Drogul din farfurie

Comportamentul adictiv a fost introdus în noul DSM-V, au fost însă excluse comportamentele excesive cu privire la alimentație, sport, cumpărături sau sex, doar jocurile de noroc au fost acceptate în această categorie. Termenul de dependență este definit ca o relație dăunătoare cu o substanță și care are repercursiuni negative asupra vieții sociale și familiale a individului. Dintre aceste comportamente, cel care a ridicat cele mai multe discuții a fost comportamentul adictiv față de mâncare, food addiction, definit ca o supra-alimentare compulsivă însoțit de pofte puternice și o dificultate extremă în controlarea dorinței de a consuma alimente. Un studiu efectuat în 2013 în care s-a folosit „Yale Food Toxicomanie Scale” (YFAS) a identificat un procent de  dependență față de alimente între 5-10% la studenți, între 15-25% la populația obeză și de până la 50% la populația cu obezitate morbidă.

Mâncarea este esențială supraviețuirii noastre și antrenează toți analizatorii, mâncăm cu ochii pentru că alimentele din farfurie trebuie să arate bine, ne bazăm pe miros, gust și analizatorul tactil pentru textură, formă și consistență. Însă de mult mâncarea nu mai este doar un mod de a aporta nutrienți organismului, ea trezește amintiri și crează o stare de satisfacție, de confort în momentele de stres, anxietate sau suferință emoțională. S-a demonstrat că alimentele bogate în zahăr și grăsimi declanșează  reacții chimice la nivel cerebral, inducând la fel ca și drogul o stare de plăcere, astfel devii dependent de această stare indusă de aliment și îți dorești să o retrăiești creând un cerc vicios ce perpetuează nevoia de a consuma alimente în absența senzației de foame. Simptomele dependenței alimentare sunt: consumul excesiv de alimente, depășind pragul de sațietate, ajungând la disconfort fizic până la punctul de a îți fi rău, consumul de alimente în secret și izolarea din social și mediul familial; alocarea unui buget important cu privire la achiziționarea anumitor produse alimentare pentru satisfacerea necesităților compulsive; energie scăzut și oboseală cronică; dificultăți de concentrare în îndeplinirea sarcinilor cotidiene; tulburări ale somnului, neliniște, iritabilitate, dureri de cap; tulburări digestive și prezența ideilor de suicid.

b0cd70f492e83e16f01db146ad313bd7_addicted-to-food-how-to-break-free-580x326_featuredImage
Câte produse de patiserie poți mânca? Banala gogoașă conține 6 linguri de zahăr și 60 de grame de margarină, un litru de cola conține 5 linguri de zahăr. Crezi că poți consuma atâta zahăr neprocesat?

Efecte fizice –  dependența de alimente poate duce la mai multe consecințe fizice negative asupra organismului: îmbătrânirea prematură a pielii și a inimii, diabet, probleme digestive, malnutriție sau obezitate, apetit sexual redus, migrene, letargie, boli reumatice, disfuncționalitatea rinichilor, boli hepatice.

Efectele psihologice – dependența de alimente poate fi debilitantă pentru sănătatea mintală, mai ales dacă există o lipsă de sprijin sau ajutor  de specialitate. Unele dintre efectele psihologice includ: stima de sine scăzută, depresie, atacuri de panică, sentimente de anxietate, senzația de tristețe, fără speranță sau de disperare, iritabilitate crescută, în special în cazul în care accesul la hrană este restricționat. Factorii psihologici pot influența un individ să utilizeze produsele alimentare ca un mecanism de adaptare în fața situațiilor stresogene.

 Efectele sociologice –   dependența de alimente poate avea un impact asupra vieții tale sociale și relaționale. Efectele sociale ale dependenței alimentare includ: scăderea performanței la locul de muncă sau la școală, evitarea evenimentelor sociale, izolarea de cei dragi.

Modelul dependenței alimentare cu siguranță implică pericolul de a crea un nou stigmat sau de a muta atenția de la responsabilitatea individului în reglementarea greutăți, cum ar fi angajarea în activități fizice și o alimentație echilibrată.  S-a constatat  că noțiunea de „food addiction” are o percepție publică pozitivă față de consumul de alcool sau de tutun, iar eticheta dependent alimentar poate fi mai puțin vulnerabilă la stigmatizarea publică decât alte vicii  Mai mult decât atât, există rapoarte de caz, care arată că asigurarea unui cadru organizat pentru tratarea dependenței poate fi de ajutor pentru persoanele diagnosticate cu TCA. Identificarea cu boala este primul pas spre recunoașterea problemelor și rezolvarea lor.

