Grafia minții

„Sper că voi putea să îți împărtășesc totul, așa cum nu am reușit cu nimeni altcineva până acum și sper că îmi vei fi de mare ajutor”

Jurnalul intim este o„ grafie a minții”. Un portret involuntar ce recompune din fragmente chipul ignorat al celui care scrie. Aceste însemne, aceste dorințe mărturisite denotă trăsăturile, obiceiurile și actele comportamentale care alcătuiesc personalitatea autorului. Printr-o decupare a sentimentelor personale, a stărilor și a gândurilor se crează un portret psihologic desăvârșit.

Jurnalul intim nu este obiectiv, din contră este o creație conștientă a inconștientului ce se relevă prin momentul „accidentului” între momentele de monotonie ale vieții zilnice. Acest moment al „accidentului” este ideal pentru a fi analizat. Acest autoportret începe să existe de la prima literă așternută pe hârtie din cadrul monologului său confesiv. Impulsul de auto-comunicare întâlnit în paginile scrise este un mod de a lucra conștient sau nu asupra problemelor menționate. Acest spațiu de recuperare al dramei interioare este posibil datorita confesiunilor intime, conflictelor interne și fantasmelor descrise în paginile jurnalului.

„Îți scriu aceste gânduri dragul meu, pentru a face cunoștință cu tine. Pentru că nu te cunosc deloc și ți-am vorbit atât de rar, deși sunt mereu împreună cu tine!”

Jurnalul intim este receptorul involuntar al confesiunilor, ale modificărilor de la o zi la alta sau de la o oră la alta a autorului. Această construcție neintenționată și chiar inconștientă a auto-portretului ajunge să descrie o realitate în care autorul nu se recunoaște, dar de care este obligat să țină seama.

Cum sa îți faci un jurnal terapeutic.

Jurnal alimentar

Se rezervă două pagini pentru fiecare zi dintr-un caiet obișnuit. Pe pagina din stânga notați tot ce mâncați și beți în acea zi. Tot pe această pagină se trec și episoadele de alimentație compulsivă, inclusiv cantitatea și calitatea alimentelor consumate, vărsăturile provocate sau laxativele folosite, dacă este cazul. Este important să scrieți ora și data. Pe pagina din dreapta se vor nota gândurile și sentimentele din momentele când mâncați normal dar și din perioadele  compulsive. Notarea aspectelor alimentare ajută la conștientizarea deprinderilor alimentare precum și circumstanțele în care apar  comportamentele  compulsive și  de compensare. Se notează gândurile și sentimentele personale care conduc la comportamentul disfuncțional, aspectele pozitive sau negative din cursul zilei, conflictele care pot genera episoadele compulsive și persoanele care au putut contribui la creșterea anxietăți.

Beneficiile jurnalului

  • În primul rând te va ajuta sa îți creezi o rutină zilnică. Este un exercițiu bun de a pune ordine în gânduri, de a organiza mintea și a exersa calitățile tale de scriitor.
  • Este un mod productiv de a petrece timpul liber care te va ajuta mai târziu  și va dezvolta capacitatea de auto-reflexie. Pentru că atunci când vine vorba de jurnalul tău, creezi un moment în care poți fi tu cu tine, liber de măștile sociale.
  • Este un mod de a îți revizui comportamentul și de a îți schimba credințele.
  • Îți oferă capacitatea de a procesa evenimente cărora nu le-ai dat importanță. Acest mecanism este foarte important pentru a îți vindeca sufletul, căci în momentele de rătăcire nu ne putem baza doar pe amintirile noastre.
  • Scriind ce s-a întâmplat în cursul zilei te ajută sa te liniștești și să înțelegi mai bine cele petrecute.
https://www.facebook.com/zestresispirit?fref=ts
Foto by Zestre și spirit

Nu există  un mod corect de a ține un jurnal, important este să ai un spațiu al tău, în care să vorbești cu tine, în care să îți exprimi sentimentele și gândurile în forma cea mai liberă posibilă. Este adevarat că un jurnal scris de mână este în primul rând un mod de a descărca tensiunile acumulate. Dar dacă îți este frică de privirile străine îți poți crea un spațiu al tău virtual sau un jurnal în calculatorul tău. Atenție însă, va trebui să îți faci o copie de siguranță pentru a nu pierde toate amintirile din cauza unui accident. Frumusețea unui jurnal virtual consta în maniera diferită de a înșira gândurile cu ajutorul tastelor. Adesea îmi las degetele sa scrie fără să mă controlez și sunt surprinsă de conexiunile pe care mintea mea le face în fața calculatorului. Vei ști că jurnalul tău lucrează pentru tine atunci când îl vei reciti și vei exclama: „Nu, aceasta nu sunt eu !”

