Bigorexia sau Complexul lui Adonis

Bigorexia sau Dismorfia musculară este o preocupare obsesivă pentru aspectul fizic și o deteriorare a schemei corporale. Bigorexia nu este recunoscută de către comunitatea medicală internațională dar ea are la bază același principiu ca anorexia nervoasa în ceea ce privește imaginea corporală deformată, mai este denumită și anorexie inversă.

Este mai întâlnită între bărbați, care prin exerciții fizice, suplimente și injecții cu steroizi își doresc o creștere a masei musculare ajungând la un aspect supradimensionat, punându-și viața în pericol. În psihologia medicală mușchii reprezintă motorul, dorința și voința de realizare. Problemele musculare arată lipsa motivației de a acționa, teamă sau un blocaj, dar în cazul acestor tineri car își doresc o creștere a masei musculare putem vorbii la început tocmai de o motivație foarte puternică pentru a depăși unele traume suferite în copilărie, în care nu au avut posibilitate de a acționa sau de a controla situația.

  • Membrele superioare sunt corelate cu capacitatea de a acționa asupra lumii, de a fi creativ de a avea controlul asupra situației. Problemele la acest nivel pot sugera o lipsă de control și incapacitatea de a renunța la ceea ce am apucat, aceasta este prima zonă care suferă în cazul bigorexiei, prin dorința de a avea zona membrelor cât mai dezvoltată până la pierderea controlului.
  • Umerii sunt corelații cu capacitatea noastră de a suporta greutățile vieții, de a ne lua responsabilități poate chiar prea mari, de aici și expresia „ pe umeri lui stă toată greutatea lumii”. Problemele la acest nivel pot sugera că nu ne simțim susținuți în activitatea noastră sau că există un obstacol care ne împiedică să acționăm.
  • Brațul este corelat cu ideea de putere și autoritate, dificultățile la acest nivel denotă rigiditate în gândire și sentimente de nulitate, imposibilitate de a se realiza pe plan social sau familiar.

Dintre cauzele posibile amintim batjocura suferită în copilărie, lipsa de armonie în familie, influența negativă a mass-mediei care își lasă amprenta nu doar asupra corpului feminin ci și asupra imaginii sociale a bărbatului modern. Bigorexia îi afectează în special pe culturiști care pierd controlul, pe baza creșteri nesiguranței asupra aspectului fizic și dorinței de a fi cel mai bun, cel mai mare. Se forțează pentru a atinge perfecțiunea astfel creând o imagine distorsionată a corpului, ajungând la distrofie. Aceasta este definită ca stare patologică ce constă în alterarea structurii  țesutului în urma tulburărilor de nutriție. Este deci o tulburare de comportament alimentar, aceste persoane acordă o atenție deosebită alimentației, dorind să elimine grăsimea și să își crească masa musculară în mod rapid, petrec multe ore în oglindă și fac antrenamente cu greutăți în mod obsesiv.

Efectele negative ale acestui tip de TCA sunt: microtraumatisme și traumatisme ale tendoanelor, ligamentelor și mușchilor; incapacitatea de a se relaxa; abuzul de droguri și steroizi; fluctuații ale libidoului și  chiar impotență; hipertensiune arterială; oprirea din creștere la copii; insomnii; depresie și comportament suicidal. Este necesar o colaborare între specialiști pentru a putea creea un tratament eficient (psihoterapie, nutriție și chiar tratament farmacologic)

Anunțuri

De la diabet la diabulimie, un singur pas

La origine termenul de diabet provine din grecescul „diabetes” care înseamnă „a arunca prin și a trece prin”  astfel zaharul trece prin organism și este eliminat prin urină. Dr. D. Dragoș propune, pentru a înțelege boala, înlocuirea zaharului cu iubire, astfel diabeticul devine o persoană care are nevoie de iubire și care este incapabil de a o prelua, de a o lăsa să pătrundă în el.