„ Cea mai mare parte a suferinței tale este creată chiar de tine, este o formă de neacceptare, de rezistență la schimbare!”

Te întrebi ce poți să faci și cum să rezolvi problema odată conștientizată. Primul  lucru este să renunți la dietă, dietele restrictive pot crește dorința de anumite alimente „ interzise”. În loc să te chinui cu un anumit regim, numărarea caloriilor sau consumul exclusiv de legume și fructe concentrează-te pe aportul de nutrienți necesar organismului tău și oferă-i chiar și alimentele pe care le dorește dar în  cantități moderate, asigură-ți cele cinci mese pe zi cu un meniu echilibrat și gustări adecvate. Nerespectarea meselor contribuie la episoadele de supra-alimentare care au loc de obicei seara. Exercițiul fizic este esențial organismului tău și nu pentru a slăbi ci pentru a te simți mai bine fizic și psihic, se știe că în timpul exercițiilor fizice creierul eliberează endorfine care ne oferă o stare de bine. Asigură-te că te odihnești suficient, oboseala te determină să mănânci pentru a îți încărca bateriile. Menține un jurnal alimentar și cel mai important ascultă-ți corpul. Învață să faci diferența între foamea fizică și foamea emoțională, dacă senzația de foame nu îți este clară, oprește-te un moment și reflectează asupra evenimentelor sau emoțiilor care au avut loc înaintea poftei de mâncare și vezi dacă aceasta este autentică sau este un mod de a îți alina frustrările sau suferința emoțională. Dacă crezi că nu reușești singur nu este nici o rușine să ceri ajutor, poți vorbi cu un prieten, să te alături unui grup de suport sau să cauți ajutor de specialitate.

„Orice provocare este la început imposibilă!”

Anunțuri

Psihologie gastrointestinală

Perioada vacanțelor este o perioadă dificilă pentru organism și ne putem da seama de asta și din reclamele prezente în media, care zilnic ne bombardează cu Dulcolax, Ciocolax sau alte laxative. Nu există om care să nu fi suferit măcar o dată de constipație, dar când aceasta devine cronică este necesar să îți reorganizezi viața. O alimentație echilibrată, mișcare și un pahar de apa în fiecare dimineață te vor ține departe de problemele intestinale. Dar dacă aceste trei sfaturi simple nu au rezultate, atunci este cazul să îți analizezi viața și concepțiile despre viață.  Din punct de vedere psihologic, persoanele care suferă de tulburări abdominale au experimentat momente în viață „greu de înghițit”, greu de înțeles sau de integrat.

Staehelin consideră următorii factori emoționali ca fiind generatori ai simptomelor gastrointestinale:

  • dificultatea în apucare și stăpânirea lucrurilor (stomatita, afecțiuni ale gingiilor)
  • dificultatea de a „înghiți” ceva (tulburări de deglutiție, anorexie)
  • stări de dezgust sau repulsie (greață, vomă, bulimie)
  • incapacitatea de a termina un lucru început (enterocolite, colon iritabil)
  • incapacitatea de a renunța, de a se agăța de trecut, de a controla (constipație cronică)
  • dorința de a scăpa de ceva (diaree emoțională)

Problemele din domeniul intestinului subțire ar trebui să ridice întrebarea dacă omul nu cumva analizează prea mult, descompune sau pătrunde în detalii. Intestinul gros corespunde în schimb inconștientului, „lumii de jos”, încercarea de a păstra sau elimina conținuturile inconștiente refulate, teama de a lăsa conținuturile inconștiente să apară la lumina zilei. Constipația este un simptom asociat cu nevoia de a nu pierde controlul, de ne stăpânii emoțiile și de a nu spune ceea ce gândim spre deosebire de diaree  care ne arată că ne este teamă și că ne cramponăm prea mult în ceva, dar totodată ne învață să dăm drumul și să lăsăm lucrurile să își urmeze cursul lor firesc.

Psihologia medicală ne amintește că modul în care ne privim corpul este unul limitat, că există un cu totul alt corp pe care noi îl ignorăm conform filozofiei carteziene. Boala trupului nu este altceva decât o terapie pentru minte. Constipația implică o atașare prea puternică de materialitate și o incapacitate de a rupe legăturile.