„Viața ta se va schimba la un cuvânt de al tău!”

„Nu sunt alcoolic, eu sunt nealcoolic!”

Abuzul și dependența de alcool oscilează între 2-6% în cazul anorexiei restrictive și crește până la 50% atunci când ne referim la pacientele diagnosticate cu bulimie. În cazul pacientelor cu bulimie predominantă este imaginea corporala spre deosebire de pacientele dependente de alcool care au o problemă în recunoașterea sentimentelor; în ambele cazuri s-a regăsit sentimentul de nemulțumire personală, nesiguranță, tedinţa de regresie la ani preadolescenți, așteptări mari de la propria persoană și o rezistență în a menține relațiile apropiate. S-a ajuns la definirea „personalități adictive” comune pentru aceste două tipuri de paciente caracterizate prin pierderea controlului și compulsia obsesivă pentru aliment sau băutură. Lacey introduce termenul de „personalitate multi-impulsivă” bazându-se pe coexistența abuzurilor multiple de substanțe ce ar putea fi relaționate cu eșecul în ceea ce privește controlarea comportamentului impulsiv.

În cultura actuală alcoolul este prezent în viața noastră de la botez până la moarte, în toate sărbătorile, evenimentele sportive sau orice alte circumstanțe pe care le udăm din belșug cu licoarea  lui Bachus. Relația cu alcoolul este ca o întâlnire metaforică cu moartea „A băut până a căzut lat! E dus! E mort de beat!”, după care totul se șterge, trecutul și viitorul dispar, pentru a învia după o noapte de somn sub propria privire devalorizantă.

Nu sunt alcoolic, eu sunt nealcoolic!”

Negarea este primul element prezent în comportamentul dar și în cuvintele alcoolicului, el este absent mare parte din timp de la viața lui. În interiorul lui se duce o luptă între cele două forțe binele și răul, des auzim :„E un om extraordinar dacă nu ar bea!”

Întâlnirea inițiatică cu alcoolul poate veni pe mult căi, de la anturaj, dorința de a fi altfel, până la mediul familiar. Atunci când singurul mecanism de a face față greutăților vieții în familia ta de origine este alcoolul, cu siguranță copil fiind vei adopta acest mod de rezolvare al problemelor, fie ele supărări, bucurii sau momente de neputință. Vei regăsi în alcool acel prieten care nu te lasă la greu, care îți este mereu aproape și vei crea o relație specială cu acea parte din tine care îți dă puterea să treci peste orice, să muți munții din loc. Este modalitatea prin care Eul încearcă să se debaraseze de acele părți mute, de acest teritoriu dureros pe care refugiul în alcool îl compensează.

„Mă ascundeam de dragoste și eram agățat de modul meu de funcționare derizoriu, băutura era singura certitudine din viata mea!”

Alcoolul

În rândul adolescenților și nu numai pare singura distracție existentă, se întâlnesc pentru a bea și nu pentru a fii împreună, băutorii sociali îi întâlnești pe toate terasele. Ce prileji mai bun să bei o bere decât o întâlnire cu colegii.  În cluburi se fac concursuri de băut, tinerii sunt încurajați să doboare recorduri de shot-uri pentru a primi cadou o sticla de alcool, un astfel de concurs s-a sfârșit vara trecută cu moartea unui tânăr de 20 de ani după ce a băut 30 de shot-uri de tequila și a câștigat sticla mult visată. Prietenii l-au dus acasă. De dimineață tatăl său  l-a găsit mort în pat. Nimeni nu a fost tras la răspundere, pentru că vina nu era nici a companiei care oferea premiul, nici a clubului, nici a organizatorului și nici a prietenilor care l-au încurajat să participe la concurs. Vina a fost a lui, că nu a știut când să se oprească și nu a evaluat corect situația și cantitatea de alcool consumată. La aceste concursuri femeile beau pentru a se menține la același nivel cu bărbații dar ele merg un pas mai departe și transformă alcoolismul primar într-o formă de tulburare de comportament alimentar ele refuză să se oprească atunci când nu mai pot și își provocă voma pentru a ține pasul cu băieții din grupul lor. Această nouă tulburare le afectează percepția despre capacitatea lor de control și întărește negația comportamentului „nealcoolic”.