Diabetul poate indica o stare de tristețe profundă, trăită inconștient de cel care consideră că nu primește dragoste suficientă de la ceilalți sau că nu merită iubirea și afecțiunea lor. Este posibil ca persoana să considere că altcineva i-a furat iubirea pe care el o merită prin apariția unui copil sau a unui partener de viață nou.  În cazul copiilor diagnosticați cu diabet s-a demonstrat că apariția boli are legătură directă cu o perturbare a relațiilor familiale (divorț, separare) iar în cazul diabetului declarat la maturitate are legătură directă cu partenerul de viață și problemele relaționate cu acesta.

Studiile psihanalitice arată că pacientul cu diabet prezintă un conflict fundamental legat de procurarea hranei și acestea se reflectă în tendințele exagerate de incorporare oral-agresivă, prin înlocuirea iubirii și a afecțiunii cu dulciuri și prăjituri. Pe termen scurt dulciurile acoperă lipsa iubirii, resimțită de către individ, dar pe termen lung aceste alimente de confort reprezintă un factor decisiv în apariția diabetului.

Diabeticii cu debut juvenil pot prezenta trăsături la limita personalității schizoide, manifestă reacții depresive sub tensiune,  au tendința să se distanțeze de probleme sau să le nege, prezintă tendințe ambivalente de la anxietate, neliniște și grabă până la dorința de liniște și nevoia de securitate. Sunt caracterizați de lipsa prețuirii de sine, se simt neiubiți și resping orice formă de iubire care li se oferă.

Există două tipuri de diabet: în primul caz pancreasul nu produce suficientă insulină; în al doilea caz celulele nu mai răspund la insulină. În ambele cazuri în sânge se acumulează cantități mari de glucoză, care nu pot fi transformate în energie.

Conform studiilor americane 30% dintre femeile diagnosticate cu diabet de tipul I își scad voluntar doza de insulină pentru a evita luarea în greutate, astfel apare o nouă tulburare de comportament alimentar numită diabulimie. Această condiție poate fi declanșată de necesitatea diabeticilor de a fi în control permanent asupra alimentelor ingerate, asupra greutății corporale și controlul zilnic al glicemiei.

Diabulimia apare la adolescentele, care în urma injecțiilor de insulină iau în greutate. Pentru a evita creșterea în greutate recurg la metode purgative, exerciții fizice în exces, utilizarea de laxative și restricția voluntară a dozei de insulină recomandată.

Dintre simptome amintim: urinare în exces, sete, apetit alimentar crescut, nivel ridicat al glicemiei în sânge (mai mult de 600), oboseală și incapacitatea de a se concentra, pe termen scurt; pe termen lung insuficiență renală, orbire, probleme cu inima și chiar moartea adolescentei.
Recuperarea este posibilă prin abordare interdisciplinară cu ajutorul nutriționistului în crearea meniului, psihologului în creșterea auto-stimei și crearea unei imagini de sine corecte și a diabetologului.

„ Nu există boală de care nu ne-ar vindeca o lacrimă ce ar începe să cadă”

Drunkorexia

Drunkorexia a  fost definită, în 2002 de către Burke, Cremeens și Vali-Smith, ca
modalitatea de a compensa numărul de calorii din alimentație cu
caloriile obținute din consumul de alcool pentru a nu lua în greutate,
este o tulburare de comportament ce combină anorexia, bulimia si
alcoolismul.Tulburarea a fost observată între elevii de liceu, în special
femei care au ca principal scop să evite luarea în greutate.
Sintome: iritabilitate și caracter agresiv, pierderea în greutate intr-o
perioadă scurtă de timp, deteriorarea aspectului fizic (inflamarea feței),
refuzul de a mânca în familie și dezvoltarea dependenței de alcool.
Tratament multidisciplinar: psiholog, psihiatru, medic primar, nutriționist
si endocrinolog. În cazul în care dependența de alcool este confirmată
se recomandă internarea la dezalcoolizare.
Conform studiilor efectuate in 2008 la Universitatea din Missouri 67%
dintre studenți au recunoscut că renunță la mâncare în favoarea
alcoolului, 30% dintre studente au recunoscut că o fac pentru a își
păstra silueta, 21% pentru a se ameți mai repede iar barbații prefera să își cheltuie bani pe bautură în loc de mâncare.

DrunkorexiaAcest chestionar te poate ajuta să vezi cum te raportezi la alcool.

