Fericirea este starea de homeostazie emoțională

Corpul nostru ne transmite mesaje sub formă de senzații, starea de echilibru și armonie corporală se numește homeostazie, dar în fața oricărui stimul ce afectează această stare de bine corpul reacționează. Mintea noastră ne trimite deasemenea mesaje despre starea noastră emoțională, aceste sentimente primare sunt de multe ori acoperite de societate sau de mediul familial cu sentimente secundare acceptate de cei din jur ca adecvate. De exemplu: un băiețel nu își poate exprima tristețea, „Băieți nu plâng” dar este încurajat să își exprime furia chiar și în momentele de tristețe, astfel cu timpul el va înlocui sentimentul autentic de tristețe cu sentimentul secundar de furie acceptat; în cazul fetițelor se întâmplă invers, furia este acoperită de tristețe. Rolul acestor mesaje este de a ne proteja și informa dacă trăirile noastre interne corespund evenimentului prezent sau sunt sentimente trecute neexprimate. Fericirea este starea de homeostazie a emoționalului, este stare în care sunt împăcat cu mine și nu am un conflict interior sau exterior. Sentimentele evoluează în stadii naturale: când ceva ne deranjează ne deplasăm spre furie (de nivel scăzut), apoi în funcție de cauza conflictului ne deplasăm spre tristețe (pentru trecut) sau teamă (pentru viitor), pentru a reveni la starea de fericire, după rezolvarea dificultăților apărute.

unsubscribe_emoticon

Tristețea, corespunde evenimentelor din trecut, apare ca reacție la pierdere, este descoperită în prezent astfel este strâns legată de furie. Pentru a depășii tristețea avem nevoie de consolare, acceptare, dragoste, empatie și susținere, avem nevoie de permisiunea de a fi triști și a ne exprima furia, nemulțumirea.

imagesFuria, apare în fata unui obstacol și este energia care ne ajută să rezolvăm problemele, sentiment autentic pentru imposibilitatea de a rezolva problemele de aici și acum. Exprimă nevoia de a fii auzit, nevoia de a păstra relația, nevoia de cooperare. Rezolvarea furiei se poate face într-un mod asertiv, prin exprimarea nevoilor și soluționarea situației într-un mod avantajos pentru toți cei implicați.

technology_4against_emoticons_525x375_54992000Teama, frica apare când ne așteptăm la ceva amenințător iar corpul nostru se pregătește de reacția fugă, luptă sau îngheț. Apare în relație cu evenimentele viitoare, pentru lucrurile ce s-ar putea întâmpla, pe care nu le putem controla și ne sperie. Exprimă nevoia de protecție, adăpost, siguranță, alianță, sprijin, nevoia de a ne simți protejați pentru a ne putea accesa furia și să ne confruntăm cu frica, rezolvând problema și revenind la starea de bine.

emoticoane-331x219

Bucuria are o calitate atemporal și reprezintă starea de bine, de confort pe care ar trebui să o experimentezi zilnic. Fii bucuros ca te-ai dat jos din pat, ca ți-ai băut cafeaua, ca ți-ai văzut partenerul, ca exiști. Dă-ți permisiunea de a fii fericit.

halfemptyDar mai apare un sentiment de vid, de gol interior ce nu poate fi explicat, experimentat, înțeles sau acceptat. Vidul este definit ca absența materiei dintr-un anumit spațiu, în cazul nostru ca absența sentimentelor, a senzațiilor a ceva ce ar trebui să fie și nu a fost. Golul, este o interpretare dureroasă, ca un ingredient vital lipsește din interior. O posibilă cauză pentru apariția acestui sentiment este creșterea și dezvoltarea copilului într-un mediu lipsit de emoții, cu o salbă conectare cu figurile parentale. Acești copiii își înăbușe emoțiile pentru a nu îi deranja pe părinți lor și pot deveni adulți insensibili față de emoțiile lor sau ale celorlalți.

Vidul e dimensiunea metafizică a tăcerii

Winnicott,  în cartea „Spaima de prăbușire”, definea vidul ca bază a învățării. Sunt multe persoane care la un moment dat experimentează „vidul” senzația de gol, că acolo unde ar trebui să fie suferință nu este nimic. Autoarea consideră că vidul aparține trecutului, unui moment anterior în care noi am așteptat să se întâmple ceva bun și nu s-a întâmplat nimic, el nu reprezintă o traumă ci lipsa unei experiențe pe care copilul nu a știut cum să o catalogheze. În terapie, clientului îi este „ușor” să povestească o traumă, un sentiment negativ, un eveniment care l-a marcat; dar cum poți să îți amintești ceva care nu s-a întâmplat atunci când te așteptai să se întâmple. Nu poți exprima vidul, doar poți remarca lipsa unui sentiment primar. Este nevoie de o maturizare psihologică pentru a înțelege această stare. Vidul fiind o condiție necesara și prealabilă  a dorinței. Persoanele se tem de ideea de vid și, pentru a se apară, vor construi un vid controlat prin alimentație sau vor încerca să umple compulsiv acest hău înfricoșător cu diferite comportamente ce se pot transforma în adicții (droguri, alcool, schopping, sex). Dacă vidul nu a fost experimentat ca atare la începuturi se poate transforma într-o stare permanentă de goliciune interioară, căutată compulsiv.