Există un test de patru întrebări care te poate ajuta să înțelegi dacă tu sau un apropiat al tău are o problemă cu alcoolul:

  1. S-a întâmplat să bei la prima oră a dimineții pentru a te simții mai bine?
  2. Te-ai gândit că este cazul să renunți la băutură?
  3. Te-ai simțit vinovat din cauza consumului de alcool?
  4. Te deranjează remarcile prietenilor asupra cantități de alcool pe care o consumi?

Dacă răspunsul este afirmativ la două dintre întrebări atunci ai o problemă cu alcoolul, dacă răspunsul este afirmativ la toate întrebările atunci ești dependent de alcool. În ambele cazuri ar trebui să cauți ajutor de specialitate pentru a recupera controlul asupra vieții tale.

Ai o problema cu alcoolul atunci când:

  • ești incapabil să te oprești la un singur pahar de băutură, oricât de specială ar fi ocazia;
  • simți nevoia să bei pentru a te calma într-o situație stresantă, acesta fiind singurul mod de a face față stresului și anxietăți generale;
  • când adevarul, despre cantitatea de alcool consumată, este prea rușinos pentru a fii împărtășit în mediul tău social;
  • când apare toleranța la alcool și simți nevoia de a crește cantitatea pentru a obține același efect.

Etapa oglindirii, de la individualizare la anorexie

Etapa oglindirii, descoperirea oglinzii și a descoperirii corpului este un moment foarte important, noțiunea de individualizare decurge din experiența oglinzii. Această etapă se desfășoară în două stadii distincte în viața omului. Lacan a vorbit de etapa oglindirii la copilul mic iar acum se vorbește din ce în ce mai mult de etapa oglindirii la adolescenți în ceea ce privește TCA.

Primul stadiu se produce între 4-6 luni, prin apariția altcuiva, imaginea unui copil în oglindă, căci la început copilul ignoră că aceasta este imaginea sa, dacă nu este manageriată de mamă sau de altă persoană în care copilul are încredere riscă să creeze o neconcordanță între imaginea corporală și schema corporală. Dolto povestește despre un caz de schizofrenie la o fetiță de doi ani, la care părinții nu au fost prezenți să gestioneze această experiență, copilul fiind lăsat cu o bonă într-o cameră de hotel cu multe oglinzi și suprafețe  reflectante. Autoarea emite ipoteza că etapa oglindirii ar pute fi și motivul retragerii copiilor cu autism. Experiența oglinzi oferă copilului șocul de a înțelege că imaginea sa corporală nu este totală, această nepotrivire duce la descoperirea că imaginea sa inconștientă a corpului  nu este autentică. El „se vede” pentru prima oară, chiar dacă a simțit diferite părți al corpului, a privit îndelungat mânuțele și piciorușele, el nu și-a văzut chipul și nici întregul corp niciodată.Etapa oglindirii

Din acest moment el nu mai poate să se confunde cu celălalt, nici cu fantasmele narcisice care îl făceau să se imagineze așa cum își dorea. Apare diferența de la „Sunt o mașinuță!” la „Mă joc de-a mașinuța! ” Narcisismul este garant al coeziunii, apără relația subiectului cu Eul personal, ne apără cu privire la pierderea iluziilor referitoare la corpul nostru, chipul nostru, puterea noastră.

Experiența oglindirii este cea care ne învață să ascundem față de ceilalți și față de noi ceea ce simțim, spre deosebire de orbii congenitali care nu au această experiență și pe chipul cărora se citesc sentimentele lor.Ei ne fiind conștienți că acestea se văd.