1. Cât de des mergi în club?

  • a) Rar
  • b) Des
  • c) Foarte des

2. Cu ce intenție mergi în oraș?

  • a) Relaxare
  • b) Socializare
  • c) Consum de alcool

3. Când ști că urmează sa mergi în club, obișnuiești să sari peste mese?

  • a) Da
  • b) Nu

4. Daca ai răspuns Da, cu ce intenție o faci?

  • a) Lipsă de timp
  • b) Controlul caloriilor
  • c) Să te amețești mai repede

5. Cât de des consumi alcool?

  • a) Rar
  • b) Des
  • c) Foarte des

6. Cu ce frecvență bei pentru a te distra?

  • a) Rar
  • b) Des
  • c) Foarte des

7. Crezi că alcoolul facilitează:

  • a) Socializarea
  • b) Distracția
  • c) Supărarea

8. Îți provoci voma pentru a continua sa bei?

  • a) Niciodată
  • b) Rar
  • c) Des

Dacă ai complectat chestionarul cu sinceritate, ai conștientizat deja în ce categorie de băutori te încadrezi.

  1. Majoritate de A. Băutorul ocazional, consumă alcool în cantități mici și doar la ocazii speciale, pentru el anturajul și buna dispoziție este esența întâlnirilor cu prietenii.
  2. Majoritatea de B. Băutorul social sau Pre-alcoolicul, se folosește de ocaziile de sărbătoare pentru a consuma alcool și nu își imaginează nici o petrecere fără a consuma alcool. Prieteni și familia consideră că comportamentul lui este normal, el nu ajunge la stare de ebrietate și la o stare de ușurare a anxietății generale pe care băutura o poate oferii. Dacă consumul de alcool depășește o perioada de doi ani și toleranța la alcool crește atunci persoana riscă să dezvolte un alcoolism primar. Dacă la început consumatorul de alcool caută o deconectare sau o stimulare ocazională, cu timpul capacitatea de a face față solicitărilor psihice scade, astfel încât va căuta zilnic această deconectare.
  3. Majoritatea de C. Alcoolic. Consumul necontrolat de alcool are repercusiuni asupra sănătății și poziției sociale ale celui care bea. La fel ca și alte dependențe, alcoolismul este privit ca o boală tratabilă. Dependența de alcool include patru simptome:
    1. nevoia incontrolabilă de a consuma alcool
    2. pierderea controlului – incapacitatea de a se limita la un singur pahar de băutură la o ocazie deosebită
    3. dependența psihică – simptome provocate de abținerea de la alcool, ca de exemplu amețeli, greață, anxietate, tremurături și transpirație abundentă
    4. toleranța – nevoia de a crește cantitatea de alcool consumată pentru a-i simți efectele.

Dacă ți-ai provocat voma pentru a continua să bei iar acest comportament se repetă, crezând că așa deții controlul asupra situației poți suferi de drunkorexie și ar trebui să cauți ajutor de specialitate.

Stil de viață sănătos sau ortorexie nervoasă?

Modificările sociale rezultate din industrializarea, urbanizarea și dezvoltarea economică au erodat rezistența individului, impunând un nou stil de viață în care sedentarismul, supraalimentația și consumul de alcool, tutun și droguri ușoare au devenit comportamente comune. Individul devine vulnerabil la o nouă categorie de patologii, în care stilul de viață joacă un rol proeminent. Prin stil de viață înțelegem totalitatea deciziilor și acțiunilor voluntare care afectează starea de sănătate, reprezentat de convingerile și credințele personale care formează „o linie ghid a vieții” ce ne ajută să găsim soluții pentru problemele cu care ne confruntăm.

Factorii comportamentali de risc ai stilului de viață ce pot provoca îmbolnăviri, accidente sau chiar mortea prematură sunt: consumul de droguri, consumul de alcool, fumatul, relații sexuale neprotejate și chiar condusul agresiv. Factorii protectori sunt considerați aducători de sănătate constituind un stil de viață imunogen sau pozitiv. Aceștia sunt: exercițiile fizice regulate, o alimentație rațională și suportul moral și social. Din punct de vedere al intensității și al frecvenței comportamentele pot fi în exces sau în deficit. Este limpede ce se întâmplă cu comportamentele negative în exces, dar dacă excesul apare la comportamentele pozitive atunci avem de a face cu o tulburare de comportament alimentar, denumită ortorexie nervoasă.