În relație cu terapeutul, clientul poate experimenta vidul și poate tolera aceasta stare datorita Eului auxiliar. Aceasta stare ce nu a fost trăită, simțită în trecut poate fi experimentata în prezent pentru prima data în relație.

 Învață să îți exprimi emoțiile, să găsești persoane potrivite care te pot înțelege și care te acceptă necondiționat. Iar primul tău aliat care te acceptă necondiționat, ești chiar tu.

Foamea de iubire

Comportamentul alimentar din copilărie ne dezvăluie cum ne raportăm la iubire. Dacă refuzam să mâncăm din mâncarea gătită de mama, dacă eram pofticioși și devoram orice ni se oferea, dacă ne mulțumeam cu porția de mâncare sau furam biscuiți pe ascuns. Toate aceste comportamente ne vorbesc despre felul cum am fost iubiți, recunoscuți sau înțeleși. Copii fiind avem capacitatea de a ne coborî standardele și nivelul așteptărilor în funcție de ce ni se oferă de la figurile parentale. Renunțăm să mai cerem ce avem nevoie dacă nu ni se oferă, renunțăm la alinare, dragoste și chiar la a simții durere dacă răspunsul din partea părinților nu este cel pe care îl așteptăm. Legătura  dintre mâncare și iubire se confundă încă din primele momente de viață, modul primordial de relaționare fiind legătura mamă=mâncare. Prin mâncare ni se arată dragostea, mâncând  răspundem dragostei oferite de mamă. Această legătură este esențială supraviețuiri noastre. Dacă ruperea acestei legături, înțărcarea se face într-un mod prea brusc, copilul se refugiază în mâncare, fie prin furie față de mâncare, fie prin lăcomie în exces. Mâncarea nu pleacă la serviciu, mâncarea nu ne părăsește, nu ne ceartă, nu ne pedepsește, nu ne impune limite, mâncarea este întotdeauna acolo oferindu-ne alinare. Ea te încălzește în zilele friguroase și te răcorește în zilele toride, mâncarea devine singura formă de dragoste pe care o cunoști. Mâncarea este un substitut al dragostei, dar mâncarea nu este iubire.

„Iubirea este tot ce avem, este singura modalitate în care ne putem vindeca”

Bowlby, în teoria atașamentului, amintește că în cazul copiilor cu un atașament instabil  le lipsește o reprezentare mentală pozitivă a figurii de atașament și că nevoile lor emoționale nu au fost satisfăcute. În aceste cazuri se poate dezvolta o relație debilitantă cu mâncarea, prezența fizică a îngrijitorului fiind insuficientă. Lipsa acestei conectări emoționale poate creea vidul interior atât de des întâlnit în tulburările de comportament alimentar. Relația cu mâncarea este tratată ca o relație de iubire astfel: un evitant va respinge mâncarea (dragostea) mamei, refuzând să o guste, să o înghită sau chiar să o atingă; un anxios va profita compulsiv de puținele clipe de iubire (mâncare) temându-se că le va putea pierde. Cea mai mare bogăție pe care părinții o pot oferii copiilor este un atașament stabil, aceștia vor purta această bogăție în interior și îi va ajuta în orice ipostază a vieții. Acesta va fi cadoul neprețuit ce îi va permite adultului să facă față provocărilor, să își manifeste afecțiunea, să se bucure de intimitate și să construiască o relație pozitivă cu iubirea.

„Iubește-te când o meriți cel mai puțin, căci atunci ai cea mai mare nevoie de alinare”

Copilul își construiește scenariul de viață, bazat pe experiențele dureroase, pe emoțiile negative și pe momentele când mama nu a fost acolo, luând decizii timpuri care îi influențează viața. Aceste decizii de script pot fi luate de copil la orice vârstă, astfel își construiesc viața pe o credință eronata în așa fel încât să nu mai sufere niciodată. Dacă absența îndelungată a mamei este trăită ca abandon copilul poate lua decizia că este vina lui, că mama l-a părăsit, că nu merită să fie iubit. În cazul unui tată distant sau rece, copilul poate lua decizia că cere prea mult de la el și de la lume și să își coboare așteptările, pentru a putea supraviețui cu frânturile de iubire ce i se oferă. Deasemenea moartea unui membru al familiei sau a unui apropiat poate conduce la decizia că iubirea este prea dureroasă și să își impună să nu mai iubească. În copilărie avem nevoie ca familia noastră să ne hrănească  atât fizic cât și emoțional, să ne protejeze și să ne iubească, dacă nu supraviețuirea copilului este pusă în pericol. Deciziile timpuri apar tocmai pentru a ne proteja de o mamă absentă, un tata alcoolic, un bunic agresiv și a ne asigura supraviețuirea într-un mediu ostil din punct de vedere emoțional. Este momentul în care decidem dacă ne arătam sinele sau îl protejăm, dacă ne valorizăm sau nu corpul; dacă spunem adevarul sau mințim; dacă ne bucurăm de viață sau o evităm.