„Atâta timp cât îți ascunzi emoțiile te îndepărtezi de tine și de ceilalți și singurătatea ta crește proporțional”

În  adolescență are loc al doilea stadiu al oglindirii, atunci când copila trebuie să integreze din nou imaginea de femeie pe care o vede în oglindă cu imaginea de copil din ochii părinților și chiar cu imaginea ei inconștientă de copil. Astfel că în adolescență se regăsește în fața unui corp fragmentat, un corp care de cele mai multe ori pare străin, un corp voluptos, care nu corespunde cu schema ei corporală. Aici mama joacă un rol important în acordarea permisiunii de a fi femeie, dacă această permisiune întârzie să apară adolescentul va prelua controlul asupra corpului său prin restricționarea alimentației ajungând în paradoxul TCA în care ei cred că dețin controlul, acolo unde toată lumea îi acuză că au pierdut controlul.

Este oare un mod de a împiedica creșterea? căci restricționându-și alimentația pierd formele feminine și chiar menstra. Este oare anorexia o formă de apărare împotriva conceptului de a fi femeie, de idealul matern și de naștere?

Adolescenții recurg la oglindă pentru a se regăsi, pentru a nu se pierde complet, vizând realizarea dorinței lor, crează un zid între ei și lume. Absența experienței cu feminitatea și absența experienței de a se comporta cu băieții o va împiedica să placă, în proprii ochi și în fața oglinzii. Relația cu tata în această perioada fie capătă o complexitate afectivă fie dimpotrivă o fugă față de acesta.

Etapa oglindirii

Exercițiu: Obiectivul este să integrăm și să ne acceptăm așa cum suntem. Așezați în fața oglinzii repetați această mantră: „ Mă accept și mă aprob așa cum sunt!”, apoi realizează o respirație profundă și observă ce simți, cum reacționează corpul tău.  Este indicat să notăm în jurnal credințele, sentimentele sau gândurile care nasc din acest exercițiu. Pot exista părți ale corpului care îți plac și care nu, exercițiul presupune să îți accepți și să integrezi acele părți care nu îți plac, să recunoști necesitatea acelei părți pentru buna funcționare a organismului și să îți canalizezi energia și dragostea pentru acea zonă a corpului tău. Acum transformă toate frazele negative pe care le-ai spus/scris despre tine în fraze pozitive, respiră și observă ce simți și ce s-a schimbat. Astfel prin  acest exercițiu și cu ajutorul respirației vei schimba credințele.

Rolul mamei în formarea imaginii corporale

În ultimi ani accentul se pune din ce în ce mai mult asupra imaginii corporale, s-a creat o legătură între imaginea de succes, fericire și o siluetă perfectă. În cazul TCA persoana proiectează o „imagine corporală sănătoasă”, simbolizată prin cuvânt, reprezentări grafice (colajele pe care le construiesc cu imaginea ideala la care își doresc să ajungă) și fantasme. Alimentul substituie plăcerea pierdută de corp la corp, atingerea mamei, mirosul corpului matern. Refuzul alimentației poate fi refuzul de a intra în relație cu mama. O astfel de persoană poate să nu își fi structurat o imagine corporală în cursul dezvoltării schemei corporale. Schema corporală este o realitate de fapt, este trăirea noastră în contact cu lumea fizică. Atingerile organice precoce pot tulbura schema corporală datorită interpretării relațiilor și pot modifica imaginea corporală. Schema corporală delimitează individul ca reprezentat al speciei, este aceiași pentru toți, fiind interpretul activ sau pasiv al imaginii corporale. Imaginea corporală este proprie fiecărei persoane, ea ține de subiect și de istoria lui, este „sinteza vie a experienței noastre emoționale”.

Pentru a înțelege mai bine diferența dintre schemă și imagine corporală am să vă redau un fragment din Dolto: care povestește că în cursul ședinței o fetiță i-a desenat o vază cu flori frumoase și colorate dar când a apărut mama în cabinet și analista a discutat cu mama, fetița a desenat într-un colț un minuscul ghiveci cu flori ofilite. Putem observa diferența imaginii corporale resimțită de fetiță în absența și prezența mamei. Schema corporală nu era afectată de prezența mamei dar imaginea corporală  era afectată de reprezentările fetiței proiective și de relația dintre cele doua.