Termenul a fost introdus de către Steven Bratman în 1996, provine din grecescul „orthos orexis” tradus ca „apetit corect”. Ortorexia nervoasă este caracterizată prin obsesia de a mânca sănătos, a avea o alimentație ecologică/organică și un corp bine definit făcând din asta o virtute a vieții. Apare cu precădere la persoanele cu un comportament obsesiv-compulsiv care pun mai mult accent pe calitatea alimentelor decât pe plăcerea și necesitatea actului alimentar, persoane perfecționiste cu studii medii sau superioare, sportivii sau persoanele care sunt în recuperare dintr-o altă tulburare alimentară.

Pentru persoanele care suferă de ortorexie, dieta devine propria religie de care sunt mândri și pe care încearcă să o împărtășească și altora. Își planifică cu rigurozitate mesele pe zile succesive având astfel controlul total asupra alimentației, refuză să mănânce în afara casei, unde nu pot controla proveniența alimentelor. Dacă te regăsești în următoarele afirmații este posibil să te lupți cu ortorexia nervoasă.

  • Îţi doreşti să poţi mânca orice.
  • Îţi doreşti să petreci mai mult timp cu prieteni, dar eviţi să manânci în oraş.
  • Parcurgi distanţe mari pentru a procura alimente de calitate/organice.
  • Te simţi vinovat/ă când nu respecţi dieta.
  • Simţi că deții controlul asupra alimentației.
  • Le vorbeşti tuturor despre dieta ta şi îi sfătuieşti să o adopte ca fiind cea mai bună.

Nimic rău până aici eşti doar o persoană care are grijă de alimentația ei şi de calitatea alimentelor, dar dacă acest lucru te împiedică să faci ceea ce iubești, să te vezi cu prietenii, să iei cina cu familia sau pur şi simplu să te bucuri de viaţă poate ar trebui să regândeşti aceste aspecte şi să vezi dacă merită să renunţi la tine în favoarea alimentaţiei.

Este greu să reziști într-o lume în care criteriile și valorile nu se stabilesc din afară, ci din interior. Este important să te cunoști pe tine, să reflectezi asupra ispitelor vieții, pentru a trăi în echilibru. Dependența, de orice fel, este un mod prin care ne recunoaștem slăbiciunile. Pentru sociologul francez Alain Ehrenberg, dependența reprezintă noi stiluri de viață, care nu duc la echilibrul persoanei ci la înstrăinarea de sine.

Prevenția joacă un rol important, prin educația pentru sănătate putem diminua efectele negative ale comportamentului obsesiv. Primul pas fiind conștientizarea că un anumit tip de comportament dus la extrem reprezintă un risc pentru sănătate, urmat de o informare corectă și o susținere socială și afectivă a persoanei.

„Sănătatea este o comoară pe care puțini știu să o prețuiască, deși aproape toți se nasc cu ea” 