Caută persoane care să te iubească, nu în ciuda defectelor și a vulnerabilității tale ci datorită lor”

„Dragostea este arta de a controla lipsa de control”

Controlul este cuvântul pe care îl auzim cel mai des în tulburările de comportament. Controlul kilogramelor, a caloriilor, a comportamentului, a vieții. Dar ce faci când toate aceste lucruri nu pot fi controlate și trăiești într-o continuă stare de alarmă, în fața acestei pofte incontrolabile. Conceptul de „locus of control” a fost dezvoltat de către Julian Rotter și definește modul cum o persoană își percepe succesele și eșecurile, prin cauze de tip extern (ceilalți sunt de vină, destinul, soarta) sau intern (puterea de a influența viața și evenimentele o are individul). În cazul TCA a deține controlul alimentației este echivalent cu a deține controlu asupra lumii, dar aceasta este doar o perdea de fum ce ne împiedică să vedem adevărata problemă.

„Dacă nu poți rezolva o problemă încearcă să o ți sub control”

Controlul se manifestă la nivel comportamental, cognitiv, decizional, informațional dar nu poți controla pe cine iubești și cine te iubește. Pierzi controlul asupra efectului pe care îl are acea persoană în viața ta, devii vulnerabil în fața pierderii, în fața durerii și a morții. În lipsa controlului asupra vieții multe persoane se întorc asupra alimentației, lucru pe care cred că îl pot controla – calitatea, cantitatea de mâncare pe care o consumă, regimurile alimentare și chiar momentele compulsive. Chiar dacă pare că ingestia alimentară se centrează pe lipsa controlului, persoana se axează pe controlarea comportamentului, sentimentelor și a acțiunilor.

În timpul perioadelor compulsive se rememorează sentimente de furie, frică, frustrare și desconsiderare. Pierderea controlului se produce într-un spațiu sigur și este plănuită până la ultimul amănunt. Episoadele compulsive au loc în casă, singur, izolat, controlat; frustrarea, furia și frica sunt înghițite odată cu alimentele cumpărate special pentru acest moment iar desconsiderarea apare la sfârșit, față de tine, corpul și comportamentul tău. Pentru multe persoane acest sentiment, că pot controla comportamentul alimentar, este un racket pentru momentele când nu au putut controla alte aspecte ale vieții lor. De aceea când afirmă că dețin controlul dietei, ei cu adevărat cred că sunt în control.

Toți avem inima frântă, fiecăruia dintre noi i-au spulberat visele măcar o dată”

Când visele ne sunt spulberate la o vârstă fragedă, construim mecanisme de apărare pentru a evita să mai suferim. Putem vorbi de dependențe, de izolarea prin muncă, de iubiri pierdute sau de viață, dar până nu ne întoarcem la durerea inițială, suferită în copilărie, și nu ne permitem să retrăim acele sentimente, să cerem ceea ce am avut nevoie și nu am primit, nu vom realiza nici o schimbare în viața noastră. De mici încercăm să ne modelăm după imaginea de „copil perfect”, să fim așa cum ceilalți își doresc pentru a primi dragostea lor, ne punem sentimentele noastre la regim.

Momentele compulsive îți permit să fi tu, să îți oferi ceea ce meriți, dragostea pe care nu ai primit-o. De fiecare dată când îți satisfaci poftele, îți întărești credințele din scenariu, singurul mod de a primi iubire, de a obține ceea ce vrei este să îți oferi singur. În spatele acestor credințe de script se află sentimentul că: „Nu merit să fiu iubit!” Aceasta este adevărata problemă, fie că suntem copii sau adulți, învățăm să nu ne arătăm așa cum suntem căci nimeni nu o să ne accepte cu bune și cu rele, nimeni nu o să ne iubească dacă suntem răi. Ne adaptăm, ne prefacem că suntem diferiți pentru a primi acceptarea celorlalți, a societăți. Ne conformăm cu standardele sociale, ne îmbrăcăm la modă, visăm la trupul „ideal” toate pentru a fi iubiți. Încercăm să controlăm toate aspectele vieții chiar și pe cele incontrolabile cum ar fi dragostea, pe care dacă ne permitem să o simțim vrem să o controlăm. Vrem să controlăm ce face partenerul, cum se comportă cu noi și cum ne iubește. Îl supunem la teste prin care să ne dovedească că ne iubește, așa cum noi ne dorim. Partenerul ar trebui să ne iubească așa cum noi avem nevoie, așa cum părinți noștri nu au făcut-o. Când partenerul refuză să îndeplinească condițiile jocului nostru, și ne iubește în felul lui, ne considerăm neapreciați, nerespectați, nevalorizați și ne refugiem în mecanismele de coping dezvoltate în copilărie (alimente, alcool, droguri sau sex).