Orice copil trebuie să ajusteze permanent fantasma derivată din trecut la experiența prezentului. Această ajustare permanentă însoțește dezvoltarea continuă a schemei corporale, la nivelul imaginii corporale fiind vorba de dorință nu de trebuință. Prin intermediul cuvântului dorințele împlinite se organizează în imagini corporale, amintirile au puterea de a influența zone ale schemei corporale.

Mama are rolul de a  media, prin cuvânt, relația copilului cu imaginea corporală, de ea depinde să îi ofere valoare sau să îi  ignore dorințele timpurii ale copilului. Asta înseamnă că procesul de elaborare a imaginii corporale este mediat de cuvânt dar și atribuirea și imitația joacă un rol important. Grija ,atenția, căldura, vocea și vorbele mamei crează această legătura, char dacă aceasta este întreruptă pentru puțin timp copilul știe că o va regăsi, creând astfel un mediu securizat pentru dezvoltarea lui. Imaginea corporală se crează prin relația simbolică de îngrijire dar nu trebuie excluse nici momentele ludice care contribuie la buna dezvoltare a copilului. Copilul nu face altceva decât să imite ceea ce vede și să se identifice cu cei care îl îngrijesc. Astfel se formează Eul ideal al copilului, modelul invidiat, cu care vrea să se identifice. Imaginea corporală se elaborează ca o rețea de securitate prin limbaj cu mama. Dar această rețea nu permite individualizarea copilului cu privire la corpul său, el și mama rămân uniți, ea fiind liniștea, bucuria și durerea lui. Individualizare se produce mult mai târziu în etapa oglindirii.

Percepția propriei valori este un cadou pe care îl facem copiilor noștri. Auto-percepția îi oferă siguranță, îl ghidează în experiențele viitoare și îl conduce spre comportamente sănătoase protejându-l de influențele externe.

Un exercițiu bun de conștientizare a influenței pe care o exercităm asupra copiilor noștri mi se pare campania demarată de Dove Legacy , pentru că încrederea, frumusețea și percepția despre imaginea ta corporală o transmiți copilului tau

Tu ce moștenire îi lași copilului tău ?

Dieta cu apă sau Potomanie

Acum cu valul de caniculă anunțat, medici recomandă consumul de apă de 1,5-2 litri pe zi. Se știe că fără hrană poți trăi aproape 30 de zile dar fără apă doar câteva zile. Consumul de apă este esențial pentru organism, constituie faza continuă a organismului, suportul vieții. Deși apa nu are rol energetic, nici plastic și nici bio-catalitic ea este esențială pentru organism, toate procesele vitale și metabolice ale organismului au loc în mediul apos. Apa totală corporală reprezintă 50-70% din greutatea corpului, ea variază în funcție de vârstă, sex și masa slabă. Apa corporală este repartizată în compartimentele extracelulare (plasma sanguină și lichidul interstițial) și intracelulare. Căldura mare facilitează procesul de evaporare al apei din corp prin procesul de transpirație dar acesta are rol în termoreglarea organismului. Un deficit de volum de apă poate provoca creșterea concentrației de sodiu în sânge, deshidratarea pielii și tahicardie.

Dar dacă ingestia de apă depășește cantitățile recomandate, iar persoana o face într-un mod obsesiv și fără să simtă o sete autentică atunci vorbim de potomanie. Potomania afectează în principal persoanele preocupate de aspectul fizic care cred că a bea apa este sinonim cu a slăbi.  Persoanele afectate de potomanie le este greu să se abțină, resimt o tensiune înainte de a bea apă și după se simt eliberate, satisfăcute. Chiar dacă tulburarea nu este inclusă în DSM ea poate fi încadrată la TCA. Apa este fundamentală pentru supraviețuirea oricărui organism viu dar când consumi intre 5-8 litri de apă pe zi riști sa îți dereglezi funcționarea corectă a organismului.

La nivel biologic, hipotalamusul este cel care are rolul de a regulariza nevoia de apă și de a emite semnalele necesare de sete când cantitatea de apă necesară organismului scade. O dereglare la nivel de hipotalamus poate determina așa numita potomanie neurologică, dar experți sunt de acord că aceasta este destul de rară și astfel asociază această tulburare de comportament cu probleme psihologice și cu tulburări ale personalități ca în cazul TCA.