Bulimia nervoasă

Bulimia debutează în adolescența târzie sau la adultul tânăr, în special la femei. Deoarece este o boală cronică, aceasta persistă și pe parcursul vieții adulte. La fiecare 10 femei cu bulimie, un bărbat dezvoltă această boală. Bulimia nervoasă este o tulburare de comportament alimentar caracterizată prin episoadele de supra-alimentație necontrolată mult dincolo de necesitățile organice şi cauzată de o perturbare neuropsihică, urmată de eforturi compensatorii în vederea reducerii surplusului ponderal, prin provocarea vărsăturilor, abuzul de laxative şi/sau diuretice, privare de hrană sau exerciţii excesive. Bulimia nervoasă afectează 1 – 3% din adolescente şi femeile tinere. Vârful incidentei bulimiei nervoase se întâlneşte la 18 ani. Apariţia simptomelor bulimice la o vârstă mai fragedă este corelată cu o gravitate mai mare a tulburării. Pacientul tipic pentru sindromul bulimic este o tânără femeie în jurul vârstei de 20 de ani care se plânge de comportamentul alimentar asupra căruia a pierdut controlul. Deseori prezintă zilnic episoade de bulimie însoţite de suferinţă psihică şi urmate de vomismente autoinduse. Gândurile ei se îndreaptă frecvent spre alimente, dietă, forma corpului, prezentând simptome depresive, cum ar fi stima de sine scăzută, tristeţe, tulburări de somn, lipsa speranţei şi uneori ideaţie suicidară. Episoadele bulimice pot fi spontane sau planificate. Întorcându-se acasă şi asigurându-şi pe cât posibilul intimitatea, pacientul trece la o ingestie alimentară până apare disconfortul abdominal care îi poate provocă dureri. Ingestia alimentară poate fi însoțită inițial de plăcere, dar după un timp, alimentele îşi pierd gustul şi sunt ingerate cât se poate de rapid, de obicei cu sentimente copleșitoare de dezgust de sine şi panică. După episodul bulimic, sentimentele de vină persistă şi ele se pot accentua generând vărsături autoinduse sau alte comportamente de eliberare.

Valențele tulburărilor alimentare

Tulburările de comportament alimentar (TCA) reprezintă o problemă cu care societatea modernă se confruntă cu o pondere din ce în ce mai mare, căreia i se atribuie în principal valențe sociale dar care este mai mult decât atât. TCA nu este un moft, o fiță de adolescente este o tulburare de comportament cu valențe psihologice și biologice. Statisticile sunt îngrijorătoare, anual sunt diagnosticați 20.000 de adolescenți cu TCA dintre care 57% se vindecă, 40% duc o luptă permanentă cu boala iar 3% mor în primul an de la diagnosticarea cu TCA. În mediul universitar prevalența este de 30% între femei și de 5% între bărbați care prezintă una din formele de TCA și nu sunt diagnosticați. Cea mai frecventă tulburare de comportament între studenți este Drunkorexia, aceștia combină cu alcoolul o alimentație și așa săracă în nutrienți.

Primul pas în dezvoltarea unei tulburări începe cu prima dietă, regim alimentar, 95% dintre femei au ținut măcar o dată o dietă. The Eating Disorder Referral and Information Center din America estimează că numărul real este 10 milioane de persoane care suferă de una din formele de TCA

  • Valența socială  pentru că nu este vorba doar de ceea ce mâncăm ci de modul cum ne prezentăm corpul în societate. Cu mândrie, dezgust, încredere sau timiditate. De multe ori imaginea din oglindă este o proiecție subiectivă supusă unor norme și restricții sociale. Mass-media nu poate fi considerată ca unica vinovată, deși ea crează tendințe și influențează societatea prezentă și viitoare. Dacă vrei să citești mai multe despre impactul social în viața individului citește O femeie frumoasă nu urmează mulțimea și Corpul ca obiect de consum
  • Valența psihologică pentru că trădează o relație deficitară cu corpul, cu imaginea de sine, caracteristică persoanelor cu o adaptare de personalitate obsesiv-compulsivă care nu pot controla mediul și care își exercită controlul asupra propriului corp. În viața copilului un rol important în formarea imaginii de sine îl joacă mama și etapa oglindirii, ce reprezintă un moment esențial în dezvoltarea copilului și a adolescentului.
  •  Valența biologică  pentru că la nivelul hipotalamusului în cadrul nucleului acumbes întâlnim neuronii care au rol în regularizarea apetitului; acestia sunt neuronii anorexigeni POMC care induc senzația de sațietate și neuronii orexiogeni NPY/AgRP care induc senzația de foame. Noi descoperiri se fac la nivel biologic zilnic, neuropsihologia avansând cu pași rapizi spre înțelegerea mecanismelor ce stau în spatele acestei tulburări.