Predispuși la constipație cronică sunt persoanele care cred că pot controla orice, inclusiv funcțiile corporale, persoanele care își controlează emoțiile, care fac eforturi să pară calme, lucide, focalizate, care nu lasă să se vadă că există o parte „irațională” a ființei lor. Această categorie de oameni aparțin fazei anale descrisă în psihanaliză. Faza anală se fondează pe control atât interior cât și exterior încercând să îi supună pe ceilalți voinței lor.

Este vorba de o personalitate exigentă care tolerează greu mediocritatea, eroarea sau slăbiciunea și care poate conduce la perfecționism. În plan relațional dezvoltă relații de dominație, bazate pe nevoia de a domina sau a fi dominant și nu pe nevoia de a fi iubit. Pe plan social se remarcă nevoia de a conduce și o desconsiderare față de ceilalți, manifestă o posesivitate vădită atât asupra lucrurilor cât și a persoanelor, se remarcă prin spiritul de colecționar „cu cât posed mai mult cu atât exist”, pare să fie motto-ul lor în viață. Ca angajați sunt buni organizatori, metodici și ordonații, dau dovadă de perseverență, continuitate și regularitate. În plan familial dau dovadă de o tandrețe absolută pentru proprii copii fiind considerați o producție personală, o parte din ei însăși de care rămân puternic atașați.

Impactul major pe care îl are psihicul în viața noastră se traduce sub formă de boală, o boală care provine din lumea interioară, din negarea comportamentelor disfuncționale și acumularea frustrărilor emoționale, astfel psihologia medicală pune în centru ei drama persoanei, relația cu mediu și componenta psihică a tulburărilor somatice.

„ Este important să înțelegem că nu boala naște suferință, ci suferința naște boală!”

O boală invizibilă

Zilele trecute am primit un mail și m-am gândit mult dacă să îl fac public sau nu, dar cum o prietenă mi-a amintit că sunt „un prieten invizibil” pentru acei ce au nevoie de cineva care să îi asculte, am decis să vă redeau fragmente din acest mail în speranța că mai sunt și alți care se confruntă cu aceiași problemă și împreună putem schimba mentalitatea celor care ar trebui sa ne ajute.

„Nimeni nu știe cât de dureros este o dată ajunsă la spital, după ce ai luptat cu gândul, rușinea și oroarea să fi tratată cu „Pune mână și mănâncă!” sau să fi păzită de o asistentă ca un copil mic până când mănânci tot din farfurie”.

Din păcate în România anorexia este încă privită ca o fiță, capriciu și lipsește conștiința faptului că acestă boală omoară mii de tinere în fiecare an. Din păcate în facultățile de profil (medicină, psihiatrie, psihologie) nu se predă nici măcar un curs de specialitate și cadrele noastre medicale nu sunt pregătite pentru a face față nivelului tot mai mare de tinerii afectați de TCA.  Contrar concepției comune această tulburare este mult mai mult decât dorința de a fii slabă și are o componentă genetică care este declanșată de mediu și de experiențele de viață. Boala este opusul vanități, o condiție alimentată de anxietatea incontrolabilă pe un fond depresiv. Din păcate nu exista un centru de reabilitare și singurul spital care se ocupa de TCA este Al.Obreja unde fetele și asa speriate sunt internate la psihiatrie.

„În cazul în care ajungi la un psihiatru care a auzit de anorexie ești tratat cu pastile și cu indiferență ca și cum tu, boala ta, nu ai fi importantă

Pentru astfel de persoane care au nevoie de un prieten, de o comunitate care să le înțeleagă și să le susțină afectiv, pentru asta suntem aici, pentru a împărtăși poveștile voastre și a da voce neputinței.

Valențele TCA
Comunitatea Prietenul invizibil este alături de tine. Te așteptăm pe Facebook.

Stiloul este limba gândului

Aceasta este o invitație la a scrie într-o formă terapeutică, dat fiind faptul că scrierea reprezintă un spaţiu de reflexie care susține, activează și alină psihicul. Sinele este un sine narator pe care dacă nu l-am avea pentru a ne povesti istoriile de viaţă l-am inventa.