Există diferiți factori care pot conduce la apariția patologiei:

  • dieta cu apă, ține cont că nici un regim care promite o pierdere mai mare de 5% din greutatea ta corporală în primele trei luni nu este un regim sănătos;
  • existența unei boli renale cronice, rinichii mențin constante volumul și compoziția lichidelor corporale;
  • existența unui tip de diabet, căci excesul de sete este unul din simptomele în cazul diabetului insipid;
  • existența unei anorexii nervoase, în acest caz pacientul fie bea apă pentru a umple golul din stomac și a evita consumul de calorii fie în cazul unui control pentru a păcăli personalul medical înaintea unei consultați și a lua în greutate;
  • când folosim antiinflamatori, medicamente pe baza de litiu și diuretice în exces.

Excesul de lichide nu provoacă  hiper-hidratarea ci alterează funcționarea rinichilor și a homeostazei, poate genera simptome variate de la contracția involuntară a mușchilor la oboseală; consecințele directe a diluări sodiului și potasiului în sânge  sunt  stările de amețeală, durerea de cap, paralizie; nivelul scăzut de sodiu afectează funcționarea corectă a creierului; nivelul scăzut de potasiu modifică ritmul cardiac și poate provoca insuficiență cardiacă, letargie, convulsii, stare comatoasă și moarte.

Este important să păstrăm un echilibru între cantitatea de apă ingerată, necesarul de apă zilnic al organismului și temperatura mediului ambient. Ideal ar fi ca dimineața să îți începi ziua cu un pahar de apă, cafeaua sau ceaiul au un efect diuretic și elimină apa din organism. Amintește-ți să te hidratezi pe toată perioada zilei iar dacă ești una dintre persoanele care nu bea suficientă apă, ține în permanență o sticluță de apă lângă tine,inevitabil vei bea apa că să scapi de căratul ei. Evită să cazi în exces și să faci din asta o obligație, bea atâta apă câtă îți cere organismul. Ultimul pahar de apă ar trebui băut seara înainte de culcare, te va menține hidratat pe toată durata nopți. Nu uita că dacă ai un stil de viață echilibrat și consumi suficiente fructe și legume, organismul nostru este pregătit să extragă apa din aceste alimente și să își asigure necesarul zilnic. Așa că în ceea ce privește consumul de apă cel mai mare specialist ești tu, corpul tău știe când are nevoie de apă și îți semnalează imediat. Senzația de sete apare imediat ce ai pierdut 1% din necesarul organismului pentru o bună funcționare. Nu îți rămâne decât să îți asculți corpul.

„Precum apa inima ți-o răcorește, așa și învățătura mintea ți-o limpezește”.

Hiperfagia, boala secolului

Hiperfagia sau mâncatul compulsiv se caracterizează prin episoade de mâncat compulsiv depășind gradul de confort sau de sațietate al individului și spre deosebire de bulimie nu apar comportamente de compensare.  Indicatorii principali cuprind: mâncatul foarte repede, a unor cantități foarte mari de mâncare, fără sa îi fie foame, ascunderea comportamentului și abuzului de alimente față de familie, sentimente de vinovăție și chiar episoade de depresie după mâncatul compulsiv.

Conform DSM. episoadele de mâncat compulsiv trebuie să survină cel puţin de 2 ori pe săptămână timp de minim 6 luni pentru a fi diagnosticați cu hiperfagie, dar acesta nu este un criteriu esențial pentru că persoanele afectate de această tulburare nu sunt conștiente de pofta lor și nici de alimentele ingerate. Recomandat în aceste cazuri este menținerea unui jurnal alimentar pentru a conștientiza episoadele de mâncat compulsiv și aș nota cantitatea și calitatea alimentelor.

Lipsa de control în ingestia de alimente duce de cele mai mult ori la obezitate, persoanele care se luptă cu această tulburare au ținut numeroase diete dar din diferite motive revin la comportamentul obsesiv. Paternul comportamental influențează viața socială a individului, viața laborală și viața psihică, fiind incapabili de a se simți bine cu ei înșiși, având sentimente de ruşine, dezgust pentru imaginea corporală, depresie și anxietate.

