Închisoarea bunelor intenţii

Privarea de libertate este cea mai grea pedeapsă pe care un om o poate suporta, libertatea este unul din drepturile fundamentale ale omului împreună cu dreptul la securitate, dreptul la proprietate și rezistență împotriva opresiunii. Dar prin detenție se înțelege doar privarea de  libertate, deținuților asigurându-li-se respectarea celorlalte drepturi fundamentale, în cazul adicției alimentare subiectul își pierde toate aceste privilegii.

Orice om are o idee bună și fixă care arată incapacitatea lui de a fi liber… (Tudor Arghezi)

Tulburarea de comportament alimentar începe, în cele mai multe cazuri, ca o revendicare a corpului, dreptul la proprietate, pe care subiectul nu îl mai percepe ca fiind al lui și pe care încearcă să îl controleze, prin atenția acordată alimentației, prin concentrarea asupra kilogramelor și prin formarea unei rezistențe împotriva părinților super-protectori, pe care îi simte ca invadatori ai spațiului personal.  De cele mai multe ori adolescentul provine dintr-un mediu rigid, cu norme stricte, care sub protecția „Noi îți vrem binele!” îi îngrădesc libertatea. Din această închisoare încearcă copilul să evadeze și singurul mod pe care îl găsește este izolarea de familie, retragerea către Sine, într-o tentativă disperată de a exista.  Lucru care nu face decât să îi crească granițele și ca familia să își întoarcă toată atenția asupra acestui „copil bolnav”. De cele mai mult ori părinții „se trezesc” cu această problemă și se învinovățesc reciproc pentru că nu au văzut, dar nu își schimbă cu nimic comportamentul. În loc să renunțe la ideea de a mai controla corpul copilului lor, acesta devine centru atenției. Cât? Unde? și Ce ai mâncat? devin singurele conversații și singurele momente când adolescentul primește atenție. Astfel, învață să manipuleze situația în favoarea sa, alimentele devenind monedă de schimb pentru îndeplinirea diferitelor capricii. Pe această luptă „corp la corp ” se grefează complimentele valorizatoare din afara familiei, care sunt cu adevărat importante pentru adolescent. În această societate în care a fi slab=a fi valoros, se conturează anorexia ca iluzie a independenței față de părinți, de luptă împotriva oricărei forme de dependență. Anturajul contribuie la creșterea acestui sentiment de falsă independență, formând front comun împotriva figurilor parentale.  Câștigarea independenței în raport cu familia este un eșec total, adicția alimentară  consolidează și mai mult dependența de mediul familial. 

Ce altă temniță e mai întunecată decât adâncul propriului nostru suflet! Ce temnicer mai necruțător cunoaștem, decât noi înșine. (Nathaniel Hawthorne)

Deși spitalizările și separarea de mediul familial sunt condamnate, în prezent, mulți terapeuți recomandă separarea de mamă pe perioada tratamentului, în spitale observându-se o exacerbare comportamentală a fiicei după vizita mamei. Separarea fizică nu înseamnă ruperea legăturilor de dependență, aici intervine psihoterapia care le poate ajuta pe tinere să smulgă din mintea și inima lor legăturile cu figurile parentale. Părinților le este recomandat deasemenea să urmeze o terapie fie  pentru a le oferii susținerea psihologică, fie pentru a învăța noi moduri de relaționare familială.  În lipsa ajutorului de specialitate există riscul ca acest eșec al independenței să le împingă până la moarte. 

Nimeni nu e liber dacă este sclavul corpului. (Seneca)

Foto: Diana Cretu | Photography

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s