„Viața este șansa ta de a exprima Sinele în cel mai palpitant și creativ mod cu putință”

Avantajul scrierii terapeutice este transformarea unui moment traumatic în sănătate psihică și fizică, fiind cunoscut faptul că experiențele personale sunt procesate cu ajutorul limbajului. Așezarea sentimentelor pe hârtie este un mod de a recupera ceea ce se credea pierdut și reprezintă primul pas în vindecarea sufletului. Pierderea unei persoane dragi este întotdeauna dureroasă, să vorbești despre această pierdere nu este ușor, dar scriindu-i o scrisoare persoanei care te-a abandonat face ca pierderea să fie mai ușor de suportat și ne permite sa ne continuăm viața și să înțelegem că modul în care noi am trăit evenimentele din trecut reprezintă doar o parte a realității, realitate trăită de către copil dar nu și de către ceilalți implicați.

„Scrisul este un mod de a te apropria de ceea ce nu știai că ști!”

Personal am început să îi scriu tatălui meu. La început scrisorile erau pline de resentimente și reproșuri dar în timp au început să apară amintirile frumoase pe care le-am închis într-un sertar uitat al memoriei. Am înțeles de ce iubesc să conduc, pentru că de fiecare data când mergeam cu mașina mă ținea în brațe și conduceam împreună. Am înțeles de ce iubesc Tae bo, de ce îmi plac ceasurile bărbătești și de ce refuz să vorbesc cu el. Sunt încă pe drum, dar sunt cu un pas mai în față datorită scrierii terapeutice. Şi chiar dacă el nu o să primească niciodată scrisorile mele, ele sunt pentru mine nu pentru el căci poți vindeca sufletul tău dar nu și pe al celuilalt, dacă nu este pregătit să se schimbe.

Iubesc să conduc, mă liniștește să fiu iar în brațele tale
Iubesc să conduc, mă liniștește să fiu iar în brațele tale

Scriind despre un subiect dificil învățăm să controlăm „monstrul”, să ne obișnuim cu situația și astfel aceasta își pierde din forță ocupând mai putin spațiu în gândurile noastre. Scrierea terapeutică este o oportunitate de a fi liber, de a împărtăși secretele și astfel se eliberează energia pe care psihicul o folosește pentru a fugi de realitate. Etichetarea emoțiilor reprezintă trecerea de la analogic la digital, generând o poveste pe care copilul a trăit-o într-un fel dar pe care adultul are acum posibilitatea să o rescrie, având un nou cadru de referință prin care privește lumea. Utilizarea scrierii terapeutice crește capacitatea de exprimare și înțelegere a sentimentelor, gândurilor și reacțiilor într-un mod mult mai profund. Eliberarea pe care o oferă scrisul va permite o eliberare în plan social, o deschidere spre noi experiențe pozitive.

„Stiloul este limba gândului!”

Cu ajutorul scrierii terapeutice transformi monologul vocilor interne într-un dialog în care fiecare voce să aibă dreptul la replică, să fie combătută sau înțeleasă. Folosind capacitatea de a dialoga cu noi înșine pentru a gândii, pentru a înțelege, pentru a descrie sentimentele și trăirile noastre ne ajută să conștientizăm acele idei sau sentimente cărora nu le-am acordat suficientă atenție. Se poate folosi scrierea terapeutică pentru a da voce ruminațiilor, pentru a te învârti în cerc, în jurul acelorași idei și să te întorci în punctul inițial sau poți construi un drum nou, un nou cadru de referință pentru a înțelege mai bine universul tău și lumea în care trăiești.

Exercițiu:

Poți pune în cuvinte emoțiile care te sperie?

Cum să scrii:

  • Urmărește primul impuls, nu gândi.
  • Uită în timpul exercițiului de regulile gramaticale.
  • Nu te preocupa pentru conținut, scrie pur și simplu.
  • Fii cât mai descriptiv, detaliile pot fi importante la recitirea textului.
  • Nu te opri, păstrează mâna în mișcare, pauzele invită la cenzură.
  • Du-te direct la rană și scrie, scrie chiar și atunci când doare, chiar și atunci când plângi.

Încearcă să îți imaginezi viața ca pe o poveste și scrieți ție, cea care vei fi peste 5/10 ani continuând să te comporți la fel, folosind aceleași mecanisme de apărare și de soluționare a problemelor și vezi unde te vei afla peste 5/10 ani, și dacă viața pe care ți-ai imaginat-o este viața pe care ți-o dorești? Dacă povestea pe care ai scris-o nu este ceea ce îți dorești de la viața ta, ai acum ocazia să o schimbi, ai ocazia să îți creezi propria poveste în care tu ești și naratorul și eroul vieții tale. Să scrii despre tine este un mod de a pune ordine în lumea ta, de a te descoperii și de a face terapie, unde tu joci atât rolul de client cât și de terapeut.