Hiperfagia este prezentă cu prevalență la băieți cu vârste între 6-10 ani. Această tulburare de comportament alimentar se dezvoltă în cadrul familiilor hiper-protectoare care acordă o atenție sporită meselor bogate, devenind o tradiție în cadrul familiei. Copiii se bucură de toate aceste alimente de confort și se simt datori să devoreze dragostea oferită, sub forma alimentelor, de către familie. Combinația cea mai nefavorabilă pentru acești copii vine de la o mamă anxioasă și posesivă și de la un tată absent. Între adolescenți hiperfagia se instalează la sfârșitul etapei pe fondul eșecurilor emoționale și sociale.

Am împărțit persoanele cu acest tip de comportament în trei subtipuri:

Pofticioșii
„Pofticios nevoie mare, mereu cere de mâncare”
  • Pofticioșii, sunt acele persoane care chiar dacă au terminat de mâncat și mai văd ceva apetisant nu își reprimă pofta și continuă să guste. Ei pot fi genul care nu mănâncă nimic toată ziua dar gustă încontinuu. Meseriile de risc sunt reprezentate de cei care lucrează în alimentație publică ca bucătari, cofetari, ospătari, vânzători cu amănuntul. Fraza lor preferată este „Nu am mâncat nimic toată ziua!”, chiar dacă au depășit consumul caloric recomandat. Pentru ei menținerea unui regim alimentar este o misiune imposibilă, în aceste cazuri se recomandă păstrarea celor două zile de post, nu în sens biblic, în sensul de a avea două zile cu un aport maxim de 800 de calorii/zi pentru a forța organismul să ardă din depozitele de grăsime.
Mâncătorii emoționali
„Gastronomia este arta de a folosi hrana pentru a crea fericirea, ea nu este fericirea”
  • Mâncătorii emoționali, sunt reprezentați de persoanele care pe fondul stresului consumă cantități mari de alimente, încercând să umple „golul”, alimentul fiind modul lor particular de a face față situațiilor stresante. Ei își pot controla pofta de mâncare atâta timp cât învață alte mecanisme de a face față stresului. Indicate pentru ei sunt ședințele de psihoterapie și grupurile de suport care să le ofere confortul emoțional, oferit până atunci doar de alimente.
Gurmanzii
„Gurmandul trebuie să fie un ecologist căci fără o ecologie corectă se va pierde savoarea”
  • Gurmanzii, sunt acele persoane care consumă la o masă necesarul caloric zilnic, mesele lor depășind 2.500 de calorii. Apetitul nemăsurat al gurmandului are legătură directă cu secreția de leptină care are rolul de a transmite către sistemul nervos senzația de sațietate. Acestor persoane li se recomandă consumul de carbohidrați cu eliberare lentă menținând astfel senzația de sațietate pentru mai mult timp.

Pentru a păstra un echilibru în organism trebuie să introducem un sistem de balansare între substanțele nutritive și consumul de energie, trebuie să fim conștienți că nici un regim alimentar care îți oferă o pierdere în greutate mai mare de 5% din greutate corporală, în primele trei luni, nu este un regim indicat.

 „Manâncă până la o treime din capacitatea stomacului tău”

Acceptă rușinea ta ca parte a condiției umane

„Omul căruia îi este rușine ar dori să vorbească, să mărturisească faptul că este prizonier, dar dacă va vorbi vinovăția îl va cuprinde că v-a atras în necunoscut”.

Ne este ușor să împărtășim bucuria, fericirea și chiar tristețea persoanelor apropiate. Dar cine ar dori să fie complice la sentimentul de rușine? Nu putem vorbi în public de gândurile noastre, de fantasmele cele mai negre căci ne-ar afecta imaginea socială. Vina apare atunci când nu poți să te accepți pentru greșelile reale sau ireale, când nu poți să te ierți pentru că uneori greșești, când nu poți să te iubești.

„Omul care se rușinează ține un secret dureros, pentru a nu îl tulbura pe cel  iubit”.

Ca să evite disprețul și ca să se apere pe el însuși, el știe că gestul lui, comportamentul lui nu e „normal”. Această otravă este dificil de împărtășit căci presupune o deschidere a sufletului față de ceilalți, o expunere la critică și la prejudecățile socio-culturale. În lumea intimă a celui care îi este rușine locuiește un observator ce strigă: „ Ești jalnic, tu ești singurul vinovat!” și astfel aranjăm strategi costisitoare de ispășire, de autopuniție, de evitare și de ascundere.