„Iubirea pură este eliberată de orice formă de  condiție și control”

Dana Grasa

Nu știu dacă vi s-a întâmplat ca atunci când nu vă amintiți de o persoana sa îi alocați un apelativ pentru a vă face înțeleși: „Ana Blonda”, „Vera aia Mică”, „Dana Grasa”. Apelativ care rămâne cu persoana și o definesc în fiecare ipostază ajungând chiar să își piardă prenumele, devenind pentru toată lumea Dana Grasa.

Cred că acestă etichetă a dat bătaie de cap multor persoane care datorită formei rubuensiene și-au pierdut identitatea devenind Grasa/Grasul. S-au expus la regimuri draconice doar pentru a obține acea formă ideala a corpului, doar pentru a fi plăcute crezând că așa vor obține tot ceea ce și-au dorit, prieteni, un job și un iubit. Toate acestea pentru a avea un loc în lumea celor slabi și fericiți dar dietele restrictive nu îți aduc fericirea și doar îți distrug corpul permițându-i unei simple răceli să te doboare.

Știu că sunt oameni cărora le e mai ușor să arunce cu noroi și să desconsidere o persoană doar pentru forma corpului, că poți să vezi pe chipul lor disprețul și cuvintele nerostite, că toate astea te conduc la tristețe și înapoi spre alimentele de confort și astfel te adâncești și mai tare în depresie, închizând cercul vicios. Izolarea din social nu rezolvă problema, închisă în casă în pijamale singurul lucru la care te poți gândi este la mâncare. „Când sunt așa de deprimată mâncarea e singurul lucru care îmi mai dă puterea să meargă mai departe”, îi mărturisea lui Yalom una din pacientele lui, ca și cum ciocolata ar putea să umple golul singurătăți, poate că pentru câteva minute ai să te bucuri de dulceața ei și toate problemele vor dispărea pentru o clipă, dar singurătatea revine și pofta de mâncare odată cu ea.

Dacă te-aș ruga să enumeri toate lucrurile pe care le iubești în viață, câte ai spune până să îți amintești de tine? Dacă tu nu te iubești și nu te accepți pe tine așa cum ești cum poți să le ceri celorlalți să te iubească și să te accepte. Primul pas în orice demers de schimbare este asumarea responsabilității, pentru propria suferință și nefericire. În momentul când ceilalți nu vor mai fi de vină pentru problemele tale, nici componenta genetică, nici alimentele bogate în calorii cărora nu le poți rezista, atunci vei conștientiza că la tine este cheia.

Evaluează pe o scara de la 1-10 nivelul de sinceritate, față de tine și față de ceilalți? Câți dintre prietenii tăi te cunosc cu adevărat? Ce reprezinți tu pentru ei? Dacă te încadrezi în tiparul „grasului jovial” fiind un bun ascultător și oferindu-le momente de bucurie celorlalți? Dacă dezvălui din adevăratele tale sentimente sau afișezi o veselie artificială?

„Relațiile interumane sunt cele care vindecă -considerațiile pozitive și necondiționate, acceptarea fără judecăți de valoare, angajamentul autentic, înțelegerea empatica”.(I.Yalom, Călăul dragostei)

Îți propun sa semnezi un contract, tu cu tine, în care să nu îi mai desconsideri pe ceilalți și capacitatea lor de a fi empatici față de problemele tale, în care să nu te mai desconsideri pe tine și în care să începi să îți îngrijești corpul așa cum merită. Să cauți ajutor de specialitate ce poate veni de la un psiholog sau un grup de suport în care să poți discuta despre tendința de a îți ascunde sentimentele, de a te refugia în mâncare și să descoperi de ce ai pus acest scut de grăsime între tine și lume, de ce te protejează. Abia după ce vei reuși sa îți aduni întreaga forță interioară vei putea începe să lucrezi la pierderea kilogramelor. Abia atunci poți apela la un nutriționist care să îți construiască o dietă personalizată și să te îndrume spre o alimentație sănătoasă.

„Starea de bine depinde de forul interior al fiecărei persoane. Vestea bună este că acest for interior se poate autoeduca și schimba, iar schimbarea se va vedea la exterior”