„Viața ta se va schimba la un cuvânt de al tău!”

„O femeie frumoasă nu urmează mulțimea, este mereu ea însăși!”

Societatea creează moda, care are o influență directă asupra imaginii corporale punând presiune asupra corpului care trebuie sa fie ideal, pentru a atinge acest ideal ne înfometăm, modelăm și suferim transformări fizice ce duc la crearea unui personalități vulnerabile și influențabile. Imaginea socială a corpului este oglinda epocii și frumusețea corporala a galopat de la ideal la imposibil și acum la distorsionarea imaginii corporale. Dacă ai o greutate mai mare decât „norma estetică” riști să fi considerat respingător și chiar exclus. Astfel că milioane de persoane se găsesc într-o luptă continuă cu cântarul, ce se transformă în anxietate și obsesie pentru a atinge idealul social și a fi acceptat. Mass-media, industria farmaceutică și alimentară întăresc idealul de frumusețe în care femeile, și nu numai, cad victime sentimentelor de inferioritate. Aceste strategii de marketing agresiv le afectează sănătatea fizică și psihică.

Una din manechinele preferate a lui Mary Quant

Faimoasa „mărime 0”/XS impusă de Mary Quant în ani 60 pentru manechinele ei a căpătat treptat putere în fața modelelor senzuale promovate de către industria cinematografică. Astfel fetele au început să slăbească pentru a se conforma acestui nou model pe care inițiatoarea lui îl numea „modelul eternei tinereți” , ajungând să se impună în ani 80 și să atingă punctul culminat în 2000. Calvin Klei s-a unit acestui trend în 90 când Kate Moss care cântărea doar 44 de Kg la o înălțime de 1.77  a devenit imaginea companiei sale.  S-a mers și mai departe ajungându-se la mărimea XXS pentru cele ca V.Beckham și Amy Winehouser cărora pantaloni de la mărimea XS le erau prea mari. Au urmat numeroase fete care dorindu-și un loc în industria modei s-au înfometat pentru a atinge acest „ideal” și numeroase cazuri de tinere care au căzut pradă anorexiei încercând să atingă aceste „standarde” promovate de modă. Pe baza acestor standarde s-a dezvoltat o întreagă industrie a rețetelor de slăbit, suplimentelor alimentare și o explozie de diete care mai de care mai restrictive și miraculoase.

Marimea 0
Mărimea zero promovată pe podium, este cu mult sub standardele de 90/60/90 promovate în concursurile de frumusețe ajungând la 78/51/80

În ultimi ani s-a inițiat o campanie prin care erau respinse manechinele care aveau un indice corporal sub 18,5 dar din păcate puține companii de modeling s-au unit acestei inițiative. Dove s-a alăturat încă din 2009 acestui trend începând să prezinte în campaniile sale publicitare femei cu dimensiuni reale. Numeroase cântărețe și artiste s-au alăturat campaniilor care prezintă corpul feminin real renunțând la photoshop, astfel că Lizzie Miller a acceptat să pozeze goală pentru revista Glamour la cele 80 de Kg ale ei și 1.80 înălțime. Un proiect experimental se desfășoară pe străzile din Londra unde manechinele de plastic din vitrinele magazinelor reprezintă acum femei reale cu dimensiunile corespunzătoare. Se duce o luptă continuă pentru a schimba standardele de frumusețe și încet-încet așa numita „mărimea 0” va dispărea din magazine.

Este adevărat că anorexia nu a luat naștere pe pasarele de modă dar promovarea acestei imagini scheletice a dus la creșterea acestei tulburări. G. Armani declara într-un interviu că:

Este nevoie să defilăm împreună pentru a schimba imaginea socială a corpului!”

Dar în ciuda acestor campanii în lumea modei și nu numai există numeroase personaje care nu vor să renunțe la  această mărime susținând că moda este o iluzie, o lume a viselor și că nimeni nu își dorește să vadă femei rubensiene.

Femei realelizzie-miller

Ideea că orice femeie este frumoasă indiferent de kilogramele ei începe să își facă loc în societatea noastră și în lumea modei unde femeile reale devin protagonistele zilelor noastre. Alătură-te și tu campaniei de promovare a frumuseții reale și postează pe pagina ta o poză cu tine urmată de mesajul

„O femeie frumoasă nu urmează mulțimea, este mereu ea însăși!”