Poți afla mai multe informații urmărind filmulețul lui Chris Thornton,’The brain, the mind and eating disorders’ at Mind & Its Potential 2012

Tulburări alimentare și de comportament alimentar ale perioadei de sugar

Conform Manualului de Diagnostic și Statistică a tulburărilor mentale (DSM-IV), tulburările alimentare și de comportament alimentar ale perioadei de sugar sau ale mici copilării sunt: pica, ruminația și tulburarea de alimentație a perioadei de sugar.
Pica reprezintă mâncatul persistent de elemente non nutritive o perioadă de cel puțin o lună.
Ruminația reprezintă regurgitarea și remestecarea repetată a alimentelor ce durează cel puțin o lună.
În cartea sa, ”Normal și patologic la copil” Anna Freud încadrează ”tulburările alimentare între tulburările de dezvoltare legate de nivelele de creștere ale Sinelui și Eului”. Ea consideră că liniile de dezvoltare ale Sinelui și ale Eului conduc de la experiențele de supt către atitudinea rațională sau emoțională a adultului față de alimentație.
Sporirea atitudini raționale față de mâncare și inițiativa proprie în alimentare reprezintă experiențe care modelează obiceiurile alimentare ale adultului”.
 Autoarea consideră că primele tulburări alimentare sunt legate de hrănirea la sân, aceasta fiind prima etapă pe care copilul o parcurge în trecerea sa de la supt la alimentația rațională.
Hrănirea la sân ca primă tulburare alimentară are o cauzalitate mixtă astfel:
  •  mama, în ceea ce o privește, pot apărea cauze fizice ce țin de lipsa laptelui și cauze psihice ce țin de o anxietate a mamei;
  •  copilul, unde întâlnim de asemenea cauze fizice ca nevoia scăzută de alimentație și cauze psihice ca o ”reacție automată, negativă, la angoasa mamei”

A doua etapă o reprezintă perioada înțărcării care își lasă amprenta sub forma furiei față de mâncare sau lăcomiei în exces, frica de a îi fi foame. Înțărcarea trebuie făcută prudent și gradat. Etapa a treia și a patra sunt caracterizate prin tranziția de la a fi hrănit la auto-hrănire, mai întâi cu mâna și apoi cu lingura și furculița. Primele patru etape sunt caracterizate de egalitatea mâncare = mamă,”refuzul alimentar fiind îndreptat împotriva mamei”. Folosit ca un câmp de luptă între cei doi. Refuzul survine și în cazul despărțirii traumatice de mamă ca respingere a substitutului matern sau dimpotrivă lăcomie sau supraalimentație ca substitut al iubirii materne.

Tulburările alimentare caracteristice celei de-a cincea etapă sunt cauzate de conflictele interne ale copilului și nu sunt afectate nici de prezența și nici de absența mamei, legătura dintre mâncare=mamă fiind slăbită. Această etapă este dominată de fantasmele proprii ale copilului ca frica de otrăvire ”însămânțarea prin gura”, frică de a baga și de a scoate ”de naștere prin anus”. Tot în această etapă apar primele dispute din cauza meselor, asupra cantități de mâncare, asupra timpului petrecut la masă, capricii alimentare, manierele la masă și evitarea anumitor alimente. Anna Freud consideră că vegetarianismul, dacă nu este influențat de mediul familiar sau social,”rezultă din apărarea împotriva fantasmelor regresive și canibale”. Apare prima frică de îngrășare și refuzul mâncărurilor care îngrașe ca ”îndepărtarea fantasmelor de însămânțare orală și graviditate”.
Ultima etapă este considerată una de latență caracterizată prin ”slăbirea treptată a sexualizări mâncatului” și ”sporirea atitudinilor raționale față de mâncare și inițiativa proprie în alimentare” .
După parcurgerea acestor etape luarea mesei devine o preocupare personală a individului matur, bătălia inițială cu mama fiind înlocuită de dezacorduri interne, diverse capricii alimentare și deranjamente digestive nervoase. Tulburările alimentare în perioada copilăriei mici sunt tranzitorii și se vindecă spontan și totuși o perturbare excesivă în procesul alimentar la un stadiu timpuriu va lăsa reziduuri.

”In general tulburările alimentare ale copiilor lasă zona alimentației vulnerabilă pregătind terenul pentru afecțiuni nevrotice ale stomacului si ale apetitului in viața de adult.