un cățeluș să nu te lase să îl atingi?

  • bătaia – verific cu istoria personală, am avut noroc, am scăpat de bătaie când eram mică;
  • intruziune, nerespectarea limitelor personale – verific, nu;
  • se aprinde un beculeț, masajul ăla horror care i se face bebelușului, a trage, a fricționa, a freca, a stânge, a îngrămădi copilul – verific cu mama, răspunsul ei e memorabil: „Venea Gabi (o vecină asistentă, bine făcută) și te trăgea pe toate părțile, se chinuia cu tine că nu stăteai și după schinguiala aia adormeai instantaneu.” Conversația continuă „ eu nu știam ce să fac, ea era asistentă și avea și doi copii” .

Și mă întreb acum, unde era sentimentul, căldura și dragostea de mamă, unde era conectarea de care copilul avea nevoie  și cum, după tortura aplicată mecanic de o asistentă venită să câștige un ban în plus, ar putea să îmi placă să mi se facă masaj. Nu mă înțelegeți greșit nu critic deciziile pe care mama le-a luat la un moment dat, sunt convinsă că au fost gândite spre binele meu, însă caut să înțeleg și să mă înțeleg,  de ce adultul de azi alege să nu facă masaj.

„O mamă oferă copilului său nu doar o imagine a stări, dar și ceea ce simte ea și crede despre această stare.”  ( Farhad Dalal)

 

Be like…

Cultura este o noțiune antropologică ce definește  o multitudine complexă de cunoștințe, comportamente, morală, obiceiuri și credințe. Pentru fiecare persoană în parte cultura va fi definită prin propria experiență, adăugată culturii împărtășite de părinți, familie și societatea în care trăiește. Contextul cultural al epocii actuale este determinat de ideea de comparare socială, competiție și control. Un individ care nu își poate controla sentimentele  și comportamentul, mai ales cel alimentar, este un individ slab. Reacțiile spontane, directe sunt blamate în societatea modernă; controlul de sine, comportamentul reținut, constituie un standard cultural.

Rolul pe care compararea și influența socială îl joaca în construirea imaginii corporale este major, moda și media contribuind într-o mare măsură la formarea unei imagini corporale în concordanță cu canoanele sociale. Influența socială desemnează  „modificarea produsă în judecăţile, opiniile şi atitudinile unui individ în contact cu mediul social” (Doron &Parot, 2010). Termenul se mai referă și la modul cum oamenii sunt afectați de presiunea reală sau imaginară a grupului sau a altor persoane cu care se identifică. Factorii de influență socială sunt: conformitatea, complianța și obediența la normele sociale.  Presiunile sociale asupra adolescentului vin din partea familiei, a anturajului, a societății, dar presiunea care exercită influența cea mai puternică asupra imaginii corporale este presiunea media, care își pune accentul asupra vieții cotidiene a persoanelor de orice vârstă, nu doar asupra adolescenților. Presa este un predictor semnificativ al insatisfacției corporale în primul rând prin inducerile sugestive de imaginii pe care le transmite şi în al doilea rând din cauza internalizării în etapa ulterioară, de către adolescenți, a standardelor corporale.

Un rol important îl joacă compararea socială care este întâlnită atât în rândul fetelor cât și în rândul băieților și valorizarea acesteia prin mijloacele specifice mediei a unui corp suplu, un ideal de frumusețe care de cele mai multe ori nu este conform cu anatomia individului și  cu potențialitățile sale. Acest ideal de frumusețe conduce individul spre o insatisfacție corporală generală și posibile angajări în comportamente de risc. Compararea socială negativă îi validează individului vulnerabilitatea, sentimentul de inferioritate, mergând către stări depresive.

Prima dimensiune este cea perceptivă, cum îți vezi corpul?  A doua este cea evaluativă, ce simți despre corpul tău? A treia se referă la impactul pe care percepția și evaluarea îl au asupra comportamentului tău : evitarea expuneri corpului în situații sociale, verificări frecvente a dimensiunilor, kilogramelor și cererea de feed-back. Procesul de comparare socială este activat încă din copilărie, denaturând percepția despre sine, despre imaginea corporală, sporind riscul dezvoltări unei patologi alimentare.

PhotoFunia-1456995778

Tulburarea de comportament alimentar nu poate fi înţeleasă în afara contextului cultural, ea a fost descrisă de Lee (1996) drept „  pattern de devianță comportamentală, pattern generat și susținut de anumite valori culturale, expectații și organizări sociale aparținând culturii vestice.”

În urma studiului efectuat de acest blog, din 65 de subiecți care au răspuns la chestionarul online, creat și analizat cu ajutorul googel forms, în ceea ce privește influența mass-mediei și influența modelelor sociale asupra imaginii corporale și a comportamentului alimentar, majoritatea subiecților, dintre care 81.5% femei și 18,5% bărbați,  au mărturisit că au resimțit presiunea și influența mass-mediei și că se conformează modelelor sociale existente.

Astfel, la intrebările:statistiques

  1. Faptul că anturajul tău este format din persoane slabe, te-a făcut să acorzi mai multă atenție alimentației tale ? – 29, 23% au răspuns întotdeauna și 16,92% câteodată.
  2. Apreciezi controlul de care dau dovadă unele persoane? – 47,69% au răspuns întotdeauna și 18,46% câteodată.
  3. Privind alte persoane te-ai comparat cu ele în defavoarea ta ? – 30,76% au răspuns întotdeauna și 27,69% câteodată.
  4. Admiri siluetele modelelor, afișate în mass-media? – 55,38% au răspuns întotdeauna și 12,30 % câteodată.
  5. Ți se par mai atrăgătoare persoanele slabe? – 36,92% au răspuns întotdeauna și 26,15% câteodată.