Tulburările de comportament alimentar sunt cele mai vizibile atunci când vine vorba de rușinea corporală și a imaginii corporale. Sentimentul de securitate și acceptare a corpului se dobândește în primi ani de viață.

Vindecarea rușinii

  1. Rușinea ajunge să se identifice cu identitatea persoanei și cum rănile sunt adânci este nevoie de răbdare și timp pentru a te simți mai bine. Nu putem începe să ne iubim de la o zi la alta căci nu am ajuns aici în doar o zi, este nevoie de muncă pentru a începe să te accepți, să te respecți și să începi reconstrucția auto-stimei. Dacă te grăbești riști să mai adaugi o cărămidă la castelul rușinii tale, numărând un alt eșec pentru care să te simți vinovat.
  2. Conștientizarea rușinii este un alt pas foarte important, știm cu toți că atunci când cineva se înroșește acesta simte rușine dar același sentiment îl trăiești și atunci când te îndepărtezi de ceilalți, când te retragi fizic sau emoțional din lume și când asculți de gândurile repetitive, în special cele critice la adresa ta.
  3. Cunoașterea mecanismelor de apărare pe care ți le-ai creat pentru a face față rușini. Poate că ai să le recunoști imediat sau poate că ai nevoie de timp să înțelegi că acestea sunt mecanismele tale de a face față rușinii sau poate ai dezvoltat altele decât cele enumerate mai jos. Important este să te întrebi de ce reacționezi așa într-o situație anume și să înțelegi că aceste mecanisme te ajută să te protejezi de durerea provocată de gândurile și sentimentele de rușine.
  • Cel mai des răspuns în fața rușinii este negarea, negarea anumitor momente din viață care ne trezesc sentimentul de rușine: „Neg că am o problemă cu alcoolul pentru a nu fi considerat alcoolic!”, „Neg că dorințele mele sunt importante pentru a nu părea egoist!”, „ Neg că am o problemă pentru a nu îi îngrijora pe ceilalți!”
  • O altă formă este evitarea altor persoane și chiar retragerea din social: „Mă îndepărtez de ceilalți pentru ca îmi este frică de ce o să gândească despre mine!”, „Mă îndepărtez pentru că ma simt diferit și ne la locul meu!”.
  • Perfecționismul este un alt mod de a ascunde rușinea, încercând să fi perfect în tot ceea ce faci: „Destul de des nu spun nimic pentru că îmi este rușine să nu spun o prostie și să par stupid!”, „Îmi doresc ca totul să fie perfect și îmi este rușine dacă cineva observă ceva ne la locul lui!”
  • Aroganța și furia față de ceilalți reprezintă tot mecanisme de apărare împotriva rușini, comportându-ne cu superioritate îi desconsiderăm pe ceilalți pentru a evita eventuale momente de umilire din partea lor: „Mă enervez pe persoanele care îmi spun cum să mă comport pentru că îmi este rușine că nu știu ce trebuie să fac!”, „Îi critic pe alți pentru a nu mă gândi la defectele mele!”
  • Exhibiționismul, expunând comportamentul de care ne rușinăm încercăm să îi convingem pe ceilalți că nu ne deranjează și că suntem ok cu situația dată: „Mă comport că și cum aș fi orgolios de ce am făcut când în realitate îmi este rușine!”

4. Acceptă rușinea ta ca parte a condiției umane, trebuie să acceptăm rușinea noastră înainte de a o putea schimba, nu o putem face să dispară și nu o putem îndepărta cu forța. Încearcă să te împaci cu rușinea ta pentru că ea este doar o altă parte din tine, cu toți ne-am simțit rușinați la un moment dat. Trebuie să respectăm fiecare parte din noi, chiar și rușinea noastră pentru a descoperi amorul propriu.

„Respect și apreciez rușinea pe care o am, cu toate că adesea ea îmi provoacă durere. Știu că face parte din mine, dar și eu sunt om și am dreptul de a fi fericit, sunt valoros și am dreptul să fiu tratat cu respect, onoare și demnitate de persoanele ce mă inconjoară și de către mine însumi. Niciodată nu am sa mai trăiesc o viață plină de rușine.”