Frica este cel mai înalt zid de apărare.

Frica este un mecanism de supraviețuire ce se activează inconștient pentru a ne proteja de pericolele viitoare, este definită ca stare de neliniște provocată de un pericol real sau imaginar. La fel ca și furia , frica dispune de multă energie necesară organismului să supraviețuiască, dacă furia este pentru rezolvarea problemelor de aici și acum, frica ne ajută să ne ținem departe de probleme ce ne pun viața în pericol. Frica poate fi autentică sau parazită, în cazul nevrozelor fobice întâlnim „falsa frică”, numită așa deoarece este excesiv disproporționată în raport cu obiectul sau situația și de cele mai multe ori nejustificată. Frica este direct legată de posibilitate de a pierde obiectul de atașament, ea se poate manifesta extern prin diferitele fobii ce maschează frica autentica sau intern prin anxietate și conflicte nerezolvate. Energia consumată intern dă naștere la stări de anxietate, stres sau neliniște care ne țin blocați în același tipar de comportament. Teoretic numirea fricilor ar diminua conflictul inter astfel ca energia consumată în gânduri obsesionale și comportamente repetitive ar putea fi canalizată spre exterior, spre rezolvarea problemelor.

Pentru a scrie acest articol am cautat să intru în contact cu frica mea, mărturisesc că a fost greu. Exercițiul pe care l-am făcut a fost să îmi aduc aminte de momente din viață când mi-a fost frică (începi cu cele mai recente și te apropi încet de copilărie). Clar, nu îmi e frica de nimic 🙂  și totuși din aproape în aproape am reușit să accesez acele momente din viață în care frica mea a fost deghizată în furie și în bucurie. Da, îmi este frică, dar în fața frici am adoptat strategii de viață care i-au fost utile copilului pentru a supraviețuii. Am descoperit că a „fi furios” îmi aducea mai multe „rezultate” , mama era mai atentă cu mine și primeam recunoaștere din partea ei, dacă eram agresivă ca tata, căci acesta era limbajul pe care ea îl cunoștea. În fața amenințărilor cu bătaia, eu râdeam, cine ar fi bătut un copil care râde și se bucură de viață, mama sigur s-a simțit descurajată, așa că am învățat să râd sau să fiu agresivă atunci când îmi e frică. În fiecare familie există o plajă de sentimente permise, acceptate sau încurajate și multe altele marginalizate, copilul învață de mic, inconștient, cum să folosească aceste sentimente pentru aș satisface nevoile în cadrul familiei.

„Şi râd de teama mea, cum am râs întotdeauna când mi-a fost frică.”( O.Paler)

Cea mai mare frică a omului este frica de moarte, ce are  un caracter existențial, individul se leagă de viață, de existență, temându-se de tot ce ar putea să i-o răpească . În lagărele de concentrare numărul gardienilor era infim în comparație cu prizonieri și cu toate astea frica de moarte îi ținea acolo, erau intimidați, umiliți și depersonalizații, singurul lor gând era să supraviețuiască, să îndeplinească sarcinile zilnice, în speranța că vor trăi încă o zi.

Yalom în „Privind soarele în față” tratează subiectul morții,  frica de moarte și anxietatea privind efemeritatea noastră. „Orice s-ar spune, moartea chiar doare. Doare tot timpul; este mereu cu noi, scormonind undeva în interior, fâlfâind ușor, abia auzită, undeva sub membrana conștientului. Ascunsă și deghizată, curgând într-o varietate de simptome, este izvorul multora dintre grijile, tensiunile și conflictele noastre.” Dramele, tragediile trăite sunt revelatoare, ele accelerează  reflecția asupra Sinelui. Este un mod de a diferenția între ce este important, util și prețios în viata ta.

A doua mare frică este frica de Dumnezeu, înțeles ca relație, frica de a nu fi despărțit de Dumnezeu. Winnicott folosește termenul de  „ relaționarea  Eului”, și mi se pare foarte potrivit, termenul definește „relația dintre două persoane, dintre care una este într-un grad oarecare singură.” Cea de-a doua persoana în relație poate fi absentă, ca în cazul lui Dumnezeu, dar el ne conferă capacitatea de a fi în relație, de a fi singuri în prezența Lui. Pare un paradox dar acest fel de „a fi singur” îi conferă individului, capacitatea de aș dezvolta Eul. Autorul vorbește despre Eul imatur al copilului care se maturizează în relație cu mama, reușind să fie singur în prezența mamei. Acest mediu susținător va fi introiectat în personalitatea individului care va reuși sa fie singur, având conștiința ca există Cineva prezent, Cineva care este inconștient introiectul mamei.

„De frica singurătății ne evităm până și pe noi înșine!” 

Învață să îți asculți frica, să o înțelegi și să o folosești în favoarea ta, ea te avertizează că ceva din viitor poate fi periculos pentru tine, siguranța sau confortul tău. Ea produce energia necesară pentru a te salva, pentru a te ajuta să rezolvi problemele apărute, nu face din frica ta zid de apărare, împrietenește-te cu ea și te va ajuta să nu greșești în viață.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Frica este cel mai înalt zid de apărare.&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s